Postări

Se afișează postări din iunie, 2020

CORIFEII DE CARE AVEM NEVOIE!

Imagine
Este o certitudine că lumea în care trăim trebuie schimbată, că inechitatea și nedreptățile, alături de greșita gestionare  a treburilor publice duce la creșterea nevoii de lideri autentici, de conducători care să știe să simtă spiritul vremurilor și să știe ce, când,cum și cu cine trebuie să facă!  Istoria ne-a arătat că, din timp în timp, se ridică astfel de întruchipări ale binelui și așteptării publice, care știu să concentreze întreaga speranță populară și să facă ceea ce trebuie. Sfinții Apostoli Petru și Pavel, corifeii apostolilor, pe care îi sărbătorim astăzi, sunt un strălucit exemplu de astfel de oameni , care L-au găsit pe Dumnezeu și L-au urmat, au contribuit substanțial la mai binele lumii lor, cu influențe teribil de mari până astăzi. Sf. Ap. Pavel a fost cel mai mare misionar din toate timpurile , cel ce a sistematizat primul învățătura creștină, devenind apostol, după ce înainte a fost un aprig prigonitor al creștinilor. El este cel care a dat chip și direcție teologi

ZIDITORI DE NEMURIRE, LUCRĂTORI ÎNTRU DREPTATE ȘI URMAȘI AI SFÂNTULUI IOAN ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII!

Imagine
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul  este una din sărbătorile emblematice ale lunii iunie, din calendarul ortodox, celebrând cea mai mare personalitate a Vechiului Legământ și cea care face legătura cu timpul Mântuitorului Hristos. Astăzi, m-am oprit asupra personalității lui, invitându-vă și pe dumneavoastră să o faceți, căci el a fost considerat cel mai mare profet al Vechiului Testament. Ferm, aspru, dar totuși uman și înțelegător cu semenii săi , Sf. Ioan Botezătorul este simbolul și protectorul justițiarilor corecți din toate timpurile. Puternic vorbitor despre dreptate, Sf. Ioan Botezătorul este cel care ne-a arătat că  niciodată în viață compromisul, minciuna, înșelătoria și nedreptatea nu pot fi trepte spre vreo biruință, ci numai semne ale înfrângerii. Și vedem astăzi pe mulți  justițiari, fricoși și nearătați la față, ascunși după pseudonime, pagini de Facebook obscure care cred că, șantajând, denigrând și denaturând adevărul au impresia că luptă pentru dreptate!  Probabil că

Eminescu - un simbol al românismului de pretutindeni!

Imagine
În urmă cu 131 de ani trecea la cele veșnice Mihai Eminescu, cel ce a reușit, ca nimeni altul, să surprindă frumusețea,sensibilitatea și expresivitatea sufletului românesc. Voievod al culturii române, chintesență a neamului românesc, ori sumă lirică de voievozi, Mihai Eminescu a fost apreciat, admirat, studiat și promovat cu deosebită ardoare în anumite epoci. Sigur, au fost și sunt din aceia care, în ura și disprețul lor pentru neamul nostru, i-au minimizat aportul cultural, l-au denigrat sau au luptat să-l scoată din memoria contemporanilor. Nu au reușit și nu vor reuși! Au fost și unii care se îndoiau de credința lui, asimilându-l diferitelor ideologii ale morți, dar în mod fals și necredibil. Eminescu a fost un om credincios, un artist eminent, unul din stâlpii culturii și civilizației noastre care a exprimat frumoasa sinteză românească prin minunatele sale versuri. Tuturor acestora e de ajuns să le reamintim numai un fragment dintr-o  prea frumoasă rugăciune dedicată Maicii Domnul

Cine nu are dușmani...n-a făcut nimic în viață!

Imagine
Se spune că cine nu are dușmani nu a făcut nimic în viață, nu a interesat pe nimeni și nu și-a legat existența de nimic important! Și se pare că realitatea cotidiană validează acest adevăr, cu vârf și îndesat, și mulți știu bine despre ce vorbesc. Sunt destui în urbea noastră, veche și frumoasă, dar nu numai, unii chiar  politicieni fără curaj și fără demnitate care finanțează tot felul de fițuici sau pagini de Facebook anonime, cu ifose de justițiari, de zici c-au fost ofițeri care au învățat cu Cattani, ori au învățat jurnalism de la Iozefini! Cu tupeu și obrăznicie creează subiecte aruncând cu noroi în unul sau altul, căci  se cred în rândul clasicilor în viață într-ale ''jurnalismului''.  Cu apucături de Gogu și Patraulea, acești strâmbi ai zilelor noastre se vor urmași ai lui Pamfil Șeicaru, pe principiul șantajul și etajul ! Le înțeleg diversele lipsuri sau frustrări, căci sunt rezolvabile, nu cu scrisul din topor, ci cu Frankl, Freud sau Adler, găsibili prin