Ionut Ghibanu

Peste tot auzim, astăzi, vorbindu-se de iubire, din viața cotidiană în lumea filmului, în poezie, mass media sau în cărți, ori în povești și citate postate în rețele de socializare. Pe drept cuvânt, a vorbi despre iubire este o necesitate stringentă, căci este vorba despre cea mai importantă nevoie umană, fără de care nimic nu are sens și niciun suflet liniște!   A iubi este o necesitate de viață și de moarte, căci și aici și dincolo, ea singură și numai ea dă calitate vieții noastre! Iubirea este totul și cine nu o are, în iad petrece până o găsește! Ea ne descoperă sensul existenței noastre și este calea spre desăvârșire, drumul spre veșnicie! Iubind, descoperim noi profunzimi ale sufletelor noastre, ale aproapelui și vedem reflectarea Creatorului în toate. Iubim și cunoaștem, căci altfel nu se poate, avem de a face numai cu fabulații și S.F.- uri. Ca adevărați constructori ai lumii noi, fundamentate pe iubire, iubim, suferim, cădem și ne ridicăm, descoperim, cunoaștem și luminâ

Cu pași repezi, trecând rapid peste clipele ce au mai rămas, vine inextricabil Noul An! Iremediabil nostalgici, privim cu atenție la anul care parcă iată aproape s-a și scurs gândindu-ne la ceea ce am realizat, ceea ce nu am reușit face, la  iubire, suferință, speranțe, provocări, neputințe și realizări, într-un cuvânt la ceea ce a marcat anul, încercând să-l etichetăm , catalogându-l pentru a-l pune mai ușor în sertarul scrinului istoriei proprii. Cu bune și cu rele, un an prin care am trecut lasă urme adânci în viețile noastre. E puțin, e mult, în funcție de intensitatea trăirilor putem cataloga anul! Dar, un lucru e cert, suntem cu un an mai dăruiți de Dumnezeu! Unii au rămas în acest an intrând în veșnicie, alții au avansat pe drumul binelui, alții au stagnat, alții continuă să iubească, dar cei ce încă suntem am mai adăugat un motiv de mulțumire Creatorului! Încă un an vom pune la cununa anilor vieților noastre! Și nu e ceva de neglijat. Un an cu speranțe, cu trăiri, cu lecții

Surprinzătoare şi fabuloasă, viaţa umană ne întrece întotdeauna aşteptările! Ne depăşeşte speranţa şi ne pune adesea în situaţia de a fi pur și simplu admiratori tăcuți, privitori de pe marginea veșniciei, pasionați lucrători întru putințe, dorințe și așteptări! Curge prezentul existenței noastre într-o inextricabilă logică a viului, cu firescul și naturalul tumultului vieții! În acest iureș al măreției și al dinamismului, constatăm că PUTEREA AUTENTICĂ A OMULUI ESTE DE A PUTEA FACE TOATE, FĂRĂ A ACȚIONA. Ești puternic atunci când poți ceva, fără a fi nevoie să acționezi, fără a face, căci adevărata putere este o stare de spirit! Pot multe, chiar dacă nu le fac pe toate, căci nu în acțiune strălucește dinamismul, ci în posibilitatea de a-l împlini! Și, oare, câți nu avem, de exemplu, acest sentiment că, în multe situații, pot spune ce vreau, dar nu pot spune ce pot!? Ia să ne gândim că, de multe ori, am putea să ne manifestăm dar nu o facem, nu pentru că nu putem, ci pentru că nu

MITROPOLITUL NIFON ANIVERSEAZĂ AZI 19 ANI DE SLUJIRE LA TÂRGOVIŞTE - DEMNITATE ȘI RESPONSABILITATE ÎN SLUJIREA BISERICII, COMUNITĂȚII NOASTRE LOCALE ȘI A NEAMULUI ROMÂNESC. Am intrat în cel de al douăzecilea an de slujire a Mitropolitului Nifon, la Târgoviște, timp de slujire bisericească și națională, mare cât o epocă. Impactul cultural, filantropic și pastoral-misionar  al acestei perioade este mare, deoarece s-a constituit într-o perioadă de schimbări și înnoiri fundamentale. La astfel de momente te întrebi, ce are oare specific, special și deosebit slujirea Mitropolitului Nifon la Târgoviște? În primul rând, a adus stabilitate, echilibru și înțelepciune, căci Înaltpreasfinția Sa este astăzi un reper al vieții noastre publice, fiind deopotrivă un interlocutor notabil, căutat, respectat și necesar pentru ambientul social-politic, economic, cultural-educațional și administrativ local. De la președinți de Consiliu Județean, la primari, parlamentari, miniștri  sau șefi de partide ș

Plini de speranță, mai aproape sau mai departe de rostul vieții, săraci sau bogați, tineri de toate vârstele, cu toții am pășit pragul acestei mirifice sărbători a Nașterii Domnului! Încetul cu încetul, am intrat în magia tainică a spiritului Crăciunului, reintrând, pentru puțină vreme, în atmosfera fabuloasă a copilăriei! Știu, poate pe unii grijile-i copleșesc, nevoia și necazul pare să-i fi biruit, alții nu mai sunt printre noi, dar acea atmosferă persistă în inimile noastre și aduce, val după val, acele emoții sacre care ne luminează sufletele, și parcă ne spun că bucuria, niciodată nu se pierde, căci pe ea o regăsim, mai ales în astfel de momente! Am dăruit fiecare ce am putut, cum am putut, la cine a avut nevoie! Nu am rezolvat problema nevoilor aproapelui nostru în aceste zile, dar am încercat să fim mai buni, mai apropiați și mai generoși. Desigur, tot anul ar trebui să fim așa, dar ceea ce înfăptuim în aceste zile este ca un exemplu ce ne susține speranța și ne îndeamnă să

"Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol..." Viața are un unic sens, spre Ceva, restul este speculație colateral-ocolitoare și netemeinic aducătoare de nimic! Viața este o revărsare nesperată de bucurie și entuziasm, de nevoie de comuniune și comunicare, de sens și de împreună. Desigur, citiți, dar prea puțini, poate, recunoașteți aceasta sau vă recunoașteți, căci încercările, momentele de cumpănă, suferința, sperietorile vieții noastre, țin să ne arunce vălul cârtirii și al plutirii la suprafața apelor adânci, în învolburări întunecate, vecine, cel mai adesea, cu disperarea. Dar, dacă privim cu mare atenție detaliile adesea insignifiante ale existenței, putem lesne observa  că VIAȚA ARE NUMAI DOUĂ UNICE LENTILE DE INTERPRETARE, CA ȘI CUM NU AR EXISTA NICIUN MIRACOL, ORI CA ȘI CUM TOTUL AR FI UN MIRACOL. Capcanele ce-n noaptea vieții adesea se deschid, ne-ar face pentru un moment să credem că mangnificul

Timpul vieții noastre reprezintă tot universul lumii noastre, cu bune și rele, cu întuneric și umbre! Trăim, sperăm, iubim, urâm, deznădăjduim, ne revoltăm, ori mergem mai departe, în pofida multor blocaje și căderi! Viața este o poveste fabuloasă, impresionantă și foarte dinamică. Merită să trăiești, căci viața este pentru fiecare din noi ceva unic, irepetabil și impresionant. Este adevărat! Depinde și cu ce lentilă privești viața, cu ce inimă trăiești, ori cum știi să luminezi întunericul ce tinde adesea să te cuprindă! Trăim vremuri de încrâncenare, de ură și de răutate, în care întunericul este parcă în largul său! Ura naște răutate care, la rândul ei, duce la disperare și uite așa, viața trece și, în loc să-i trăiești plenitudinea, îți fură frumusețea și rostul aceste patimi inutile! De Crăciun și de Paște ne străduim sau ne prefacem că suntem mai buni, ori măcar încercăm să fim autentici sau să jucăm un teatru absurd! Unii, sper, că nu toți, ar fi trist și neadevărat! Dar,

Și nu învățăm nimic! E constatarea tristă, mai ales după ce observ, cu amară tristețe, că sunt unii oameni politici ce nu învață nimic din istoriile trecutului! Fie din viclean calcul politic, fie din ignoranță, sau, Doamne, ferește! dintr-o sinceritate de moment, unii spun lucruri trăsnite! Atât de trăsnite, că te șochează și te gândești cu îngrijorare,  aceștia...odihnă a minții noastre, cum spune cineva, oare mai au viitor politic!? Le iese uneori câte-o cascadă de cuvinte și te gândești că tare bune ar fi niscaiva ore de logică și oratorie, măcar luate în afara programului, ca meditație, că acum ce să faci, dacă ai lipsit de la ele, la vremea lor, e păcat să-ți pierzi credibilitatea pentru o...să-i zicem ignoranță sau, fie eroare de moment! Puțin mai devreme, a picat, de pe piedestalul pe care unii îl ridicaseră, un primar ce părea simpatic și de treabă, iar pentru unii pâinea lui Dumnezeu! E adevărat, depinde despre care Dumnezeu vorbim! Nu a avut ce face, furat de peisaj,

Într-o manieră simplă, concisă și frumoasă, colindele surprind tocmai adevărul mântuitor, ce ne bucură inimile și ne umple sufletele de speranță și lumină, căci nu suntem singuri în acest itinerar uimitor al existenței, ci împreună cu Dumnezeu, iar Acesta se constituie într-un extraordinar izvor de speranță și încredere pentru viețile noastre! Colindele creează o imagine frumoasă și cuprinzătoare  a relatării evanghelice, transpunându-ne, prin măestria muzicii, în epoca Nașterii Domnului, astfel că, prin intermediul lor, devenim contemporani cu acel eveniment, singurul nou sub soare, care a schimbat din temelii istoria lumii și destinul nostru, al fiecăruia. În fragilitatea Pruncului dumnezeiesc născut în Betleemul Iudeii, descoperim tandrețea și gingășia lui Dumnezeu, Care știe să iubească așa cum nimeni altcineva nu ar putea, cu o iubire ce coboară de la cer la pământ și schimbă totul! Așa cum spune Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon în Pastorala de Crăciun, adresată cle

Puțin ne mai desparte de sărbătoarea Nașterii Domnului, atât de așteptată și dorită, asociată cu  generozitatea dăruirii, fiind cea mai potrivită ocazie de a ierta, de a reînnoda firul câte unei povești și de a privi cu nostalgie, tandrețe și duioșie la anii copilăriei! Perioada lungă de așteptare a acestei sărbători ne face într-un fel contemporani cu profeții din vechime care așteptau venirea Domnului, numai că de data aceasta este vorba despre o aprofundare sacramentală a speranței, a iubirii, a generozității și a introspecției. Spiritul sărbătorii trebuie să ne cuprindă pe toți, total, și să ne reamintească că este vorba despre o sărbătoare, nu de iarnă, ci profund religioasă, nu de opțiuni gastronomice, de curățitul caselor și de un pretext de a face daruri, ori de o ipocrizie  dirijată. Este vorba despre a nu uita că sărbătoarea este despre Hristos și se referă numai la El și la nimic altceva. El este centrul sărbătorii, motivul și finalitatea ei. Fiindcă facem curățenie ori d

Puterea fascinează, seduce, dar și captivează și devorează pe cei nepregătiți pentru a o exercita. În viața de zi cu zi vedem cu ușurință multe rămășițe ale puterii, mulți din aceia care au crezut că puterea este numai un bun personal, comod și lejer de stăpânit. Dar, cum aproape niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, ceea ce au crezut unii că este un dar picat din cer și un instrument de satisfacere a mândriei și nevoilor personale s-a dovedit a fi o capcană teribilă, ce i-a sedus, i-a lăsat să creadă că nimeni și nimic nu-i mai poate despărți de magia puterii și, când se așteptau mai puțin, puterea i-a lăsat. Potența celor uneori potenți s-a dovedit în timp impotență cronică, majoră și definitivă! Unii mai potenți ca alții s-au jucat cu puterea, mascându-și neputința cu alte potențe aparente, deși, despre aceasta, poate altă dată! Impotenți cu ifose de potenți și-au trădat promisiunile și potența le-a devoalat impotența. Nu, nu fac aluzie la Dumas, nici la

"Distrugerea oricărei națiuni nu necesită bombe atomice sau rachete balistice intercontinentale. Trebuie doar scăderea calității învătământului și permisiunea fraudei la examenele studenților. Pacienții mor în mâinile unor asemena medici. Clădirile se prăbușesc fiind construite de asemena ingineri. Banii se pierd în mâinile unor asemenea economiști. Dreptatea se evaporă în mâinile unor asemenea juriști și judcători. Crahul învătământului este crahul națiunii!" Unica ființă rațională din universul nostru cunoscut, omul, a fost înzestrat de Creator cu magnificul dar al conștiinței de sine, al gândirii și al cunoașterii. Pentru că este reflectare a imaginii desăvârșite a lui Dumnezeu, omul poartă în adâncul lui această neliniște teribilă a cunoașterii, curiozitatea de a afla, de a se minuna în fața misterului existenței sale și al altora, de a căuta necontenit, de a cunoaște și de a împărtăși roadele acestui nobil demers al său.Și, nici nu se putea altfel, pentru că Cel ce

'Vine un moment în care, terminate cuvintele, continuă tăcerea să povestească mai departe." ÎN TĂCEREA IUBIRII SALE, CREATORUL A CREAT TOTUL. Iar de la El, încoace, TOATE LUCRURILE MARI SE FAC ÎN TACERE, căci cel mai bine admirăm în tăcere, fiindcă sunt prea sărace cuvintele ca să ne exprime sufletul, iar tăcerea este martorul credincios al profunzimii interiorului nostru. Tăcerea este expresia autentică a minunării, a manifestării curiozității noastre ontologice și a puterii de a vedea miracolele! Vorbim, ni se  vorbește, spunem și ni se povestește, dar începem să comunicăm așa cum trebuie abia după ce depășim etapa comunicării prin cuvinte, pentru că ele odată ce afirmă ceva, limitează altceva.  Cuvântul taie, denaturează și închide bucuria frumuseții interioare care țâșnește cu o forță inegalabilă din interiorul sufletului, ca ofrandă adusă comuniunii, cu maxime nevoi de manifestare. DUPĂ FURTUNA VORBELOR, NUMAI TĂCEREA INIMII SPUNE TOTUL, exprimă ceea ce cuvântul nu p

"Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște." De multe ori am fost puși în situația de a constata adevărul acestui adevăr, rostit de Blaise Pascal cu ceva vreme în urmă și care nu face decât să ne reamintească, în caz că uităm, că noi oamenii suntem ființe complexe și nimic din ceea ce pare a fi logic și rațional, nu este așa. Mai degrabă suntem ființe metaraționale, sau raționale contra oricărei rațiuni, căci numai prin intermediul paradoxului putem explica cel mai bine ceea ce nu suntem. INIMA ARE RAȚIUNI NUMAI DE EA ȘTIUTE, CARE ADESEA SUNT ÎN CONTRADICȚIE CU RAȚIUNEA, sau cu ceea ce pare a fi rațional sau rațiunea. Pentru delicatețea, complexitatea și profunzimea orientalului, INIMA ESTE SEDIUL SUFLETULUI, al părții afective și de aceea constatăm cu toții, adesea, că oricât de logice ar fi anumite alegeri și oricâte calcule raționale am face, optăm către ceea ce pare a nu avea nicio legătură cu aceasta. INIMA ESTE CEA CARE NE INFLUENȚEAZĂ DECISIV ALEGERILE, pe

Plină de înțelepciune, această butadă a lui Confucius, este o paradigmă mentală și existențială pentru unii din semenii noștri, al cărei rezultat îl putem vedea cu ușurință în contextul, subtextul și diferitele pretexte ale vieții social-politice contemporane, dominate de DORINȚA DE RĂZBUNARE ȘI REVANȘĂ, de parcă lentilele lui Monte Cristo ar fi singurele prin care putem vedea lumea! Răzbunarea descoperă celui ce se lasă prins în teribila-i captivitate, suferința de a nu putea ieși din cercul propriilor dorințe de mărire, de a nu accepta dinamismul și surprinzătoarele momente ale vieții, de a crede că inepuizabilul vieții poate fi înghețat în mărirea unei clipe trecute! Apoi, nu face decât să crească acea neagră escaladare a răului, care duce la distrugerea, atât a celui ce urăște, cât și a celui ce este urât. Tu, dacă te crezi bun și nedreptățit, urându-l pe celălalt, cel rău și nedrept, nu faci atunci decât să devii ca cel pe care-l urăști, deci, ca cel pe care vrei să-l distrugi!

Plecând de la ideea că "iubirea nu există decât între egali în minte şi spirit..., altfel, e doar compromis" am ales să scriu câteva rânduri despre iubire. Literatura ne prezintă, prin secole, cele mai ciudate și diferite povești de iubire, de la ELOIS și ABELARD la ROMEO și JULIETA, ori la poveștile rezistenței antinaziste din temutele lagăre de concentrare, până la evocările cotidiene, nu mai puțin pline de intensitate și mister. Iubim, ne iubim, țipăm iubirea la toate răspântiile, facem apel la ea de parcă lipsa de iubire din adâncul nostru este direct proporțională cu intensitatea  țipetelor! Delicată trăsătură a spiritului, fundament al lumii și al vieții, iubirea este marea necesitate a sufletului uman, în absența căreia totul se transformă în infern și într-un tragic eșec. Izvorâtă din singurul Cel ce este, IUBIREA ESTE NEVOIA STRINGENTĂ SINE QUA NON A EXISTENȚEI NOASTRE, fără de care viața nu are cum să fie viață, iar pacea, armonia și bucuria lipsesc. Cine nu po

Chip al blândeții și reflectare luminoasă a milostivirii lui Dumnezeu, Sfântul Ierarh Nicolae a intrat în mentalul popular ca cea mai apropiată imagine a generozității, bunătății și dărniciei, toate oferindu-ne ceva din sublimul prezenței Izvorului tuturor bunătăților în viețile noastre. Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae bucură, deopotrivă, sufletele celor mari și a celor mici, căci ne oferă tuturor posibilitatea de a ne exersa cu dărnicie și generozitatea și iubirea față de semenii noștri, oferindu-le daruri, ca semne ale aprecierii față de ei. De fapt, este o ocazie de a dărui, spărgând baierele inimilor noastre, iar darul nu este altceva decât un vehicul ce poartă către cei de lângă noi dragostea noastră, bunătatea și tandrețea pe care  împrejurările vieții cotidiene nu ne favorizează în a le exersa cotidian. A dărui ne face ca Dumnezeu, Cel ce toate le dăruiește, ne aseamană cu El, Izvorul întregului bine, iar darurile materiale pe care le oferim devin pretext pentru a împărt

Omagiem trecutul deoarece dorim să găsim inspirație pentru momentele prezentului și ale viitorului. Magistra vitae, istoria, ne învață multe, dacă, cu onestitate și disponibilitate, acceptăm să-i auzim glasul! Ceea ce trăim noi astăzi, au trait en gardent les proportiones și înaintașii noștri, și ei s-au lovit de ceea ce ne concentrează nouă atenția și nu ar fi deloc vetust să ne aplecăm asupra lecțiilor magistrale ale istoriei. Viața social-politică interbelică a fost marcată de numeroase tensiuni, confruntări sau neliniști, așa cum vedem că se întâmplă și astazi. Este chiar consemnat un moment de dezbatere dintre Nicolae Iorga și I.C. Brătianu, în care marele istoric și politician în același timp, îl întreabă ironic pe marele om politic: "Ce să învăț eu de la un inginer?" Iar acesta îi răspunde: "Măsura, domnule profesor, măsura!" Dincolo de amuzamentul acestor vorbe, născute din confruntarea a doi mari titani ai politicii românești, observăm că măsura este o c

Cu pași înceți, dar siguri, am trecut de sărbătorirea Zilei de 1 decembrie - Ziua noastră națională și apogeul Centenarului Marii Uniri, iar acum ne îndreptăm către sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, cea care ne va deschide calea spre Sărbătoarea Nașterii Domnului. Așadar, spiritul sărbătorilor ne cuprinde, treptat, pentru a ne smulge din cotidianul vieții și a ne deschide spre cealaltă față a realității. Dumnezeu vrea să ne arate că există o realitate mai profundă decât ceea ce vedem și simțim, o realitate a normalității prezenței Duhului în viața noastră. Timpul sărbătorii este un timp în care, în mod firesc, TREBUIE SĂ RENUNȚĂM LA ORICE CONFLICT, TENSIUNE SAU OSTILITATE, RECONSIDERÂNDU-NE VIAȚA, MAI CU SEAMĂ CÂND EȘECUL, NEPUTINȚA, ORI NEÎMPLINIREA NE-AU CUCERIT-O. Este o oportunitate de a vedea unde am greșit, de a ne smeri și a vedea că putem exista și în afara logicii puterii, a gloriei și a strălucirii, putând pune noi baze vieților noastre. De sus picăm atunci când uită