Să schimbăm ceea ce întunecă frumusețea dumnezeiască a lumii și a noastră!

Speranța ne poartă înainte pe marea acestei vieții, ca vântul ce suflă în pânzele corabiei noastre existențiale, fără de care totul ar fi greu,  plumburiu și fără ieșire.
Sărbătoarea Schimbării la Față este în primul rând o sărbătoare a speranței, deoarece ea ne transmite în mod cert faptul că Dumnezeu este prezent în istoria umană universală și personală, ne asistă, ne îndrumă și ne luminează.
Adesea, în momentele dificile ale vieții noastre, Dumnezeu intervine cu putere, transformând răul în bine, ori salvându-ne din câte știe ce nevoi, probleme sau provocări!
Alteori, văzând atâtea calamități, orori sau neputințe umane, avem impresia că El nu intervine, că este străin de istoria umană!
Dar, este numai o părere falsă, deoarece El are în mod sigur un plan cu fiecare din noi, întotdeauna în maximul nostru avantaj, iar acela nu se întinde numai pe timpul vieții pământești. Acesta-i amănuntul care ne scapă cel mai adesea!
Mesajul acestei zile este unul de lumină, de speranță și de bucurie, de angajament comunitar și de mărturie a solidarității!
Fiecare, avem această pecete imperială a binelui în adâncul ființei noastre, pentru a împărtăși speranță, lumină, mângâiere, iubire și bucurie!
Mai mult, nu trebuie să uităm că avem datoria de a face binele, oricând și oriunde, de a contribui la devoalarea frumuseții acestei lumi care-L reflectă pe Creator!
Schimbându-ne pe noi, îi vom ajuta pe cei de lângă noi să se transforme în bine, vom putea elibera lumea de lanțurile întunericului, astfel încât să redevină reflectare directă și totală a Celui ce a creat-o! Concluzia este că nu vedem ceea ce trebuie, până nu curățim ceea ce este necesar în sufletele noastre, în viziunea noastră despre lume și viață!
Să fim lumină, să fim iubire, să fim bucurie!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!