Ionut Ghibanu

Una din cele mai pline de semnificații teme, misterioase și cu numeroase reverberații este cea a scării, adică a mijlocului prin care, de regulă, accedem pe paliere superioare ale vieții și ale înțelegerii noastre. Pe scară, de regulă urci mai întâi, iar urcușul înseamnă descoperire, înțelegere, dezvoltare și aprofundare. Sigur, există și posibilitatea, deloc neglijabilă, de a coborî, bineînțeles mai întâi în sens spiritual, fiindcă, în mod curent, clar, scara este și pentru a urca și pentru a coborî. Metafora scării se referă la sensul adânc al vieții noastre și anume la acela de a urca mereu din înțeles în înțeles, din începuturi spre noi începuturi, in excelsis. Știu, drumurile nu sunt ușoare niciodată, de aceea au și rămas cuvintele per aspera ad astra , pentru că nimic din ceea ce este esențial, important și măreț nu se obține, fără trudă și fără sacrificiu. Sf. Ioan Scărarul, vorbind despre scară, se referea la fundamentele vieții noastre spirituale pe care ne clădim viitorul, la

"CE ESTE OARE OMUL CA SĂ-ȚI AMINTEȘTI DE EL?" se întreaba, cu multă vreme în urmă, psalmistul! Într-adevăr, ascunsă de ideologii sau de diferite crezuri, de interese sau de patimi, valoarea ființei umane pare greu de intuit, mai cu seamă în societatea noastră cu multe accente superficiale, în care, cel mai adesea, omul este redus la un simplu număr de statistică.  Ce este oare omul? O întrebare pe care Duminica Sf. Cruci, a treia din Postul mare pare să ne-o lumineze. Omul este ființa cea mai iubită de Dumnezeu, pentru care El nu a pregetat să se înomenească, să se lase torturat, crucificat și omorât, pentru ca apoi să învieze. Crucea este răspunsul lui Dumnezeu la întreaga suferință umană , care ne arată cât de mult valorează în ochii Lui. Ne iubește atât de mult încât nu ne lasă în nicio suferință și umilință, în nicio părăsire și eșec, în nicio problemă a vieții noastre, nici chiar în moarte. Murind pe Cruce a recuperat moartea și suferința și a făcut din ele porți spre c