Ionut Ghibanu

Fiecare om este martor sau biruitor al propriei povești, căci ducem cu noi un mod unic în care viața se manifestă și prin ceea ce facem contribuim la cromatica marelui tablou al istoriei. Prizonieri ai unor clipe, lupte și eforturi, înțelegeri și zbateri, înfrângeri și victorii, momente de har și de bucurie, toate sunt culorile care ne zugrăvesc povestea de viață, iar cei ce ne cunosc relaționează mai mult cu unul ori altul din aspectele definitorii ale vieții noastre. Orice viață este un itinerariu de la Paradisul copilăriei prin încercările uneori sisifice ale clipelor ușurate din timp în timp de blânda adiere a mângâierii cu iz de elizeu, din care putem ieși învingători numai atunci când mergem în spatele Crucii biruitoare urcând orice Golgotă cu certitudinea că după încercare, suferință și întuneric, lumina vindecătoare, restauratoare și înnoitoare a Învierii ne va străluci existența. Cu ingeniozitate, cu grabă sau cu spaimă, adesea, unii încearcă să fenteze destinul Crucii, crezân

Clipă după clipă, fiecare înlănțuire a timpului cere cu mereu sporită putere, mărturisire și aprofundare, fiindcă pașii noștri sunt puși în mișcare pe ulița lui Cronos de acea dorință fabuloasă de a merge pe urmele Nazarineanului. Și o știm cu toții, nenumărați au fost, sunt, și vor mai fi aceia care -L vor mărturisi pe Cel Înviat, prin viața, faptele, suferințele sau biruințele lor, pentru că El este Evenimentul extraordinar al lumii, Singurul ce mișcă toate și Unica speranță a vieții. A mărturisi pe Cel ce este reprezintă un risc extrem, pentru că cel mai adesea vedem cum sigur dar repetat, tenebrele asaltează bunătatea sufletelor noastre, încercând să smulgă bucuria iubirii din pocalul inimii și să ne tragă pe tărâmul superficialității și în mocirla relativului. Adesea, este incredibil cât de multă energie întunecată consumă unii pentru a acoperi strălucirea luminii unor fapte puse în slujba aproapelui și numai din dorința superficială de a lăsa mândria să frângă tăria mărturiei înt

Binecuvântare și dar al lui Dumnezeu, timpul este distanța dintre iubirea Lui și răspunsul nostru, ce ține de specificitatea umanității noastre. Există timpul care curge în mod profan, și timpul sacru, care ne deschide spre realitatea esențială a vieții noastre. Perioada în care ne aflăm acum, a Postului Nașterii Domnului, este una de intensă și profundă pregătire pentru întâmpinarea acestei mari sărbători a întregii lumi creștine.  De fapt, rolul postului este acela de a ne elibera de orice grijă, greutate și necesitate materială, și a da întâietate celor spirituale. Lăsam acum să strălucească în noi bucuria duhovnicească a căutării și aprofundării prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Asemenea magilor de la Răsărit, regi sau înțelepți ai Orientului, călăuziți de providențiala stea, și noi pornim sau repornim în căutarea sensului profund al existenței noastre, mai cu seamă în perioada acestui post.  Mergem pe cale, căutăm, admirăm, așteptăm, intuim urma prezenței dumnezeiești, a mi

În tumultul zilei, abundența de informații ne pune în situația de a face cu greu distincția între știri autentice și fake news. Mai ales atunci când ele vin sau par a veni de la instituții ce sunt respectabile. În ziua de Sfântul Andrei, mi-a fost dat să văd o știre referitoare la un așa zis document intern al Comisiei europene, intitulat „Uniunea Egalității. Instrucțiunile Comisiei Europene pentru Comunicarea inclusivă", publicat de cotidianul italian „Il Giornale", privind niște recomandări  referitoare la perioada sărbătorilor legate de Nașterea Domnului, care ar trebui numite perioada vacanțelor, iar numele creștine des întâlnite, Maria și Ioan să fie înlocuite cu Malika și Iuliu. Se pare că această propunere rușinoasă ar fi fost făcută de o malteză, fostă Miss Malta, care și-a ratat vocația și a intrat în politică făcând ravagii! Ar fi vorba despre Comisarul pentru egalitate, Helena Dalli, care a întocmit documentul, însă acesta nu a mai fost depus, la presiunea unor fac

"Poartă mască, s-apuci pască!" - un îndemn cinic, răutăcios și nepotrivit al Statului Român, în stilul ideologiei neomarxiste a corectitudinii politice Abia s-a stins scandalul iscat de propunerea total străină de valorile creștine europene de redenumire a sărbătorilor legate de Nașterea Domnului în stilul ideologiei neomarxiste a corectitudinii politice, că iată,  pe pagina oficială de Facebook a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19 găsim îndemnul: "Poartă mască, S-apuci pască!" Cinic, neprofesionist și răutăcios este autorul sintagmei, dar și cei ce au aprobat această formulă propagandistică, ce amestecă lucrurile și mai mult și lasă voalat să se strecoare o amenințare la viața celui ce citește. Dacă nu porți mască, nu mai prinzi pasca, adică mori!? Pasca este pâinea binecuvântată ce este oferită credincioșilor în noapte pascală, ca simbol al bucuriei și al comuniunii, ca mărturie de credință și semn al celei mai mari sărbă

S-a spus că viața noastră este o poveste de dragoste scrisă cu degetul lui Dumnezeu și oricine se apleacă, cu atenție, asupra realității existenței noastre poate vedea cu ușurință acest lucru! Veniri, plecări, așteptări și întâmpinări, toate alcătuiesc istoria vieții noastre. Și importante nu sunt nici plecările și nici venirile, ci așteptările și întâmpinările. De ce? Pentru că atunci când așteptăm, lăsăm să crească în noi speranța, să se potolească orice nevirtute și să crească tot ceea ce este bun și frumos. Iar, întâmpinările ne oferă posibilitatea de a da frâu liber amabilității noastre iubitoare. V-am luat cam pe departe, așa e? Dar, acum schimbați perspectiva și, de la oameni, concentrați-vă pe Dumnezeu, pe sacru și pe taina vieții noastre și totul se va lumina! Îl așteptăm mereu pe El, Îl căutăm, alergăm după El, pentru a-L găsi și de fiecare dată pentru a-L întâmpina și a da glas freamătului speranței din noi, odată cu Dreptul Simeon și a spune "Acum liberează pe robul Tă

Dacă ne aplecăm asupra spectacolului lumii, vom vedea că speranța este caracteristica noastră definitorie, alături de grija deosebită față de urmașii noștri. Omul este ființă a speranței, suflare dumnezeiască în tăria țărânei, dar și singura creație ce se gândește la urmașii săi și le lasă ceva. Bine, vă gândiți, probabil, mai ales la chestiuni materiale! Dar, nu este așa, eu mă gândesc în special la cele spirituale. Oare, ce le lăsăm copiilor noștri, urmașilor noștri, în afară de paradigma unei lumi nebune, triste și singure? Avem oare ceva ce ne reprezintă cel mai bine și care poate constitui cea mai bună moștenire? Ce ar trebui oare să constituie testamentul generației noastre? Că toți vorbesc astăzi de provocarea, problema sau efortul generației noastre, preluând expresii postbelice ale secolului trecut!  Știm foarte bine că tot ceea ce avem, material, este teribil de fulgurant, nesigur, fără profunzime și atunci ceea ce poate scrie cel mai bine în testamentul nostru ca generație a

UNII, CHIAR TREBUIE IERTAȚI! Dacă privim pe scena publică, vom vedea oameni care se transformă brusc în "apostoli" ai dreptății maxime, cerând pedepse exemplare! Cu o ipocrizie profund teatrală, cu inimi de piatră, merg pe principiul să se facă dreptate de-ar fi să piară lumea! (urâtă maximă!) Ori, uită alt principiu, că abuzul de dreptate, adică multă dreptate pe care o cred ei, înseamnă, de fapt, multă nedreptate. Singura dreptate reală este aceea a iertării lor, a iubirii și a milostivirii. Unii oameni care au greșit, cum sunt unii contemporani, nu de judecată dreaptă au nevoie, ci de foarte multă iubire, îngăduință și iertare. Știu că nu place această logică! Dar, să nu uităm istoria recentă, când tocmai cei care voiau dreptate și pedepse exemplare pentru alții, s-au dovedit a fi mai răi și mai nedrepți decât ceea ce reclamau, căci sunt dovezi multiple, cum ar fi furtul din casa altora, din casa părinților, din firma asociatului tatălui său etc.! O societate, pentru a mer

Fiecare timp își are oportunitățile sale, dar și provocările specifice. Fiecare epocă este un dar al lui Dumnezeu, dar și un moment de încercare. De aceea, fiecare vreme își are "demonii" ei care bântuie viețile oamenilor și spulberă speranțele multora. Timpul este darul dumnezeiesc ce constituie realitatea vieții noastre, alături de spațiu, adică acum și aici, prezentul mântuirii noastre. Unii se uită cu nostalgie la timpuri trecute și la cele ce au fost, idealizând epoci și personaje, oportunități și chiar provocări, uitând că Dumnezeu este pururi prezent în lumea Sa și absolut niciodată nu părăsește pe nimeni! Probabil că la începutul secolului trecut, mulți priveau cu disperare la prezentul vieții lor: era timpul Primului Război Mondial, al revoluției bolșevice și tot așa. Și atunci parcă porțile infernului se deschiseseră și mulți demoni întunecau lumea cu tenebroasa lor prezență, cum de altfel anticipase Dostoievski magistral în opera sa. Ca astăzi, când destui semeni d

Cu duioșie și recunoștință, cu toții ne aducem aminte măcar la anumite momente din an de acele prezențe binefăcătoare din viețile noastre care au trecut în veșnicie. Părinți, bunici, străbunici, frați și surori, soți și soții, prieteni, vecini, cunoscuți, fiecare după numele lui... Cei care au marcat în vreun fel viețile noastre, cu care am relaționat la un moment dat și am mers pe același drum o bună bucată de vreme. Izbucnește din adâncul sufletelor noastre nostalgia clipelor împreună, bunătatea, frumusețea, înțelepciunea lor, dar și momentele în care împreună am scris istoria noastră. Chiar dacă au trecut poarta veșniciei, prezența lor puternică în viețile noastre nu poate fi uitată. Amintirea faptelor lor, amintirea lor, bucuria prezenței lor...toate au rămas dăltuite pe peretele de bazalt al istoriei noastre de neșters. Chipuri, fapte, sentimente, încercări, opinteli, bucurii și câte și mai câte, le purtăm în sufletele noastre ca pe o comoară de mare preț, căci experiența vieții î

Ieri, 15 martie 2022, a avut loc la Ateneul Român din București, Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială, eveniment de înaltă ținută, devenit o tradiție pentru toți cei care activează în domeniul social. Organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali (CNASR) cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, aflat la a VIII-a ediție, evenimentul a pus în lumină și a onorat performanța și excelența celor mai merituoși asistenți sociali, instituții guvernamentale și nonguvernamentale, personalități și jurnaliști implicați în campanii sociale. Amfitrion al evenimentului a fost, ca în fiecare an, Andreea Marin, Ambasadorul Excelenței în Asistența Socială. Am fost deosebit de onorat să fiu premiat, în calitate de președinte, pentru activitatea ASOCIAȚIEI CENTRUL SOCIO-CULTURAL COMMUNIO, la categoria "PERSONALITĂȚI care s-au remarcat în susținerea profesiei de asistent social în perioada 2020-2021". Acest premiu obligă și responsabilizează și mai mult întrea

An de an, ziua de 25 martie reprezintă pentru noi toți atât marea sărbătoare creștină a Bunei Vestiri, cât și Ziua Poliției Române, amintind de faptul că icoana acestei mari sărbători creștine a fost inserată pe primul steag înmânat, în anul 1822, de către domnitorul Grigore Dimitrie Ghica, Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, şeful poliţiei din acele timpuri. Poliția Română este o instituție fundamentală a statului român care se bucură de încredere și respect, pentru că oferă ordine, demnitate și siguranță concetățenilor noștri, precum și cadrul adecvat bunei desfășurări a activităților cotidiene. Anul acesta, sărbătoarea Poliției Române este legată de aniversarea a 54 de ani de la înființarea Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, moment de sporită mândrie pentru ostenitorii acestei instituții. Între Arhiepiscopia Târgoviștei și Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița s-au stabilit profunde, trainice și stabile punți de comunicare, ceea ce face ca între cele două instituții să

Vești bune, vești rele! De-a lungul vieții noastre primim din belșug ambele feluri de vești, deși ne-am dori să primim numai din cele bune. Așteptăm, dorim, căutăm... Cu toții ne-am dori numai cele bune! Ce este însă o veste bună? Ce ne-ar putea oare bucura sufletul cu adevărat? În mod cert, nu bunurile materiale, nu puterea, nimic din cele ce mai toți, poate, le au la dorințe sau așteptări. Cu mai bine de două milenii în urmă, lumina speranței și bucuria mântuirii a strălucit atunci când Maria, Fecioara din Nazaret, a primit să fie protagonista istoriei umane, zicând DA magnificei propuneri a lui Dumnezeu și acceptând să fie cea prin care Se va Întrupa Fiului lui Dumnezeu. Acest eveniment, Vestea cea Bună pentru toate timpurile și pentru întreaga creație, ne-a redeschis calea spre libertate, mărturisind iubirea nesfârșită a Tatălui ceresc pentru noi oamenii.  Cea mai Bună veste a istoriei noastre și a lumii este peste veacuri aceasta: Dumnezeu nu pregetă să ne iubească cu o iubire tot