Ionut Ghibanu

Mai repede sau mai încet, cu multe sau puține, cu bucurie sau cu îngrijorare, pe căile vieții mergem cu toții, cu acea dorință de a prinde esențialul existenței noastre, de a găsi ceea ce este important pentru viața noastră. Chiar dacă uneori ne împiedicăm de dorințe prea lumești, chiar de ne poticnim în alegeri deloc fundamentale, totuși, veșnicia este cea pe care o pândim în fiece dorință și-o urmărim în toată alergarea noastră. Nu mereu avem bună inspirație, nu mereu găsim calea cea mai dreaptă, dar spre ea curgem! Și, pe acest drum tumultuos și periculos al vieții noastre, suntem animați de ceea ce avem în suflete. Dorințele și visele, aspirațiile și speranțele noastre devin scări spre cerul înaltelor doriri. Pe mereu parcursul drum dintre Ierihonul dorințelor noastre cu iz prea pământesc și Ierusalimul năzuințelor cerești, adesea, tâlhari ai spiritului ne fură bucuriile și speranțele, lăsându-ne în sărăcia neputinței de a merge mai departe. Talent și hotărâre, cunoștințe, educație

  Prietenii văzuți și Sfinții Îngeri - prietenii nevăzuți! Este universală și profundă nevoia de prieteni! Cu ei împărtășim bucuriile dar și greutățile vieții, pășim cu încredere pe cale, simțim în mod concret că nu suntem singuri și mergem mereu mai departe. Cu toții cunoaștem ce înseamnă să ai un prieten, dar și ce înseamnă să nu ai, mai ales atunci când ai nevoie. Prietenul adevărat este o mângâiere de la Dumnezeu, o reflectare a luminii Sale și o permanentă încurajare. Că există și falși prieteni și prieteni cu jumătăți de măsură sau care se comportă neprietenește, este binecunoscut. Dar, există, dincolo de această tipologie și aceea a prietenilor permanent fideli, care nu te lasă niciodată, care pășesc mereu alături de tine, care fac totul pentru a te sprijini, care te iubesc necondiționat, care îți apreciază unicitatea și specificitatea și care nu te părăsesc. Probabil, vreți să știți unde-i găsiți sau dacă nu cumva glumesc! Nu, deloc, nu glumesc. Ei sunt reali, dar spre deosebi

Un eveniment public petrecut săptămâna aceasta m-a făcut să scriu câteva rânduri, impresionat fiind de extraordinara organizare, implicare și maturitate a tinerilor care au preluat frâiele unor instituții. Tinerețea este vârsta reală a lumii și vocația spre care suntem mereu chemați! Indiferent de vârsta trupului, cea a sufletului trebuie să fie mereu aceea a tânărului entuziast angajat în a birui provocările istoriei și a-și împlini propriul destin, chiar dacă unii puțin trecuți de vârsta maturității nu vor să înțeleagă și caută soluții să pună bețe în roate celor tineri! În discursul public, în ceea ce citim, vedem sau auzim cu ajutorul noilor mijloace de comunicare socială, adesea, din nefericire observăm repetată parcă până la saturație o concluzie cu aparențe înțelepte, dar falsă din temelii: noi v-am făcut ceea ce sunteți! Este parcă strigătul disperat al acelora îmbătrâniți în neputințele vieții și doborâți de vicisitudinile istoriei, care uită că trebuie să înțeleagă că timpul

Clipă după clipă, fiecare înlănțuire a timpului cere cu mereu sporită putere, mărturisire și aprofundare, fiindcă pașii noștri sunt puși în mișcare pe ulița lui Cronos de acea dorință fabuloasă de a merge pe urmele Nazarineanului. Și o știm cu toții, nenumărați au fost, sunt, și vor mai fi aceia care -L vor mărturisi pe Cel Înviat, prin viața, faptele, suferințele sau biruințele lor, pentru că El este Evenimentul extraordinar al lumii, Singurul ce mișcă toate și Unica speranță a vieții. A mărturisi pe Cel ce este reprezintă un risc extrem, pentru că cel mai adesea vedem cum sigur dar repetat, tenebrele asaltează bunătatea sufletelor noastre, încercând să smulgă bucuria iubirii din pocalul inimii și să ne tragă pe tărâmul superficialității și în mocirla relativului. Adesea, este incredibil cât de multă energie întunecată consumă unii pentru a acoperi strălucirea luminii unor fapte puse în slujba aproapelui și numai din dorința superficială de a lăsa mândria să frângă tăria mărturiei înt

Clipă de clipă, zi după zi, alergăm întru ceea ce fiecare credem a fi zidirea vieții noastre. Unii, mai către cele materiale, alții mai către cele spirituale, astfel încât o alergare-i viața noastră toată. În această teribilă mișcare trebuie să avem mereu clar în minte că unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră. Iar, inima noastră trebuie să fie acolo unde trebuie, măsură a înțelegerii lui Dumnezeu și sită a frumuseții, binelui și iubirii. Timpul este marele ogor pe care Domnul ni l-a dat să-l însămânțăm cu cele de preț ale sufletelor noastre, pentru că timpul este templu al prezenței lui Dumnezeu! De altfel, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică tocmai acest mesaj ni-l oferă: să facem din timpul vieții noastre, timpul lucrării lui Dumnezeu, să-I oferim Lui, timpul nostru, pentru că numai astfel el nu se pierde, ci mereu se câștigă. Nu întâmplător tema Evangheliei de astăzi se referă la un bogat căruia i-a rodit pământul, tocmai pentru a ne arăta ca unica bog

  Binecuvântare și dar al lui Dumnezeu, timpul este distanța dintre iubirea Lui și răspunsul nostru, ce ține de specificitatea umanității noastre. Există timpul care curge în mod profan, și timpul sacru, care ne deschide spre realitatea esențială a vieții noastre. Perioada în care ne aflăm acum, a Postului Nașterii Domnului, este una de intensă și profundă pregătire pentru întâmpinarea acestei mari sărbători a întregii lumi creștine. De fapt, rolul postului este acela de a ne elibera de orice grijă, greutate și necesitate materială, și a da întâietate celor spirituale. Lăsam acum să strălucească în noi bucuria duhovnicească a căutării și aprofundării prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Asemenea magilor de la Răsărit, regi sau înțelepți ai Orientului, călăuziți de providențiala stea, și noi pornim sau repornim în căutarea sensului profund al existenței noastre, mai cu seamă în perioada acestui post. Mergem pe cale, căutăm, admirăm, așteptăm, intuim urma prezenței dumnezeiești, a m

Nimic din ceea ce se întâmplă în lume nu este întâmplător, nimic din ceea ce se petrece nu este fără rost! Simetria, coincidențele, întâmplările și desfășurarea istoriei în general, sunt numai modalități ce încă o dată mărturisesc puternica lucrare a Creatorului în lume. Astfel, a rânduit Bunul Dumnezeu ca înaintea Zilei Naționale a României să ne bucurăm de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat, ocrotitorul României și cel care a vestit strămoșilor noștri Evanghelia lui Hristos, aducând Creștinismul pe teritoriul țării noastre. Iar, acest lucru este mărturisit de numeroase izvoare, de la Sf. Ipolit, Eusebiu de Cezareea și Origen, până la Sinaxarul constantinopolitan, ori la Sf. Epifanie sau la Nichifor Calist. Chiar Papa Ioan Paul al II- lea a mărturisit acest lucru, cu multă evlavie! Alături de ceilalți apostoli, de fratele său Petru, pe care l-a adus la Hristos, Sfântul Apostol Andrei este unul din cei ce au clădit „Catedrala Europa", au pus bazele Europei cre

În tumultul zilei, abundența de informații ne pune în situația de a face cu greu distincția între știri autentice și fake news. Mai ales atunci când ele vin sau par a veni de la instituții ce sunt respectabile. În ziua de Sfântul Andrei, mi-a fost dat să văd o știre referitoare la un așa zis document intern al Comisiei europene, intitulat „Uniunea Egalității. Instrucțiunile Comisiei Europene pentru Comunicarea inclusivă", publicat de cotidianul italian „Il Giornale", privind niște recomandări referitoare la perioada sărbătorilor legate de Nașterea Domnului, care ar trebui numite perioada vacanțelor, iar numele creștine des întâlnite, Maria și Ioan să fie înlocuite cu Malika și Iuliu. Se pare că această propunere rușinoasă ar fi fost făcută de o malteză, fostă Miss Malta, care și-a ratat vocația și a intrat în politică făcând ravagii! Ar fi vorba despre Comisarul pentru egalitate, Helena Dalli, care a întocmit documentul, însă acesta nu a mai fost depus, la presiunea unor fac

Abia s-a stins scandalul iscat de propunerea total străină de valorile creștine europene de redenumire a sărbătorilor legate de Nașterea Domnului în stilul ideologiei neomarxiste a corectitudinii politice, că iată, pe pagina oficială de Facebook a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19 găsim îndemnul: "Poartă mască, S-apuci pască!" Cinic, neprofesionist și răutăcios este autorul sintagmei, dar și cei ce au aprobat această formulă propagandistică, ce amestecă lucrurile și mai mult și lasă voalat să se strecoare o amenințare la viața celui ce citește. Dacă nu porți mască, nu mai prinzi pasca, adică mori!? Pasca este pâinea binecuvântată ce este oferită credincioșilor în noapte pascală, ca simbol al bucuriei și al comuniunii, ca mărturie de credință și semn al celei mai mari sărbători creștine. A transmite un astfel de mesaj este profund scandalos pentru întreaga comunitate creștină, indiferent de confesiune, pentru că este o amenințare pr

S-a spus că viața noastră este o poveste de dragoste scrisă cu degetul lui Dumnezeu și oricine se apleacă, cu atenție, asupra realității existenței noastre poate vedea cu ușurință acest lucru! Veniri, plecări, așteptări și întâmpinări, toate alcătuiesc istoria vieții noastre. Și importante nu sunt nici plecările și nici venirile, ci așteptările și întâmpinările. De ce? Pentru că atunci când așteptăm, lăsăm să crească în noi speranța, să se potolească orice nevirtute și să crească tot ceea ce este bun și frumos. Iar, întâmpinările ne oferă posibilitatea de a da frâu liber amabilității noastre iubitoare. V-am luat cam pe departe, așa e? Dar, acum schimbați perspectiva și, de la oameni, concentrați-vă pe Dumnezeu, pe sacru și pe taina vieții noastre și totul se va lumina! Îl așteptăm mereu pe El, Îl căutăm, alergăm după El, pentru a-L găsi și de fiecare dată pentru a-L întâmpina și a da glas freamătului speranței din noi, odată cu Dreptul Simeon și a spune "Acum liberează pe robul Tă

Dacă ne aplecăm asupra spectacolului lumii, vom vedea că speranța este caracteristica noastră definitorie, alături de grija deosebită față de urmașii noștri. Omul este ființă a speranței, suflare dumnezeiască în tăria țărânei, dar și singura creație ce se gândește la urmașii săi și le lasă ceva. Bine, vă gândiți, probabil, mai ales la chestiuni materiale! Dar, nu este așa, eu mă gândesc în special la cele spirituale. Oare, ce le lăsăm copiilor noștri, urmașilor noștri, în afară de paradigma unei lumi nebune, triste și singure? Avem oare ceva ce ne reprezintă cel mai bine și care poate constitui cea mai bună moștenire? Ce ar trebui oare să constituie testamentul generației noastre? Că toți vorbesc astăzi de provocarea, problema sau efortul generației noastre, preluând expresii postbelice ale secolului trecut! Știm foarte bine că tot ceea ce avem, material, este teribil de fulgurant, nesigur, fără profunzime și atunci ceea ce poate scrie cel mai bine în testamentul nostru ca generație a

În Ierusalimul de acum două milenii a intrat Domnul Vieții în aclamațiile celor ce auziseră de minunile și de faima Sa. Îl lăudau pe Cel care-i impresionase cu faptele Sale, primindu-L ca pe un monarh antic, ca pe un biruitor, în toată gloria. Peste însă mai puțin de o săptămână, aceeași mulțime va cere eliberarea tâlharului Baraba! Binele se uită ușor și repede! Iar, ceea ce pare facil și imediat este la îndemână! Aceiași oameni, brusc și-au schimbat alegerea! E un avertisment peste milenii că gloria adusă de oameni trece "ca floarea câmpului" , nu rezistă fără jertfă și încă jertă pe Cruce! Orice om politic sau persoană publică ar trebui să știe ca totul e trecător, inclusiv ceea ce odată părea de neschimbat și plin de slavă. Rămâne numai binele făcut și, încă, cu mare jertfelnicie. De fapt, statornicia o dă întotdeauna profunzimea jertfei. Gata de a-L primi pe El trebuie să fim, făcând un Ierusalim al așteptării din zilele vieții noastre! Și mai ales să luăm aminte la cum

  Măiastra înțelepciune de care avem nevoie toți! Înțelepciunea este una din virtuțile fundamentale ale omului. A fi înțelept presupune a urma calea de mijloc a vieții, cu dreaptă socotință, pentru a urca în ritmul necesar treptele desăvârșirii. Dar, a merge pe căile înțelepciunii, presupune dezgolirea de orice exces, pentru a putea veni gol de sine înaintea porților Luminii celei necreate și a primi îndrumare și ajutor. Asemenea mult înțeleptului Solomon, trebuie să punem la temelia cunoașterii noastre pe Creator și să căutăm mereu pe aceia care ne pot îndruma cu măiestrie prin meandrele istoriei. Nodul gordian al existenței îl putem decripta numai dacă suntem atenți la mesajele evenimentelor, întâlnirilor și ale momentelor ce alcătuiesc viața noastră, care ea însăși este o taină pe care trebuie să pășim cu grija celui ce nu dorește să strivească corola de minuni a lumii. Nu cu ciocanul lui Thor, nici cu arcul Artemisei vom putea pătrunde în adâncul profund al universului nostru, acol

Vederea este unul din simțurile cele mai importante cu ajutorul căreia înțelegem realitatea și lumea în care trăim. Vederea este cea care ne configurează cel mai mult viziunea proprie asupra realității, de aceea, ea are cel mai important rol în înțelegerea lumii și a vieții noastre exterioare. Dar, pe cât de mult ne poate ajuta să înțelegem lumea în care trăim, tot atât de mult ne poate și deturna în a construi o falsă realitate, atunci când inima noastră nu este purificată, adecvată realității spirituale, iar rațiunea nu domină totul. Bazându-ne exclusiv pe ceea ce vedem fără a avea criterii solide de apreciere și de interpretare, valori fundamentale prin care să apreciem ceea ce vedem, putem ușor cădea pradă tentațiilor de tot felul. Fie să exagerăm, fie să minimalizăm, ori în orice caz să denaturăm realitatea și astfel să nu o putem aprecia la justa ei valoare și să ne comportăm în funcție de ceea ce credem că am înțeles. Aceasta ne arată că dincolo de vederea fizică, vederea spirit

Circulă rapid și des, cu mare intensitate și sunt repede crezute de mulți. Vin în valuri nestăvilite, fără limită și tot timpul. Iar unii, cei mai mulți nu mai pot trăi fără ele. Nu știu la ce vă gândiți! Dar, eu mă refer la știri. Din nefericire, nu la cele bune. Deoarece, de ceva vreme sunt la modă știrile acelea colportoare de mult rău, de senzațional, cu omoruri, accidente, bătăi etc. Știrile rele au, în mod cert, o viteză uluitoare în comparație cu cele bune. Normal ar fi fost să avem un aflux permanent de știri bune și să ne bucure sufletele atunci când auzim de ele, imitând ceea ce citim. Se întâmplă și asta! Există un spațiu unde știrile bune circulă cu o uluitoare viteză și ne îndeamnă la imitație. Dar, nu în mass media, nu! Ci, în Evanghelie. Aici, găsim orbi care și-au recăpătat vederea, muți ce au început să vorbească, așa cum aflăm și din Sfanta Evanghelie citită azi întoate bisericile ortodoxe, sau surzi ce și-au redobândit auzul, uscați care au început să meargă și exemp

Perioadă mai intensă de meditație și de rugăciune, postul reprezintă un prilej binecuvântat de a aprofunda rostul vieții noastre. Perioada de post pe care o începem astăzi cred că ar trebui să fie un prilej de a fi mai atenți cu propriile asperități, pentru a le îndrepta, pentru a vedea mai puțin greșelile aproapelui și mai mult pe cele proprii, de a fi mai generoși și mai săritori și solidari cu nevoile aproapelui și, nu în ultimul rând, mai preocupați de cele spirituale, căci destul ne copleșesc și ne țin în sclavie cele materiale! În acest parcurs tainic, abținerea de la multă mâncare și de la mâncare de origine animală are darul de a ne apropia mai mult de cele spirituale, conștientizând că nu trăim pentru a mânca , precum și faptul că suntem chemați spre lucruri mai înalte. Postul Adormirii Maicii Domnului, care începe astăzi, reprezintă și un prilej de a ne manifesta speranța, aprecierea și credința în puterea de mijlocire a Maicii Domnului, ceea ce este mai cinstită decât Heruvi

Fețe de tot felul. Peste tot le vedem. Mereu le descoperim. Le vedem la știri, la talk showuri, pe strada... Și, adesea, mă întreb: oare dacă dăm la o parte aceste multe fețe ale omului, ce mai rămâne din el? Mai rămâne ceva, oare? Dincolo de acest strat de fețe pe care le vedem, le intuim sau de care ne întristăm, omul de dincolo de ele cine este oare? De ce e nevoie de atâtea fețe? De ce mulți aleg să se manifeste cum nu sunt? Dincolo de firescul sufletului lor! Și, îmi vin tot felul de răspunsuri. Poate frica, poate teama, poate, neiubirea, poate nepriceperea, poate... Schimbarea la Față a Domnului, sărbătoarea de astăzi, îmi arată și altceva. Că pe El nu Îl vedem în gloria Lui mereu, cum nici Apostolii nu l-au văzut decât atunci pe munte! Că în chipul smereniei și al neputinței, al celor mici și împovărați este chiar El, Domnul gloriei! Da, în cei mici și umili, în cei neputincioși și slabi, în cei abandonați și singuri, gloria Lui strălucește, iubirea Lui nu încetează să vindece ș

An de an, locuitorii orașului și ai județului nostru se bucură de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și MitropolitulȚării Românești, venind în număr foarte mare (peste 20.000) la ceremoniile liturgice din zilele de 10 și 11 august. Marea evlavie a credincioșilor este respectată și susținută, cu deosebită grijă, de autoritățile locale și județene, precum și de forțele de ordine, care, de fiecare dată, depun eforturi substanțiale pentru ca celebrările să se desfășoare în cele mai bune condiții. Și este firesc așa, având în vedere rolul extraordinar al Bisericii strămoșești în cadrul istoriei noastre naționale, dar mai ales faptul că majoritatea cetățenilor sunt credincioși ortodocși, iar autoritățile țin să fie la înălțimea acestor considerente. Iar, aceasta se poate vedea cu ușurință cu prilejul fiecărei sărbători a Sf. Ier. Nifon! Această atitudine lăudabilă și normală, de altfel, nu este de curând! În mod cert, nu doar din anul 2009, de când, la inițiati

Viața izbucnește magnific și se manifestă fabulos de fiecare dată în măreția istoriei lumii noastre, atunci când o nouă existență se naște întru împlinirea sensului ei, protejată de acel chip blând, tandru și iubitor al mamei – imaginea veșniciei reflectată în extraordinarul clipelor și semn al milostivirii divine coborâte la noi. Astfel, mama este pentru totdeauna în inimile noastre o taină amestecată cu sărbătoare, măreție și dăruire, prezența cea mai familiară și pilduitor ocrotitoare. Pentru majoritatea covârșitoare a întregului mapamond creștin, Maica Domnului reprezintă cea mai curată și sfântă făptură, prin care Dumnezeu S-a Întrupat, prin a cărei bunăvoință mântuirea a intrat în lume și a venit la porțile istoriei noastre personale. Martorul tăcut al Evangheliilor, chipul desăvârșit al slujirii, al discreției și al mijlocirii, Sfânta Fecioară reprezintă pentru lumea întreagă mama prin excelență, cea care nu a pregetat să fie alături de Fiul ei și să-I însoțească destinul pămân

Deschizi televizorul și te uiți la știri, ori pe telefon sau asculți la radio, vezi și auzi știri de tot felul, care mai de care gata să te impresioneze prin răul pe care uneori, omul îl poate produce sau înlesni, încât adesea te întrebi dacă el chiar este gloria Dumnezeului Celui Viu! Te minunezi de câtă putere în a lucra neinteresantul, inutilul și iraționalul are uneori ființa umană! Și, totuși, dacă dai la o parte păcatele din om oare ce mai rămâne? Sau mai rămâne, oare, ceva? Grea întrebare, complicate răspunsuri, cu siguranță! În mod cert, ceea ce dă frumusețe și profunzime omului este credința! Acea încredere nețărmurită în Tatăl ceresc, în promisiunile pe care El, cu fidelitate, le îndeplinește, în tot ceea ce ne ține, deci, legat de El și de lumea cerească. Credința este fundamentul vieții noastre, ceea ce susține căutările și aspirațiile noastre, dar și cea ce dă mare profunzime viețuirii noastre!Credem și suntem oameni! Credem, pentru că aceasta este calitatea fundamentală a

O temă la modă, despre care tot auzim. Aproape nu este jurnal de știri la care să nu auzim despre această perspectivă. Datorii, împrumuturi, intransigență... Viața însăși poate fi văzută ca un neîncetat schimb, dai și primești, aștepți, împrumuți, returnezi... Desigur, cuvântul Scripturii este relevant, mai fericit este a da decât a lua! Este benefic și necesar, căci te îmbogățești sufletește numai când oferi și mergi pe drumul fericirii numai și numai când ești de folos aproapelui. Tot ceea ce strângi pentru tine și numai pentru tine devine propriul tău mormânt, un cavou din averi! Iar, tot ceea ce dăruiești se constituie în scară spre cer. A fi generos, a oferi, a ajuta, a încuraja, a sprijini, a fi aproape față de semenii tăi sunt pilonii bucuriei proprii și ai normalității. Din nefericire, mulți au impresia că viața este o cursă spre succes și îmbogățire, spre glorie și putere și uită că ea este foarte scurtă, chiar prea scurtă uneori, iar noi suntem chemați la solidaritate și comu

Căutători de nemurire și săpători după sens, alergăm și ne străduim să prindem esențialul vieții, fiecare pe calea sa și cu intensitatea dorinței lui. Ne impresionează faptele miraculoase, extraordinarul și nemaivăzutul, suntem gata să mergem până la capătul lumii pentru lucruri insignifiante, dar care ne captează interesul, fiind gata de a alerga după orice conține măcar o urmă de speranță și de sens. Urmărim știrile zilei cu mare interes și căutăm semne în ceea ce vedem sau citim pentru viața noastră, doar, doar vom găsi ceva fundamental în amănuntele vieții. Unii sunt atât de interesați de orice formă și amănunt al vieții încât au impresia că stelele de pe cer cu măreția lor sunt puse acolo de Creator ca să prezică atunci când ei aleargă după vânare de vânt! Dar, la ce folos oare această alergare? Odată, un tânăr bogat a ajuns înaintea lui Iisus, cu sincera dorință de a găsi răspuns la căutările sale existențiale. Dar, să nu credeți că era unul asemenea fiului risipitor ce-și pierd