Ionut Ghibanu

Observăm în viața cotidiană, publică, vântul de schimbare, ce a dus la prăbușiri spectaculoase, la schimbări în care puțini credeau, ori la transformări ce păreau de nerealizat! Tot mai multe voci se ridică astăzi și cer, indiferent de opțiune politică, de cultură sau de afinitate ideologică, schimbări profunde și rapide a tot ceea ce înfrânează buna și necesara dezvoltare a societății noastre. Iar, una din cauzele cel mai des identificate ale tuturor nenorocirilor și ale slabei performanțe sociale, politice, economice și chiar culturale, este lipsa de integritate, la care putem adăuga și incompetența. Altfel spus, există oameni nepricepuți în locuri nepotrivite pentru aptitudinile, experiența și pregătirea lor. Aceasta generează o catastrofă instituțională și comunitară, deoarece așezați în vârful câte unei piramide, câteodată locale, și-au creat o adevărată camarilă și sunt dispuși numai să ia, să câștige, fără a oferi nimic din ceea ce au promis cetățenilor! Beneficiind de susți

Deschiderea Noului An Universitar reprezintă un moment de celebrare a educației, de apreciere a rolului extraordinar pe care universitatea o are în viața comunității noastre locale! Ne bucurăm, de aproape trei decenii, de existența Universității Valahia, instituție care a înnobilat istoricul spațiu târgoviștean, conferindu-i amplitudine, rigoare, prestigiu și renume. Datorită Universității, orașul și județul nostru s-au ridicat, au căpătat vizibilitate și  cunosc un reviriment profesional deosebit. Numeroși specialiști, necesari pe piața muncii, aici la noi, cât și în județele învecinate sunt mândri că au terminat studiile universitare la Târgoviște. Inaugurarea noului an academic ne oferă posibilitatea și de a aprecia la justa ei valoare, perspectiva academică, aprofundarea educațională prin intermediul studiilor universitare, precum și faptul că fără educație de calitate o comunitate nu poate avea un viitor sustenabil, durabil și prosper. Sprijinirea studiilor universitare re

În viața de zi cu zi, este destul de greu să-ți iubești dușmanii sau pe cei ce-ți sunt antipatici. Este un efort mental și faptic extraordinar, căci, chiar și pe cei ce-ți plac și care-ți sunt aproape, adesea, este greu să-i iubești, însă, dacă vei reuși să o faci, vei fi cel mai împlinit. Nu pentru că este un efort ce presupune ceva extraordinar, ci pentru că iubirea este exigentă, pentru că a iubi nu se rezumă la un simplu sentiment de simpatie, ori de prezență plăcută, ci presupune schimbare, bunăvoință, generozitate, dăruire și multe altele, ce în aparență par simple, dar în trăirea cotidiană sunt uluitoare, în transpunere și trăire. Este, bineînțeles, ușor a spune că iubești pe cineva pe care-ți face plăcere să-l vezi, să-l simți, ori să relaționezi, dar să ne gândim la cineva care ne face rău sau ne-a făcut mult rău și atunci vom vedea că este un efort cotidian de a ierta și de a iubi! Atunci când încetezi să ierți, încetezi să iubești și, prin urmare, încetezi să fii om aute

Peste tot în lume există dialog și cooperare, dincolo de limitele unui partid, unei ideologii sau a unei opțiuni! Și, este normal să fie așa, pentru a nu lăsa limitările ideologice să omoare colaborarea, bunele proiecte, interesele majore ale unui oraș și județ, doar din orgolii de partid și de doctrină! Viața și mai binele alegătorilor sunt mai importante decât orice și trebuie să primeze în fața intereselor partizane. Cred în mai binele acestor locuri și mai cred că interesul de partid și cel personal nu trebuie să primeze înaintea binelui și moralității publice! Ca să fii, trebuie să vrei și apoi să poți, dar mai ales să ai coloană vertebrală. Caracterul, moralitatea, echilibrul și înțelepciunea nu le găsești la piață, nu le poți cumpăra, ci numai învăța și exersa, desigur, dacă nu cumva resursa ți s-a consumat.   Avem nevoie de patrioți, de oameni care să vadă dincolo de logica, doctrina și interesele de partid, de oameni care să fie alături de acest popor ce se zbate î

Timpul este un mare dar pe care ni l-a oferit Dumnezeu pentru a crea din viețile noastre câte o frumoasă poveste de dragoste, scrisă cu mâna Sa! De fiecare dată când harul Lui se așterne pe aripa timpului, împingându-mă tot mai înainte, pe de o parte, mă uit în urmă și mă gândesc la ceea ce a fost , dar, mai ales, la atâția oameni, situații, evenimente și momente petrecute. Pe de altă parte, mă gândesc la ceea ce va veni, cu speranța că totul va fi mai bine, cel mai bine, căci, Cel ce conduce totul este Cel ce a început totul, mereu surprinzător și imprevizibil! La patru decenii de viață dăruite mie de Creator , gândul mă poartă, așa cum este și firesc, la acei oameni care mi-au marcat în mod decisiv parcursul vieții și care au știut, cu delicatețe și vigoare, cu atenție și pricepere, să îmi ofere bogata lor experiență și înțelepciune. Au dăruit din ființa și timpul lor pentru a mă crește și a lua din flacăra vieții lor tot entuziasmul și dorința de a merge mai departe, întot

Puterea speranței, bucuria iubirii și tăria încrederii sunt daruri pe care întâlnirea cu Dumnezeu le naște în sufletele noastre, de fiecare dată. Așa cum El a vindecat pe cei doi orbi și a eliberat de duhul cel rău pe omul mut, la fel și pe noi ne eliberează de toate neputințele noastre, numai să credem. Dominată de ignoranță, interes, mândrie, ură, violență și multe alte nenumărate păcate, epoca noastră poate fi luminată și vindecată numai prin efortul personal al fiecăruia dintre noi de a fi altfel decât sunt cei afectați de întuneric și rău. Adică, de a fi oameni autentici, angajați întru bine și frumos în viața noastră, de a acționa atunci când trebuie și de a nu închide niciodată poarta generozității, a iubirii, a bunătății și a dărniciei! În jurul nostru sunt mulți orbi și muți care nu văd și nu spun ceea ce e frumos, mulțumindu-se cu roadele infamului câștig de moment, ori care ezită a fi oameni în adevăratul sens al cuvântului vieții. Ei sunt cei ce netezesc calea întune

Speranța ne poartă înainte pe marea acestei vieții, ca vântul ce suflă în pânzele corabiei noastre existențiale, fără de care totul ar fi greu,  plumburiu și fără ieșire. Sărbătoarea Schimbării la Față este în primul rând o sărbătoare a speranței, deoarece ea ne transmite în mod cert faptul că Dumnezeu este prezent în istoria umană universală și personală, ne asistă, ne îndrumă și ne luminează. Adesea, în momentele dificile ale vieții noastre, Dumnezeu intervine cu putere, transformând răul în bine, ori salvându-ne din câte știe ce nevoi, probleme sau provocări! Alteori, văzând atâtea calamități, orori sau neputințe umane, avem impresia că El nu intervine, că este străin de istoria umană! Dar, este numai o părere falsă, deoarece El are în mod sigur un plan cu fiecare din noi, întotdeauna în maximul nostru avantaj, iar acela nu se întinde numai pe timpul vieții pământești. Acesta-i amănuntul care ne scapă cel mai adesea! Mesajul acestei zile este unul de lumină, de speranță și de

Am văzut de curând că un cunoscut politician îndeamnă "la bună cuviință în purtare, decență, moralitate..., în egală măsură, pe slujitorii altarelor și pe oamenii simpli." M-aș bucura să fie din ce în ce mai mulți oameni politici care conștientizează acest lucru, dar, mai ales, să practice, măcar,  virtuțile cardinale. Apoi, mă bucur că ne-a îndemnat să urmăm sfaturile Sfântului Ierarh Nifon, de la a cărui sărbătoare a lipsit, probabil, pentru că modestia este o virtute pe care nu o cunoaște, căci, în trecut, era inadmisibil să nu fie prezent. Cred că ar trebui să părăsească stilul acesta paternalist și l-aș îndemna să nu uite că toți am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu și că atunci când valorificăm virtuțile și le punem în practică, înseamnă că ne străduim se redevenim acel aspect foarte bun al creaţiei divine, să fim asemenea Lui, să fim aşa cum El ne-a creat. În final, aș fi și mai bucuros să-l văd urmând exemplul ucenicului Sfantului Nifon, Sfântul V

Pentru civilizația creștină, Maica Domnului reprezintă concretul colaborării omului cu Dumnezeu, pildă deplină de smerenie, iubire și mijlocire. Despre ea, Evangheliile păstrează măreția tainei, nedevoalând mai mult decât are nevoie supra cinstirea noastră. Martoră discretă și evidentă a milostivirii lui Dumnezeu, Maica Domnului reprezintă modelul absolut de slujire, ascultare, sacrificiu, bunătate și înțelepciune! Este vorba, azi, de Adormirea Maicii Domnului, iar, nu peste multă vreme de Nașterea ei. Din exemplul Sfintei Fecioare putem să învățăm că slujirea lui Dumnezeu, indiferent  unde și ce facem, trebuie să aibă prioritate absolută, că numai colaborând cu El și dăruindu-ne viața Lui, o putem câștiga. Apoi, că slujirea aproapelui este o necesitate existențială fără de care viața noastră își pierde sensul și, nu în final, că nimic durabil și dumnezeiesc nu se construiește fără jertfă! Atunci când ura, întunericul sau răutatea par a-și întinde nefericita umbră peste lumea

Ortodoxia românească cinstește astăzi jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni, cei care au fost omorâți pentru că nu au dorit, acum mai bine de trei veacuri, să renunțe la credința lor. Peste veacuri, ne dau o pildă de tărie, de curaj și de înțelepciune, mai ales astăzi, când mulți aleg să-și trădeze sau să-și batjocorească credința, să atace Sfânta Biserică Ortodoxă  strămoșească și pe slujitorii ei. Jertfa Brancovenilor este un avertisment pentru toate generațiile de români, căci, fără credință, viața aceasta nu are nici un sens! Credința trebuie să fie unica lentilă a vieții noastre și să fie autentică, nu doar să fie afișată în anumite momente, crezând că putem păcăli pe alții, mai ales în interes electoral! Este cutremurător și înfricoșător să iți vezi fiii omorâți pentru că nu renunță la credința strămoșească! Și nu, nu pentru că nu a spus unde-i sunt bogățiile, nu pentru mândrie, nu, pentru altceva Brâncovenii au ales să moară. Pentru credință, pentru că tatăl, Sf. Voievod Mar

Potolirea furtunii pe mare, tema Evangheliei acestei duminici, reprezintă una din cele mai sugestive imagini ale purtării de grijă a Creatorului! În noaptea întunecată a vieții mulți am simțit mâna tare și brațul înalt al Celui ce niciodată nu-și părăsește creația Sa! Speriați și răvășiți de puterea devastatoare a naturii, apostolii își regăsesc încrederea și puterea speranței în iubirea Domnului Hristos care nu abandonează niciodată. La fel cum Petru crezând a putut merge pe apă către Domnul, fiecare din noi, prin credință, găsim puterea de a traversa orice încercare și de a învinge orice provocare! Mulți își fac planuri contra lui Dumnezeu, batjocorind rânduiala Lui, credința și Biserica! Mulți, dar toți, mai curând sau mai târziu sfârșesc învinși de propria neputință și de calcule prea omenești și, mai cu seamă, pentru că au batjocorit puterea Celui prea Înalt! În tumultul vieții, când întunericul pare a cuprinde totul, să nu uităm că Lumina, Adevărul și Credința nu pot fi s

Comoară a sufletului omului, îmbogățită de înaintași, credința este cel mai important lucru al vieții noastre. Ea este pur și simplu încrederea pe care ne-o punem în Dumnezeu și care ne oferă singura perspectivă adevărată asupra vieții și unica putere de a străbate orice neputință, rău, întuneric sau încercare! Importanța credinței o vedem mai ales din vindecările pe care Mântuitorul Hristos le-a săvârșit de-a lungul timpului. Iar, despre una ne aducem aminte în această duminică, dedicată în bisericile noastre citirii vindecării unui lunatic. Pe lângă marea iubire de oameni și milostivire a Domnului, remarcăm astăzi și stăruința, credința și iubirea unui tată care cere ajutor pentru fiul său, rău chinuit de un demon. Credința este, așadar, o bogăție formidabilă pe care părinții o pot împărtăși copiilor lor, căci ea ne poate elibera din sclavia întunericului și a răului, din denaturările și manipulările de fiecare zi, pe care, cu voie sau fără voie, unii sau alții le aruncă, din si

Ultima mare sărbăroare a anului bisericesc este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Mărturisitor al adevărului și propovăduitor al dreptății, el este martirizat, deoarece într-o lume urât întocmită, el are curajul să îi devoaleaze hidoșenia și să îi arate limitele, vestindu-i sfârșitul. Figura sa intransigentă dar  luminoasă și plină de speranță a rămas întipărită în sufletele multor căutători sinceri ai adevărului din vremea sa. A schimbat multe inimi, a vindecat multe suflete și a împărtășit din belșug credință și speranță! A fost martirizat pentru că a mărturisit lumina și adevărul unei lumi dominate de lăcomie, falsitate și răutate. A murit din cauza unui moft, a unei promisiuni false și inutile, la o petrecere fastuoasă a mai marilor epocii sale, arătându-ne că, nu întotdeauna, cei tari și mari ai lumii iau cele mai bune decizii, mai cu seamă atunci când nu țin seama de credință și adevăr! Și astăzi sunt mulți Irozi care ascund adevărul ș

1 septembrie reprezintă în tradiția liturgică răsăriteană începutul Noului An Bisericesc, amintind de începutul misiunii publice a Mântuitorului Hristos și deci de începutul mântuirii noastre, iar în tradiția veche, orientală, este legat de amintirea creării lumii însăși. Spre deosebire de anul nou civil sau laic, anul nou bisericesc are profunde reverberații spirituale care ne orientează spre sensul adânc al vieții noastre. Începutul reprezintă întotdeauna o perioadă de mari speranțe, de vise și de dorința de autodepășire și mai ales aprofundare spirituală! În această zi, a unui iarăși nou început, Biserica a rânduit să se citească, la Sfânta Liturghie, Pilda datornicului nemilostiv, care ne dezvăluie că singura și marea datorie a vieții noastre este iubirea, care se manifestă cel mai adesea sub forma iertării. A iubi și a ierta, ține de firescul existenței, fiindcă este, în primul rând, o manifestare de libertate pentru noi. Căci, dacă nu iertăm rămânem sclavi ai urii, ai răută

Amprentă a sclipirii dumnezeiești din noi, demnitatea umană reprezintă una din cele mai importante daruri făcute nouă de Creator. A fi demn e o vocație, o necesitate și o dorință profundă a adâncului sufletului uman, dar și o datorie! Demnitatea noastră este reflectată cel mai bine de caracterul nostru, astfel, cine are caracter, adică o minima moralia, este un om demn, are atitudine, știe ce e permis și ce nu se cuvine. Din nefericire, caracterul, demnitatea și minima moralia nu reflectă adâncul din sufletul unuia sau altuia, ci adesea sunt numai diversiuni de imagine, mici smecherii sociale, momeală electorală. Dă bine să te dai moral, demn și cu atitudine, dar, cel mai sigur, titularul unor astfel de mișcări scenice nu le poate stăpâni. E doar un păpușar, manipulator al propriei vieți, un chip cu multe măști, ce în derizoriul propriilor manifestări s-a pierdut pe sine, uitându-se între minciuni, manipulări și diversiuni. Se minte mult, se înșală, se păcălește și mai ales se

Sfidători, cu ochii tulburi de puterea ce-a zburat, zace câte unul groznic în tupeu neelucidat ! Când credeai că tocmai viața, cu aleasa ei splendoare, te-a adus acolo unde nu te mai poate atinge nimeni, cu durere obositoare, constați că din personalitate ce te voiai să fii, ai ajuns personaj de poveste, doar locală, cu grad seismic insignifiant! A sfida, pare pentru unii un chilipir, un mod de a-și lua revanșa golănește, de a te crede intangibil, infailibil și mai presus de toate, domn și stăpân al adevărului! Dar, din cerul mare și glorios au mai picat și alții, unii chiar rău de tot, care nu mai sunt băgați în seama pe care au sfidat-o, decât numai de pucioasă, de fum și foc! Legea sfidării se poate rezuma foarte simplu, mă sfidezi pe mine, ne sfidezi pe toți, mâine toți scapă de tine! De la și tu Brutus până la Victoraș, ai grijă de copii!, istoria a fost asezonată cu multă sfidare care nu avea cum să nu ducă unde a ajuns! Sigur, sfidarea este de multe feluri, una e să sfide

Începutul Noului An Școlar este un moment de emoție, bucurie și noi speranțe, atât pentru copii, cât și pentru părinți sau bunici. Cu toții avem nostalgia propriilor începuturi, fiindcă debutul unui nou ciclu de cunoaștere poartă în el ceva din frumusețea venirii la viață, iar noi avem conștiința că educația este arta în care învățăm din tainele sacre ale vieții și ale lumii! Înainte de orice, trebuie sa avem conștiința că cel mai important în viață, la școală și oriunde, este darul credinței pe care avem datoria de a-l oferii copiilor noștri ca cea mai de preț comoară. O educație  autentică se  fundamentează pe credință și morală, pe exemplul nostru personal! Apoi, trebuie să ne educăm copiii și să promovăm, nu concurența, ci solidaritatea, cooperarea și colaborarea! Faptele mari, decisive, sunt opera unor echipe, nu a unor singuratici! De asemenea, copiii noștri au nevoie de tandrețe, de iubire necondiționată, de înțelegere și ajutor. Mai mult decât orice altceva, acestea tr

Frica este una din deficiențele majore ale multor semeni de-ai noștri, fiindcă le fură din autenticitate, din naturalețe și din ceea ce ar fi putut fi, dacă nu s-ar povesti, într-un film în care ar fi protagoniști, nu figuranți! Tot mai des vedem pe mulți din semenii noștri goi de fapte mari și săraci de caracter, virtute și moralitate, dar mai ales de cuvântul dat și angajamentele asumate. Femei sau bărbați falnici și curajoși, hotărâți și războinici, mulți, nu sunt decât umbra a ceea ce ar trebui să fie, deși au pretenții care mai de care mai spectaculoase! În lumea civilizată, există un principiu fundamental-atunci când promiți ceva, când îți asumi o realitate și te angajezi la ceva, dar din indiferent ce cauze nu mergi mai departe fără să spui de ce sau să clarifici, ești eliminat din filmul vieții publice pentru totdeauna, căci, ce garanții de onorabilitate ai mai putea avea? Caracterul, curajul, hotărârea  și moralitatea sunt condiții sine qua non ale angajamentului public