Ionut Ghibanu

Credința și tot ceea ce ține de ea face parte din perspectiva fundamentală a vieții omului, din nucleul a ceea e constituie o problemă de viață și de moarte, fără de care existența omului nu poate continua. Credința noastră este viața noastră și viața noastră este Dumnezeu! Aceasta a fost esența mărturisirii milioanelor de martiri creștini, de la început și până astăzi. În primele secole ale erei creștine au fost numeroși cei ce au plătit cu prețul vieții alegerea de a fi creștini, orice gest în favoarea credinței fiind reprimat de cei ce aveau impresia că, dacă stăpânesc temporar în acea lume, au vreun drept și asupra sufletului omului. Acea lume, greșit întocmită și urât funcțională, a început să se schimbe fundamental datorită înțelepciunii Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care, în anul 313, a dat Edictul de toleranță de la Mediolanum (Milano de astăzi), ce oferea libertate de manifestare creștinismului, dimpreună, de fapt, cu toate religiile. Acesta a fost un moment de

Adesea, de-a lungul vieții, mai ales atunci când nu ne așteptăm, ne oferă Dumnezeu posibilitatea unor întâlniri providențiale, care transformă, din temelii, istoria existenței noastre. Întâlniri esențiale care ne marchează viața, care ne arată spre ce se îndreaptă cursul istoriei și cum valurile prezentului descoperă înțelepciunea trecutului și tălăzuiesc malurile existenței noastre cu chemarea viitorului. Oameni și evenimente, întâmplări și personaje vin uneori pentru a ne arăta cursul autentic al vieții , ceea ce trebuie să lăsăm și ceea ce trebuie să aprofundăm, pe unde să ajungem drept și ce ocolișuri să evităm. Așa cum se întâmplă adesea în viață, marile întâlniri au în ele spontaneitatea clipei și greutatea esenței și se petrec acolo unde ne așteptăm prea puțin.  Însetați de arșița zilei, obosiți de goliciunea vieții, poposim adesea în locuri, ori întâlnim oameni despre care nimic nu ar spune că sunt scări spre cer, deși Dumnezeu, știm, se descoperă în lucruri smerite, se ascunde

Lumea noastră este frumoasă și luminoasă, dincolo de tot ceea ce încearcă unii și alții pentru a-i ascunde strălucirea sau pentru a o urâți. Și, este de ajuns să privești un răsărit de soare, să te sui pe un vârf de munte sau să privești, dimineața, agitația feerică a unei grădini sau a unui parc. În această lume plină de har există și suferință, boală,  întuneric și moarte , toate nedorite de Creator, care deformează frumusețea lumii noastre, dar care sunt o realitate. În a patra duminică după Învierea Domnului, în bisericile noastre se pomenește de vindecarea unui bolnav, denumit slăbănog, la scăldătoarea Betezda, care suferea de 38 de ani. Cumplit! Să ne gândim numai câți semeni de-ai noștri suferă astăzi și că boala este una din cele mai mari provocări ce nu lasă omul să se manifeste integral! Iisus îl vindecă într-o zi de sărbătoare, arătându-ne că vindecarea este o sărbătoare, iar pentru a face binele, niciodată nu există vreun motiv care să ne rețină. Apoi, ne arată că boa

Ziua Europei reprezintă o oportunitate de a ne  reaminti de importanța construcției europene, de ceea ce reprezintă astăzi Uniunea Europeană, dar și de dorințele părinților fondatori și de aspirațiile popoarelor europene. Sărbătorim, de fiecare dată, în ziua de 9 mai, pacea și unitatea Europei, soldaritatea și cooperarea, valorile europene în general, într-o zi considerată a fi Ziua de naștere a Europei unite. Este o mare realizare istorică, economică, politică și socială constituirea Uniunii Europene, ce ne oferă speranță, încredere și curaj. În același timp, trebuie să spunem că realizarea visului de unitate europeană are la bază un fundament creștin.  Așa cum se știe, conceptul cultural și spiritual de Europa a luat naștere odată cu creștinarea triburilor ce locuiau aici și, mai cu seamă a Imperiului roman. Odată cu acest magnific eveniment, triburile au devenit popoare, iar Evanghelia lui Hristos a preluat ceea ce a fost bun, drept, adevărat, frumos și necesar din filozofia g

8 mai celebrează, an de an, Ziua Mondială a Crucii Roșii, așa cum a fost ea instituită de către Comitetul Internațional al acestei nobile organizații, în anul 1859, dar, în același timp, marchează și ziua de naștere a fondatorului acesteia - Henry Dunant. Această zi ne reamintește de principiile fundamentale ale umanității și de nevoia de a ajuta, de a fi solidari și de a ne comporta cu bunăvoință și cu receptivitate față de nevoile aproapelui nostru, deoarece înainte de orice, definiția cea mai adecvată a omului este solidaritatea. Nu întâmplător, s-a spus că omul este o ființă socială -zoon politikon- care are înscrise în adâncul său: empatia, generozitatea, dăruirea și disponibilitatea față de nevoile celui de lângă el. Crucea Roșie este, în toată lumea, un simbol al omeniei, al într-ajutorării și al triumfului umanității, al bucuriei de a ajuta și al victoriei binelui asupra întunericului, al bunăvoinței asupra închistării! Ca președinte al filialei județene de Cruce Roșie, am bucu

Una din puterile statelor moderne, simbol prin excelență al manifestării libertății de exprimare, presa este un garant al drepturilor și  libertăților umane. Rostul presei este acela de a informa, de a manifesta capacitatea de exprimare a omului, de a crea legături și punți de comunicare între oameni și de a sluji binele comun. Din această perspectivă, presa este un contributor important la crearea unei societăți democratice și libere, iar pentru a-și realiza acest deziderat este absolut necesară respectarea codului de etică în domeniu, deoarece numai urmând principiile morale ale binelui, dreptății, adevărului și utilității publice, presa poate fi o putere autentică. Prin intermediul presei, binele de știut intră în casele noastre, iar ceea ce se întâmplă în lume, cu bune și cu rele, devine cunoscut, pentru a urma ceea ce trebuie și a evita ceea ce nu este folositor. Să ne gândim numai că datorită presei, regimurile dictatoriale comuniste din estul Europei s-au prăbușit ca într-un joc

Dacă prima duminică după Învierea Domnului a fost dedicată Sfântului Apostol Toma și mărturiei lui, cea de a doua aparține femeilor mironosițe , adică acelora care L-au urmat pe Mântuitorul în propovăduirea Lui, dar care au fost și cele dintâi care s-au încredințat de Învierea Domnului din morți. Înaintea apostolilor care stăteau cuprinși de frica iudeilor în Ierusalim, femeile mironosițe au venit la mormântul Domnului, pentru a împlini cele prescrise de ritualul iudaic de îngropare, ungerea cu diferite uleiuri aromate. Pline de curaj, ele au mers spre locul de îngropare, deși cine știe cu câtă durere, suferință și lacrimi, deoarece Acela care le dădea sens vieții, fusese omorât. Dar, ajungând înaintea mormântului Domnului și văzând că piatra care era foarte mare fusese răsturnată, uimirea și neliniștea le-a cuprins deodată. Intrând, nu au găsit Trupul Domnului pe care doreau să-L ungă, ci au văzut numai un înger care le-a întrebat de ce caută pe Cel viu printre cei morți? Dintr-o dată