Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2020

Sfinții Trei Ierarhi - modele de erudiție, de cultură și de misiune creștină

Imagine
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi de astăzi reprezintă o ocazie de a ne bucura de exemplul și mijlocirea acestor mari sfinți și învățători ai Bisericii noastre: Sfântul Ioan Gură de Aur, Grigore Teologul și Vasile cel Mare. Toți trei reprezintă modele de erudiție, de cultură și teologie, de trăire a credinței creștine, de misionari profund angajați în propovăduirea principiilor Evangheliei lui Hristos, precum și de iluștri reprezentanți ai timpului lor. Pilde de viață morală, de rugăciune și de filantropie, Sfinții Trei Ierarhi s-au remarcat mai cu seamă prin aprofundarea teologică ce a oferit Bisericii o clarificare a terminologiei teologice, necesară pentru ca învățătura de credință să fie bine înțeleasă, cu cât mai puține denaturări și derapaje în spațiul spiritualității. Sărbătorirea împreună a celor trei mari sfinți ai Creștinătății a fost așezată de către Biserică pentru a împăca pe aceia care exaltau importanța unuia sau altuia dintre ei, în defavoarea celorlați și

Un angajament politic și național curajos - Marșul pentru viață!

Imagine
Pentru apărarea vieții, pentru a conștientiza lumea despre importanța ei, există  Marșuri pentru viață sau mișcarea Pro Life . În Statele Unite ale Americii   activismul pentru viață are o vastă poveste de luptă și mărturisire . Numeroși preoți sau pastori s-au angajat în apărarea vieții, mulți politicieni i-au sprijinit, dar și mai mulți s-au manifestat cu indiferență. Dacă Ronald Regan , vestitul Președinte american cu alura cea mai anticomunistă, teoretic un conservator  autentic, nu a îndrăznit să se adreseze participanților la tradiționalul Marș pentru viață decât prin telefon, cum de altfel a făcut-o și George W. Bush și chiar domnul Trump în anii trecuți, anul acesta, Președintele Trump a surprins întreaga lume prin angajamentul de a mărturisi prin prezența sa la acest Marș,  atașamentul față de valorile pro viață, creștine în special, dar nu numai. Criticat și agresat mediatic, cu o presă ostilă care de multe ori îi deformează mesajul, domnul Trump continuă să fie surprinz

Avem timp pentru orice - dar mai ales ocazii de înnoire!

Imagine
Zaheu vameșul este unul din personajele paradigmatice din Evanghelie, pentru lumea noastră. Încărcat de păcate prin natura meseriei sale de vameș, mereu nedreptățind și abuzând, la un moment dat el își dă seama că nu fuga după comori pe acest pământ, nu dorința de îmbogățire, mereu și cu orice preț este esențială în viață, ci a-L găsi pe Dumnezeu, care este singura mare bogăție. De fapt, vameșul Zaheu este un personaj care nu se referă nicidecum numai la cei bogați sau la aceia care nedreptățesc, ci la fiecare om în parte aflat în căutarea păcii interioare, a rostului vieții și împlinirii vocației sale. Așa cum spunea Domnul la un moment dat, adevărata comoară este aceea din cer, sau agonisită pentru cer, care nu poate fi furată sau alterată de nimic și care este constituită din toate faptele noastre bune. Tot ceea ce facem bun, tot ceea ce este în interesul aproapelui, tot ceea ce alungă întunericul neputinței și al grijilor celor de lângă noi, tot ceea ce ușurează viața s

AM FOST CHEMAT LA O NOUĂ SLUJIRE PENTRU COMUNITATE

Imagine
Astăzi, am avut deosebita onoare de a fi ales președinte al Asociației Centrul Diaconal Casa Creștină a Arhiepiscopiei Târgoviștei, în cadrul Adunării Generale ce s-a desfășurat la Centrul Eparhial. După ce mi s-a încredințat președinția Filialei Dâmbovița a Societății Naționale de Cruce Roșie , această alegere aprofundează implicarea mea în latura social-filantropică a comunității noastre, obligându-mă și mai mult de a dărui din timpul, perseverența și experiența acumulată, pentru mai binele semenilor noștri. Alături de o echipă bine angajată în slujirea socială (părintele Alin Ștefan- Vicepreședinte și părintele Adrian Rada-Director Executiv) voi continua prestigioasa, ampla și complexa implicare socială a Asociației în problemele concrete ale orașului și ale județului nostru. Îi sunt recunoscător Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon pentru tot ceea ce a făcut până acum ca președinte al acestei instituții și, împreună cu echipa deliberati

Recunoștința – o necesitate de viață personală, comunitară și publică!

Imagine
Viața noastră este un neîncetat șir de evenimente și întâlniri, de fapte și alegeri, o poveste pe care o scriem împreună cu Dumnezeu, dar la care aproapele nostru este, întotdeauna, cel prin care Stăpânul tuturor lucrează. Fiecare dintre noi, de-a lungul vieții, am ajutat și am fost ajutați, astfel că nimic din ceea ce suntem nu ni se datorează exclusiv, nimic din ceea ce e aproapele nostru nu i se datorează numai lui, ci totul se întrepătrunde, lucrarea noastră, cu a aproapelui și cu cea a lui Dumnezeu, în așa fel încât tot ceea ce facem este opera Lui, în primul rând. De aceea, se cuvine să nu uităm să fim recunoscători Lui, în primul rând, și apoi aproapelui nostru, de fiecare dată când este cazul. A fi recunoscător înseamnă a cunoaște că niciodată, singur, nimic nu se poate, ci numai prin colaborare, în echipă și prin solidaritate și comuniune. Până la urmă, înseamnă a cunoaște că Dumnezeu este Cel ce lucrează în viețile noastre, direct sau prin aproapele, iar a mulțumi

Sf. Antonie cel Mare – exemplu de echilibru înțelept în vremuri tulburi

Imagine
Echilibrul, înțelepciunea, delicatețea părintească și preocuparea ferventă pentru cele spirituale sunt câteva din cele ce le învățăm din viața și activitatea Sf. Antonie cel Mare, părintele monahismului, cel pe care îl sărbătorim astazi. Probabil, unii și-ar putea închipui că el este util numai monahilor sau că, trăind, într-o epocă așa de îndepărtată de noi, nu mai este actual! Dimpotrivă, vorbește cu atâta actualitate, claritate și frumusețe, încât ne seduce și ne încântă, impulsionându-ne, măcar pe moment, să dorim să fim mai buni creștini. Mesajul vieții sale este acesta: întotdeauna cu Dumnezeu înainte de orice și mai presus de orice, fiindcă numai așa ne putem împlini vocația noastră existențială! Viața lui îndelungată -a trăit 105 ani- ne arată că programul lui de viață a fost unul cumpătat. A avut numeroși ucenici, a vizitat și încurajat pe creștinii persecutați din vremea lui, a întemeiat multe comunități monahale, a adus, în general, lumină, speranță, încurajare și certitudin

Ziua Culturii Naționale – moment de celebrare a identității noastre românești și creștine

Imagine
An de an, 15 ianuarie reprezintă aniversarea zilei de naștere a lui Mihai Eminescu, personalitatea complexă a culturii noastre naționale, precum și celebrarea Zilei Culturii Naționale, care de altfel, din acest motiv a fost așezată acum, aici, la început de an. Identitatea unui popor este dată, mai cu seamă, de limbă și de cultură, de tot ceea ce a creeat și a realizat din punct de vedere spiritual, pentru că aceasta îi descoperă aspirațiile, frământările, provocările, dar și aportul la progresul civilizației umane. Cultura este de fapt extensia socială a cultului, altfel spus, cultura a apărut din cult, ca o atitudine firească existențială și ca o modalitate de a susține aspirațiile religioase ale omului. În decursul istoriei umane, este o realitate evidentă, faptul că spiritualitatea a fost aceea care a născut și a sprijinit cultura, iar la noi, la români, este un adevăr larg recunoscut și anume acela că Biserica Ortodoxă a fost aceea care a patronat, a produs și a spriji

SF. IOAN BOTEZĂTORUL – MĂRTURISITOR AL DREPTĂȚII ȘI AL ADEVĂRULUI DUMNEZEIESC!

Imagine
Unul din cei mai cunoscuți și mai iubiți sfinți, la noi, la români, și în întreaga lume creștină, Sf. Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, este ultimul profet biblic  și cel ce face trecerea la lumea Noului Testament. Exemplu de exigență, hotărâre și sfințenie, Sf. Ioan a pregătit și anunțat venirea Mântuitorului Hristos,  prin tot ceea ce a făcut orientând contemporanii săi spre Hristos. Mesajul vieții lui ne artă că niciodată nu trebuie acceptat compromisul în materie de principii de credință și că sensul vieții nostre este acela de a-L descoperi și vesti lumii pe Dumnezeu. În întunericul ce domină adesea, este nevoie să fim semne de lumină și speranță, călăuzitori ai aproapelui spre Dumnezeu și cei ce reflectăm lumina, bucuria și iubirea Domnului către cei de lângă noi. Intransigența Sf.Ioan Botezătorul în materie de credință și de trăire a adevărului vieții ne oferă un model de cum trebuie să ne trăim credința și viața, necedând nimic din fundamentele lor, deoarece acceptâ

BOTEZUL DOMNULUI –SĂRBĂTOARE A ÎNNOIRII VIEȚII

Imagine
Una din cele mai vechi și mai pline de semnificații sărbători creștine, Botezul Domnului reprezintă un eveniment al credinței care ne descoperă prezența Sfintei Treimi, atunci și acum, în viața noastră, precum și faptul că Mântuitorul Hristos a sfințit, nu doar firea umană, ci întreaga creație. El, Cel fără de păcat, a fost botezat de Sf.Ioan Botezătorul pentru a fi solidar cu noi, cu toate ale noastre și pentru a ne arăta nevoia botezului ca intrare în lucrarea de înnoire harică. Mesajul acestei sărbători este că trebuie să ne înnoim viețile, că avem nevoie de înnoire atât noi, cât și lumea în care trăim, că trebuie să ne schimbăm și să vedem în viețile și în lumea noastră prezența lui Dumnezeu. Înnoirea vieții este cheia imortalității noastre, este mijlocul prin care putem să accedem în taina nemuririi, așa cum părinții deșertului au tot spus-o. Astăzi, aș dori să atrag atenția și asupra lumii ca spațiu al prezenței lui Dumnezeu, ca loc privilegiat al manifestării și descoperirii Sal

La mulți ani, Părinte Mitropolit!

Imagine
Sunt momente în viața noastră când numai recunoștința și aprecierea sunt singurele modalități de exprimare, de înțelegere a realității și de atitudine firească înaintea celui care ne este PĂRINTE. Un astfel de moment este și astăzi când simt nevoia de a-mi manifesta întreaga mea apreciere și recunoștință pentru Ierarhul providențial pe care Domnul mi l-a hărăzit să fie un adevărat părinte, ce, cu delicatețe și hotărâre, cu exigență și multă geneorizitate, cu bunăvoință și cu înțelepciune, încă de la 14 ani, mi-a călăuzit pașii spre creștere, formare și înțelegere, învestind, cu mult entuziasm, tot ce e mai bun pentru devenirea mea. M-a ajutat, m-a susținut, m-a învățat, dăruindu-mi din vasta și bogata sa experiență, arătându-mi că adevărata bogăție a omului constă în principiile și valorile pe care le aprofundează în viața sa și că cea mai mare calitate umană este aceea de a reflecta măreția, bunătatea, înțelepciunea și dinamismul Creatorului.  Cu un suflet fabulos de frumos, cu diplom

UN NOU AN – PENTRU A CREȘTE ÎN IUBIRE PRIN ÎNCEPUTURI!

Imagine
Încurajați de speranța ce izvorăște din credință, am început un nou an! Fiecare început poartă cu el certitudinea speranței și dorința de a depăși, cu și mai mare înțelepciune, provocările ce se deschid în viețile noastre! Anul Nou reprezintă un nou început, un alt timp ce ni s-a dăruit de Creator, un  cadru nou pentru aspirațiile și visele noastre, un nou mijloc de a ne împlini vocația pe care fiecare o avem de la Cel ce ține toate în mâna Sa. Prin noi începuturi înaintăm către acest nobil scop al vieții noastre, pentru a înțelege tot mai mult din viețile noastre, pentru a finisa asperitățile pe care trebuie să le desăvârșim, pentru a face ca lumina să strălucească tot mai puternic prin noi, iar iubirea să ne configureze tot mai profund existența! Avem, în mod firesc, de la un nou an, mari așteptări, pentru că măreția începutului poartă neliniștea trecutului și speranța viitorului în mod creator și înnoitor. Dorim să fie mai bine comunității noastre, țării noastre și lumii