Ionut Ghibanu

Bună și frumoasă, creată de Atotînțeleptul Dumnezeu, lumea noastră este plină de har și are în ea, în orice lucru mare sau mic, prezența Celui ce este. Ca spațiu al viețuirii noastre, ca loc al prezenței Lui, mapamondul cunoaște teribila și adesea nevăzuta luptă cu răul, tainice conflagrații din care binele iese mereu învingător. Dar, lumea este și spațiu al vindecării noastre întru nemurire și loc al învățării noastre întru îndumnezeire. Cu toate acestea, mulți slăbănogi ai vremurilor noastre umblă nevindecați prin ea, căutând tămăduire chiar și prin ceea ce nu știu sau prin ceea ce fac. Pe toate palierele societății noastre vedem cum acești slăbănogi își strigă vindecarea în limbajul bolii sau al răului, dar cu disperare, așteptând cumva, ca-n Evanghelie, ca măcar patru prieteni sau milostivi impresionați de ce li se întâmplă să-i aducă înaintea Celui ce toate le poate vindeca. Mulți dintre aceștia, care din pricina răului bolii ce-i bântuie fac rău, doresc sincer vindecarea și cu to

ÎNTR-UN ORAȘ EXISTĂ, ÎNTOTDEAUNA, NUMAI O SINGURĂ CATEDRALĂ!  Reper istoric și de civilizație, catedrala este simbolul cel mai important al unui oraș, biserica - mamă a unei Eparhii, fiind locașul, prin excelență, în care slujește ierarhul locului. De altfel, chiar cuvântul catedrală vine de la anticul cathedralis, care înseamnă tronul episcopului locului, ce se găsea în cea mai importantă biserică a orașului. În vechime, exista numai o singură catedrală într-o eparhie, dar, astăzi, se acceptă existența mai multora, dar numai una singură într-un oraș. Catedralele sunt repere de artă, cultură și civilizație, concentrând spiritualitatea și efervescența credinței dintr-un anumit loc. De regulă, ele sunt renumite pentru fastul deosebit al ritualului liturgic, pentru fabuloasele obiecte de artă pe care le conțin, sau pentru raclele cu sfintele moaște ale unor sfinți. În istorica Cetate de Scaun munteană, la Târgoviște, de asemenea, există o singură catedrală și anume Catedrala Arhiepiscopal

Încă un prilej de a ne aminti de vocația specială a femeii, ziua de 8 martie ne oferă posibilitatea de a aprecia efortul, jertfelnicia, bunătatea și iubirea mai ales a mamelor, care sunt angajate profund în creșterea și educația copiilor lor.  Și în trecut, dar și astăzi, Ziua Internațională a Femeii este văzută ca o zi specială dedicată mamei și ideii de maternitate, într-un fel o altă modalitate de a cinsti familia și binecuvântatele ei roade. Veți spune poate unii că semnificația istorică a acestei zile se leagă și de altceva. Așa este! Dar, astăzi contează mai mult ce semnificație îi dăm. Puțin cunosc semnificațiile istoriei acestei zile, nerelevante astăzi, dar cu toții suntem de acord că încă o zi de cinstire a femeii, a vocației ei de mamă, nu are cum să strice și chiar dacă sărbătoarea de astăzi nu are o încărcătură religioasă, noi o putem căuta. În primul rând, cinstindu-ne cu recunoștință mamele, cele care ne-au dat viață și prin care Dumnezeu ne-a dăruit venirea în această l

Trăim, ne bucurăm , ne temem, ne înfiorăm, ne minunăm, mergem pe drumurile vieții, făcând alegeri la tot pasul, înaintând zi de zi în aventura fabuloasă a existenței noastre. Probabil, toți avem în vedere binele, adevărul, dreptatea și frumosul, chiar dacă nu reușim mereu să le atingem, să le realizăm sau le găsim. Cu toate acestea, ne punem întrebări, mai ales dacă facem un exercițiu de detașare din imediat și ne evaluăm existența prin lentila finalului către un nou început, așa cum ne provoacă Evanghelia cu imaginea Înfricoșătoarei Judecăți. Dacă ne-am autoevalua viața, oare ce-am schimba la ea sau oare ce am găsi a fi cel mai important, cheia de acces spre veșnicie? Desigur, imaginea evanghelică a Judecății este o provocare pentru a ne concentra mai mult pe lucrurile cu adevărat importante, pentru a vedea fundamentul faptelor noastre, pentru a vedea esențialul. Care este oare acela? Dincolo de crezuri și ideologii, de bogăție sau sărăcie, de putere sau neputință, de alegerile și pro

În apropierea începutului Postului Învierii Domnului, cu multă evlavie și nostalgie, cu speranță și iubire, pomenim pe toți cei adormiți, așa cum mărturisim, întru nădejdea vieții veșnice. Ce este omul să-ți amintești de el, se întreba oarecând psalmistul? Și, la fel, ne întrebăm și noi adesea, oare ce face așa de prețioasă ființa umană? De ce moartea nu este decât un capăt al acestei vieți și ce ne leagă așa de mult de cei plecați din istoria noastră, dar nu din povestea vieții noastre? La fel cum femeile mironosițe au alergat în dimineața Învierii Domnului la sfântul mormânt căutând Trupul Domnului Iisus și noi, pomenindu-i pe cei adormiți, mergem spre cimitire cu speranța iubirii care nu se stinge niciodată, cu acea dorință de a regăsi cumva ceva din prezența acelora care ne-au bucurat și ne-au luminat viața, creând legături de nedistrus și amintiri de neșters. Cu aceeași nerăbdare, neliniște și dorință a întâlnirii, ca și sfintele femei, ne amintim de toți cei adormiți ai noștri, p

În prima zi a lunii martie, zi pe care o asociem cu venirea primăverii și revenirea naturii la viață, după iarnă (cel puțin în emisfera nordică), a devenit de multă vreme o tradiție oferirea de mărțișoare  femeilor. Dincolo de semnificația cvasi religioasă pre păgână a mărțișoarelor, astăzi absolut deloc importantă, ele reprezintă până la urmă o ocazie de a ne manifesta respectul față de cele prin care Creatorul a rânduit să vină viața pe pământ, pentru că vocația de a naște este una exclusiv specifică femeilor, la fel cum preoția este una exclusiv masculină, în tradiția creștină răsăriteană și nu numai. Florile și mărțișoarele devin vehicule sau mijloace prin care transmitem aprecierea, respectul și prietenia noastră femeilor, alături de recunoștința și mulțumirea noastră pentru împlinirea vocației lor firești de mame și de soții. Nu întâmplător prima zi a primăverii, atunci  când celebrăm revenirea naturii la viață, un nou început sau încă un ciclu al naturii, este și una din zilele