AȘA NU SE MAI POATE!

Observăm în viața cotidiană, publică, vântul de schimbare, ce a dus la prăbușiri spectaculoase, la schimbări în care puțini credeau, ori la transformări ce păreau de nerealizat!
Tot mai multe voci se ridică astăzi și cer, indiferent de opțiune politică, de cultură sau de afinitate ideologică, schimbări profunde și rapide a tot ceea ce înfrânează buna și necesara dezvoltare a societății noastre.
Iar, una din cauzele cel mai des identificate ale tuturor nenorocirilor și ale slabei performanțe sociale, politice, economice și chiar culturale, este lipsa de integritate, la care putem adăuga și incompetența. Altfel spus, există oameni nepricepuți în locuri nepotrivite pentru aptitudinile, experiența și pregătirea lor.
Aceasta generează o catastrofă instituțională și comunitară, deoarece așezați în vârful câte unei piramide, câteodată locale, și-au creat o adevărată camarilă și sunt dispuși numai să ia, să câștige, fără a oferi nimic din ceea ce au promis cetățenilor!
Beneficiind de susținerea câte unei proptele importante, chiar a unei rude apropiate, cel mai adesea, ne-am trezit că astfel de oameni taie și spânzură!, cum se spune în popor, adică dispun după bunul lor plac de funcții, de oameni și de putere, călărind județul și conducând totul spre numai și numai profitul lor personal!
Fără a fi contribuit în vreun fel la mai binele acestor locuri, în vreun fel, vreodată,  fără a cunoaște oamenii și nevoile lor, fără a fi competenți în arta conducerii, beneficiind numai de umbra aparent atotputernică a persoanei care-i sprijină, au uitat meseria lor de bază, ca să nu o numesc, și s-au trezit peste noapte adevărați stăpâni ai destinelor unora sau altora, iar ceea ce e mai grav, au crezut ei, ai prezentului și ai viitorului, acestui județ!
Tragedia este că nici măcar din lecțiile recente, europene, nu au învățat nimic, de faptul că minciuna și impostura merg deseori, dar nu întotdeauna, iar, dacă s-au prins alții, de pe alte meleaguri, noi suntem deja siguri de ea, convinși și hotărâți să nu o mai tolerăm!
Ne sutor ultra crepidam! Aceasta este singura vorba potrivită pe care merită să le-o spunem, fiindcă, așa cum spune românul, poartă câte o pălărie prea mare pentru capetele lor!
Cineva trebuie să taie acest nod gordian, cu hotărâre, și să spună: până aici! Așa nu se mai poate!
Pentru că ar fi o rușine să tolerăm ca aici, unde au activat oameni de cultură și voievozi, ori politicieni cu mult bun simț, care au administrat  cu responsabilitate, competență și moralitate binele public, să lăsăm ca incompetența și impostura să se bucure de nepăsarea noastră! Împreună, solidari întru bine, vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât!
Cu Dumnezeu înainte!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!