Ionut Ghibanu

Ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu să ajungem să trăim sărbătoarea Marii Uniri de la 1 decembrie, la un secol de la înfăptuirea ei. Eveniment identitar al României moderne, Marea Unire reprezintă împlinirea unui ideal național la temelia căruia și Ortodoxia românească a contribuit, timp de secole. Să nu uităm că prin intermediul tiparului, Biserica a reușit să fundamenteze unitatea de limbă, credință și neam, deoarece cărțile tipărite mai ales aici, la noi, în Muntenia, au circulat în toate teritoriile locuite de români, iar Ierarhi înțelepți au subliniat, în precuvântările acestor cărți, ideea națională! Apoi, înființând și sprijinind apariția primelor școli și biblioteci, spitale și instituții sociale, Biserica a pus cărămidă după cărămidă la construirea unui frumos edificiu național, prin intermediul educației, spiritualității și culturii! Ierarhi, instituții și evenimente, au fost mijloacele prin care Biserica străbună și-a adus obolul său la propășirea noastră națională! Figuri

Sărbătorirea Sf. Ap. Andrei-Cel ce a scris povestea catedralei sufletului românesc, reprezintă pentru orice român un prilej de bucurie, de mândrie și de manifestare a credinței în Domnul și Stăpânul istoriei. Cel dintâi apostol al Mântuitorului Hristos este și cel ce a creștinat pe strămoșii noștri, aducând valorile Evangheliei pe teritoriul țării noastre! Aceasta arată vechimea creștinismului la noi, deosebita înflorire spirituală și culturală, fundamentată pe principiile creștine de viață și faptul că în fiecare fibră a neamului nostru se regăsește amprenta creștină. Așezată imediat înaintea Zilei Naționale a României, simbolic și simetric, sărbătoarea Sf. Ap. Andrei ne arată că perspectiva spirituală trebuie să domine în viața noastră, că neamul și țara noastră sunt fondate pe Evanghelia lui Hristos și că noi, românii, avem în istorie o misiune specială: aceea de a fi vestitori ai valorilor moștenite de la Apostol, iar acestea sunt binele, frumosul, pacea, dreptatea, curajul, înțe

POLITEȚEA este semnul nobleții spirituale, pentru oameni, printre oameni! Comoară sufletească neprețuită, numită de unii apanajul regilor, POLITEȚEA  este semnul unei alese distincții spirituale, plină de delicatețe, tandrețe și noblețe. A fi politicos este semnul unei smerenii profunde a inimii, a faptului că recunoști în aproapele tău, pe cel ce, ca și tine, poartă chipul lui Dumnezeu și omagiezi fărâma de dumnezeire din semenul tău, ȘTIINDU-ȚI LOCUL, fără a te considera în niciun fel superior. Căci, știm cu toții, CU CÂT TE ÎNALȚI MAI MULT în propria-ți minte, CU ATÂT PICI MAI MULT în realitate, chiar și în viața cotidiană. A fi politicos înseamnă a fi demn și responsabil om al cetății, adecvat la realitatea propriei vieți, înțelegându-ți rostul, suișurile, dar mai ales eșecurile. DOAMNE, IARTĂ-MĂ, că vorbesc de funie în casa spânzuratului! Că mai ieri vorbeam de oameni mândri, cu bombastice iluzii, ce aveau impresia că dacă le-a bătut vântul de câteva ori în pupa și corabia l

"Poți alege să cauți motivele pentru care ceva să funcționeze sau poți găsi toate motivele pentru care să nu...E o alegere. Iar noi suntem constructorii planurilor noastre..." Perspectiva din care privim viața este foarte importantă pentru alegerile pe care le facem la fiecare pas, în orice moment, fie că este vorba despre alegeri mari sau mici. Bogată sau săracă, profundă sau superficială, vizunea asupra vieții ne este dată de educație, cultură, experiențele prin care am trecut, ori de voința de a face sau de a nu face ceva. Înțelegem din lume, atât cât reușim să fim în comuniune, să relaționăm, să ne opintim, să facem ceva, să iubim și să fim în stare, adesea, să ne răstignim propriile idei, atunci când ele sunt depășite de cursul fabulos al vieții, ori de experiența cotidiană! În fața adevărului nu rezistă, în timp, nimic din ceea ce este fals, perfid și ipocrit! În fața realității, pentru a o înțelege în modul autentic, contează disponibilitatea sinceră de a învăța, de

''Cele mai frumoase lucruri din viaţă, cele care rămân pentru totdeauna în noi, nu sunt "lucruri"... Sunt oameni, situaţii, sentimente, emoţii.'' Valuri vin, trec și iarăși vin în viața noastră, adesea norii negrii apasă cu plumbul întunericului lor sufletele noastre, ori altă dată bucuria luminoasă  a clipei strălucește în inimile noastre, reflectând mireasma cerului și aducând infinitul albastru al speranței în viața noastră. Copleșiți de nevoie sau nevoi de tot felul, săraci sau îndestulați, încercăm să prindem rostul vieții, care asemenea  mâinii pline de nisip în apa mării, ne scapă printre degete! Frumos și urât, nu sunt numai două categorii estetice, ci și etichete ce se lipesc de situații, persoane sau momente și ne arată că frumusețea, uitată sau dorită a vieții nu se leagă niciodată de ceea ce avem, ci de ceea ce suntem. Nu de ceea ce posedăm, ci de ceea ce știm să dăruim, nu de ceea ce suntem pentru noi, ci de cât putem fi pentru alții! Bucuria

Una din cele mai des întâlnite, dar și mai mari deficiențe ale contemporaneității este IGNORANȚA, care, fără să fie nici doctă și nici simplă, chinuie mințile multor oameni mici ce se cred mari, făcându-i să se creadă aproape atotștiutori, eminenți palavragii într-ale nimicului, ce răspândesc întunericul neștiinței, micimea neputinței lor, dar și teroarea agresivității interioare, ori de câte ori au ocazia.Deopotrivă, ignoranța este și expresia unor minți odihnite și neinteresate de nimic altceva decât numai să îndrume complicatul organism uman în a-și calibra existența  în viața cotidiană, altfel spus, să vegeteze! AROGANȚA este un păcat, dacă privim prin lentila moralei creștine, căci este o formă exacerbată de mândrie, ce batjocorește măreția gloriei umane, de ființă creată după Chipul Aceluia ce S-a smerit până la moarte pentru noi.  Fundamentată pe îmbelșugată ignoranță, aroganța năruie speranța de schimbare, fiind semnul morții spirituale profunde, ce blochează tot ceea ce este n

"S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole, dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi..." Uneori pare că viața este cea care ne trăiește pe noi, iar nu noi pe ea. Trăim, avem impresia că trăim, râdem, sperăm, suferim, iubim, disperăm, ne bucurăm și gustăm din toate ale vieții. Uneori cu profunzime, alteori cu superficialitate. Trăim între nepăsarea unei clipe și speranța unui moment, între ceea ce suntem și ceea ce putem fi. Cu atenție, smerenie și mai ales disponibilitate, dacă ne aplecăm asupra detaliilor vieții, vedem că sunt lucruri extraordinare ce se întâmplă la tot pasul. Miracole pe care nu le observăm, pentru că suntem prea preocupați să ne concentrăm pe micimea vieții exprimată în glorie, speranțe mari și pășire pe suprafața apei existenței, neglijând profunzimea ce numai în adânc o putem întâlni. Alteori, ai nevoie de cineva să te învețe să redescoperi miracolul vieții, bucuria de a trăi

A lucra este un act de noblețe, de responsabilitate față de propria viață și comunitate, precum și un mijloc cu implicații soteriologico-eshatologice de a accede spre porțile cerului, căci FAPTELE MÂINILOR NOASTRE SUNT EXPRESIA SUFLETULUI NOSTRU. Cei mai mulți oameni lucrează, își pun în aplicare talanții cu care Creatorul i-a înzestrat, pentru a-și câștiga pâinea prezentului și a crea  mântuirea ce va veni, prin relaționare, manifestarea propriei creativități și specificități, dar și generând valori. Lucrez cu gândul, în primul rând pentru că sunt de folos, că pot crea ceva, că pot beneficia cât mai mulți de ajutorul și opinteala mea și că mă pot cunoaște pe mine aproapele și Creatorul. O precizare se impune, de acum, PREFER TERMENUL A LUCRA, ce exprimă disponibilitatea și plăcerea de a fi de folos, CELUI DE A MUNCI, ce te duce cu gândul la munci, chin, teroare și altele asemenea, căci OAMENII RESPONSABILI LUCREAZĂ, iar cei ce privesc actul de a se întreține sau de a face ceva util

Poate că vă voi șoca: VIAȚA UMANĂ PARE CĂ ESTE ÎN PERICOL! Pentru că, aparent, nu mai este iubită! Acest lucru l-am putut observa în secolul trecut, secolul terorii și al nimicirii în masă (două conflagrații mondiale), iar, mai apoi, în secolul al 21-lea, care a început sub semnul terorii particulare, a uciderii multor oameni de către atentatori sinucigași. Am auzit tot felul de mesaje cum ar fi: "A apărut religia mortii!", "Noi vrem să omorâm și să fim omorâți!", "Tinerii noștri iubesc moartea!", "Să trăiască moartea!", de la oameni care sunt prieteni ai morții și care nu pot fi amenințați și nici chiar pedepsiți. Dar ce, sau cine oare stă în spatele lor? Poate că PERICOLUL POLITIC, sau MOTIVELE RELIGIOASE, sau precedentul periculos al aruncării BOMBELOR ATOMICE care au arătat că sfârșitul lumii întregi este posibil oricând, ca să nu mai vorbesc despre PERICOLUL NUCLEAR, sau multe altele. O altă problemă reală a societății noastre e reprezent

Catedrala Națională consider că este un semn al infinitului dumnezeiesc, la ceas aniversar, pe pământ românesc, iar sfântul altar va fi sfințit duminică, 25 noiembrie, urmând ca la finalizarea picturii si a celorlalte lucrări sa fie târnosită. Oriunde ai merge în lume, în orice scop și cu oricine, primul lucru pe care dorești să îl vezi, atunci când pășești pe pământ străin, sunt monumentele de credință și urmele istorice ale trecerii prin timp al locuitorilor de pe acele meleaguri. Nimic nu încântă mai mult decât să vezi biserici și alte locuri sacre, ce concentrează speranța, credința și efervescența vieții oamenilor, felul în care Creatorul zâmbește și se manifestă, născând mirare, uimire și curiozitate. De altfel, și la noi în țară, frumusețea proverbială a mânăstirilor și bisericilor noastre stârnește uimirea turiștilor veniți din toate colțurile lumii, reprezentând o mare atracție a acestui spațiu, ce s-a manifestat în istorie ca punte între Orient și Occident, spațiu de tranz

"Florile înfloresc și atunci când nu le privește nimeni. Pomii dau roade fără să întrebe cine le mănâncă...Când oamenii devin oameni unii pentru alții, se deschide cerul peste pământ. Doar iubirea naște iubire..." Acest text m-a inspirat să privesc din nou, atent, cu onestitate și curiozitate la lumea noastră. Cu ușurință am putut observa că TOTUL ÎSI ARE UN CURS BINE DEFINIT DE CREATOR, fiecare creatură știind ceea ce, cum și când să facă, chiar dacă vrem sau nu vrem, chiar dacă cineva privește sau nu, chiar dacă cineva întreabă sau nu. Ascultând tăcerea inimii putem învăța multe, putem admira forța naturaleții și a firescului vieții, ceea ce trebuie să se întâmple în armonia și simetria privirii Celui ce toate spre bine le rânduiește. Când omul și-a înțeles rostul său și este dispus să și-l urmeze, universul în care trăiește se preface în grădină paradisiacă, în care totul lucrează spre bine, dreptate, adevăr și frumos, iar CERUL SE DESCHIDE ȘI COBOARĂ PE PĂMÂNT ATUNCI C

"Doamne, spune-mi, până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!" "E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi ...până unde nu mai poţi!"  Gândindu-mă la acest dialog al omului cu Dumnezeu, cu curaj și teamă, speranță și deznădejde, limite și voință, cădere și ridicare, am simțit că  între acestea se desfășoară parcă viața omului, o mare aventură spre sens, cu derapaje spre nimic, dar cu dorința de a ajunge undeva. Viața este un adevărat dans, un sirtaki cu DUMNEZEU, în care EL ESTE PARTENERUL DE VIAȚĂ CEL MAI SIGUR ȘI SINGURUL DĂTĂTOR DE SPERANȚĂ, ce ne învață mereu să REDESCOPERIM BUCURIA VIEȚII chiar și în întunecatele momente de încercare a limitelor vieții noastre. Viața noastră este un itinerar sacru și fascinant, o trecere peste prăpăstii, o încercare a limitelor putinței și neputinței, pentru că ÎN ADÂNCUL NOSTRU SCRIE POȚI, m

Orice lucru rău care ți se întâmplă te pregătește pentru un moment care urmează să vină. Este normal să ai căderi, dar nu trebuie să te prefaci sau să demonstrezi mereu că ești puternic. Nu trebuie să te preocupe ce cred ceilalți – plângi, dacă simți nevoia – este sănătos să îți verși lacrimile. Cu cât mai curând vei face asta, cu atât mai repede vei fi pregătit să zâmbești din nou. Asta se întâmplă TOAMNA, când copacii plâng pentru că le CAD FRUNZELE,  însă se pregătesc pentru a zâmbi, știind că le vor avea din nou. Anotimp al roadelor pământului, cu miros aromat și atrăgător, toamna este și timpul AMINTIRILOR, al nostalgiei și al intensei meditații. AMINTIRILE sunt secretul unei inimi pline de IUBIRE despre cele ce au fost și cândva vor fi iar, precum copacul care își pierde frunzele TOAMNA, dar le recapătă primăvara. Asemenea lui și viața noastră, toamna, pare mai săracă. Dar, știm că tot ce se jertfește cu IUBIRE și în tăcere, ca frunza, deși piere, se înveșnicește. La fel, o

Recent, cu toții am trecut prin încercarea complexă a referendumului. Am pus patimă, am promovat propriile crezuri, am stricat sau am creat prietenii, ne-am cunoscut așa cum nu ne-am știut, dar am conștientizat că suntem cu toții oameni și chiar dacă multe ne despart, tot atât de multe ne apropie. Într-un cuvânt am conștientizat cu toții nevoia de a avea prieteni și că tânjim după prietenie. Avem nevoie să ne știm iubiți, apreciați, încurajați, sprijiniți și, mai presus de toate, că avem alături pe cineva cu care să împărtășim și bune și rele. Așa apreciez o zi petrecută cu prietenii, o adevărată celebrare a vieții, a existenței, a bucuriei pure de a fi. Îmi dau seama, cu cât petrec mai mult timp împreună cu prietenii, că avem mai multe de împărtășit decât de împărțit, suntem mai valoroși când iubim, decât atunci când suntem indiferenți. O zi petrecută cu prietenii e o fărâmă de rai pogorâtă în sufletele noastre ca răsplată pentru cele bune, ca promisiune pentru cele nedesăvârșite

Vremea și vremurile sunt prilej de meditație, teamă, speranță sau bucurie, după cum ne raportăm la ele, căci inima noastră este cheia de înțelegere și trăire a timpului - glorioasă creație dumnezeiască. De la Sfântul Ioan Evanghelistul, ori  Antoine de Saint Exupery încoace, cu toții suntem convinși că nu vremurile sunt mari sau mici, rele sau bune, ci noi trecând prin timp, suntem când instrumente de binecuvântare când pietre de poticnire. Sunt unii care așteaptă măriri sau decăderi,  alții privesc cu deșarte speranțe spre astfel de stări, crezând în ocazii picate din cer, uitând că omul propune și Dumnezeu dispune. Când aștepți, încărcat de speranță, timpul curge prea încet, când inima-ți cântă sub coarda suferinței, timpul este prea lung și intens, când, plin de bucurie, cunoști profunzimea vieții, același timp e mult prea scurt și totuși numai atunci când iubești și-ți dăruiești totul spre acest nobil scop, timpul devine eternitate. Înțelepciunea timpului, acest predicator ter

În jocul de LUMINI și umbre al timpului nostru, în care mulți copaci, aparent viguroși, se pleacă la palide adieri de vânt sau aprige uragane, ATITUDINEA este totul. A sta DEMN, cu verticalitate înaintea oricărei provocări care îți încearcă tăria, înseamnă să ai curajul vieții, fidelitate față de principiile fundamentale ale existenței și MÂNDRIA de a fi OM – valoare care rezumă întreaga învățătură creștină și care, din nefericire,  astăzi, cunoaște un deficit uriaș. Mulți trăiesc printre oameni și au pretenții călăuzitoare, uitând să fie oameni, neglijând tocmai omul și valoarea lui intrinsecă. Ori, tocmai aici constă secretul existenței umane: TIMPUL TRECE, civilizații se prăbușesc, dar să știi să rămâi OM este o artă, un privilegiu ce ține de propria alegere și se fundamentează pe o solidă educație. Este MÂNDRIA de a cinsti propria existență, care îți oferă ONOAREA de a te manifesta ca om între oameni, slujind omul și nevoile lui. ONOARE e să poți să stai în furtună ca un far că

Cu tristețe, constat că, în aceste zile ce au urmat după Referendumul recent, sunt unii care și-au făcut un obicei din a dezinforma, folosind Biserica în diferite conflicte, aparente sau adevărate sau încercând să stârnească unele. Se creează scenarii, se fac presupuneri, se încearcă învrăjbirea unora împotriva altora, fără vreun suport real. Se fac speculații cu privire la diverse înregistrări sau cu privire la susținerea unora în diverse poziții publice. Sunt diversiuni create să abată atenția de la problemele reale ale societății in care trăim  și de la misiunea pastorală a Bisericii mai cu seamă pe tărâm social-filantropic și educational. Ar fi de preferat ca toată această energie să fie investită în creșterea solidarității și a unității, a comuniunii, armoniei și a prosperității comunității noastre locale, de care avem atâta nevoie. Reiterez apelul meu la bună înțelegere, adevăr și coalizare spre bine, spre mai bine și frumos! Să dăm speranței de unitate, armonie, bună înțeleg

Referendumul recent a fost un moment de polarizare a opiniilor și a alegerilor noastre. Cu această ocazie, așa cum am văzut, au fost încercate prietenii, alianțe, alegeri, opinii… Dincolo de toate acestea, cu toții simțim nevoia de UNITATE și credem că, dincolo de ceea ce ne desparte, există ceva ce ne unește, ROMÂNIA. Suntem români și ne aflăm în Anul Centenar al Marii Uniri. Cred că, până la urmă, nu a pierdut și nu a câștigat nimeni decisiv. Cu toții am înțeles că ne lipsește cultura dialogului, a respectului, a evitării manipulărilor de orice fel și, mai presus de toate,  solidaritatea, ARMONIA și UNITATEA. Să lăsăm ura, supărarea, dorința de revanșă și orice de acest fel în urmă! Suntem creștini și trebuie să reflectăm lumina lui Hristos, cât mai curat și cât mai adevărat celor de lângă noi. Dincolo de ceea ce ne desparte, Dumnezeu Cel Atotmilostiv și Atotiubitor trebuie să ne unească. Să ne stârnească a contribui și mai intens la zidirea unui prezent și a unui viitor mai bun,

Din nefericire, adesea, aceia care țin să-ți demonstreze cel mai vizibil prietenia, trădează, în cele mai delicate momente, atunci când ai nevoie de ei, te părăsesc, mimând iluzoriu că fac totul pentru tine, deși cu câteva clipe în urmă îți promiteau sprijinul și ajutorul lor. Autenticitatea sentimentelor unora ajungem să o punem la îndoială căci ne gândim în ce măsură se forțează nota artificială pt a mima autenticul. Cuceriți de minciună, aleg calea întunericului din niscaiva calcule, aparent europene, uitând că cel ce scoate sabia de sabie va pieri și ceea ce faci altuia ți se va întâmpla și ție. Chiar dacă, lideri cu autoritate și aparent temuți și respectați, aceștia nu-și dau seama că în aceste zile s-a cernut credibilitatea lor. Zilele acestea, cu toții am conștientizat că avem o teribilă nevoie de modele, modele autentice, oameni adevărați care să fie sinceri cu noi, cu țara, cu poporul și mai ales cu sufletele lor. Sunt convins că, dacă nu vom găsi astfel de modele, le vo

Spectacolul acestor zile ne-a oferit experiența cunoașterii, probabil pedagogice, a aroganței și a atotștiinței unor lideri ce par a cunoaște totul. Rivalizând la infailibilitate cu alții, din alte locuri și din alte timpuri, întunecate pentru unii, creează impresia că țin totul în mână, că au prevăzut totul și că orice eșec nu-i decât o victorie și o datorie împlinită. Nu acceptă argumente de niciun fel, nici că greșesc și nici că pot primi sfaturi de la alții. Din nefericire, aceștia, izolați în teribila închisoare a propriei minți și proiecții a realității, pierd contactul cu concretul vieții și uită că măreția unui om constă chiar și în erorile pe care le face, dacă din ele învață ceva și dacă acceptă că o eroare sau o greșeală, deși amară, poate constitui o trambulină pentru proiecte noi, mărețe și mai ales care să implice și contribuția altora, care cu prietenie, bunăvoință și energie nouă le arată realitatea faptelor. Smerenia de a accepta un sfat, un eșec sau o neputință de m

Zoon politikon - omul are vocația comunicării și a comuniunii înscrisă în adâncul ființei sale, încă de la creație. De-a lungul timpului, mulți ne-au uimit și încântat cu frumusețea expunerilor lor, dar mai cu seamă cu trăirea practică și concretă a principiilor morale pe care le-au invocat. Contemporaneitatea ne înfățișează numeroase discursuri publice, adesea atrăgătoare și frumoase, dar care, în cele mai multe cazuri, suferă de un viciu ontologic important: sunt nefundamentate pe etică, fără principii morale și străine de adevăr. Lumea noastră are un ambalaj convigător și strălucitor, cultivă spectacolul, dar suferă din lipsa fermității morale, a valorilor profesionale și a fidelității față de adevăr. De două milenii, mulți cu mîinile pătate de sânge nevinovat se întreabă, cu accente false de profunzime: Ce este adevărul? și tocmai pe el l-au masacrat, prin amăgire, înșelătorie, minciună și câte alte mărunte interese! Visez, dar ce ziceți, dacă i-am reoferi lumii noastre o coloa

Nu știu în alte județe cum este, dar, fără să merg pe urmele lui Creangă, la noi, se țese parcă o poveste a unei întâmplări reale. Aflat la întretăierea unor puternice și bogate zone de interese, în special politice și  mereu economice, Dâmbovița încântă, nu doar cu istoria ei prea rodnică, dar și cu poveștile ce apar, mai cu seamă în această perioadă. Trecutul recent ne arată o poveste care pare a fi un Watergate dâmbovițean, o pistă de lansare pentru glorii mereu în devenire, ori combustibil pentru unii ce parcă nu-și dau seama că repetă, ca într-o buclă temporală, succesul navetei Columbia. Ca la târgul iluziilor garnisit cu îmbelșugată deșertăciune vedem pe unii, ce cu prietenie "smerită", aplaudă cu acea plăcere a trădării, căci trădarea lor și pofta de a fi demni urmași ai lui Brutus se măsoară în vocalizele declarative ale atașamentului, preteniei și credincioșiei mereu țipată și gata de a fi demonstrată cu câte încă o lovitură de cuțit, întotdeauna bine țintită pe

Viața noastră este o frumoasă poveste scrisă de Creator cu mâna fiecăruia dintre noi, cu accente mai pronunțate sau mai delicate, cu lumini și umbre, dar cu măestrie, eleganță și realism. Ne trăim existența între poveștile realiste sau iluzorii, triste sau vesele, profunde sau supreficiale, adesea, în funcție de sensibilitatea, abilitatea sau disponibilitatea de a-L lăsa pe Marele Povestitor să ne îndrume pașii pe cărarea plină de suspans, provocări și obstacole ale existenței. Dacă privim mai cu atenție, vedem că povestea vieții noastre este de fapt o înlănțuire de povești, care încep și se termină în ritmul atașamentului față de o perspectivă sau alta. Dacă ne-am furișa undeva, deasupra timpului, am putea vedea că fiecare poveste are dramatismul, complexitatea, frumusețea, dar mai presus de toate morala ei, lecție de viață pe care o înțelegem sau nu și de aceea, uneori episoadele vieții sunt repetitive! O poveste se termină și alta începe cu rapiditate, fără a-ți lăsa timp de lame

De-a lungul timpului, provocați de evenimente, ideologii sau speranțe deșarte, unii, uitând că Biserica este o instituție și dumnezeiască, nu doar omenească, au crezut că forța ei spirituală s-a atenuat, ori că, aproape gata, misiunea ei s-a încheiat. Deși uneori pare o instituție numai omenească, totuși, niciodată nu trebuie uitat că ea este ferment de nemurire, viață dumnezeiască și că este mult mai mult decât ceea ce se vede. Recent am asistat, mai ales în mediul virtual, la controverse de tot felul legate de așa zisa slabă influență soicală a Bisericii, dar cei care au facut-o, au uitat că puterea Bisericii nu se bazează pe voința oamenilor, ci pe forța de neînvins, de nimic, niciodată, nicicând, a Atotputernicului Dumnezeu. Iar El știe să lucreze în istorie, în așa fel încât ceea ce pare aparent o înfrângere și o umilire a Binelui, a firescului și a Adevărului, să fie numai o strategie dintr-un amplu și profund plan providențial. Unii aflați temporar pe tronul puterii au impres

Bucurie, sprijin și nevoie fundamentală a vieții noastre, PRIETENIA reprezintă o reflectare majestuoasă a tandrei iubiri dumnezeiești, strălucind prin prezența concretă a semenilor noștri, care au înțeles că drumul vieții este un tainic itinerar ce nu poate fi parcurs decât împreună. Izvorâtă din preaplinul unei inimi generoase, disponibile și iubitoare, PRIETENIA este una din comorile de preț ale lumii noastre, floare rară și cu anevoie de cules, MAI ALES ÎN VREMURI DE CUMPĂNĂ ȘI DE ÎNCERCARE. Cine a câștigat prin prietenie inima aproapelui său a cucerit o lume, a clădit un inefabil templu al generozității și și-a câștigat nesingurătatea întru nemurire. Dar, revenind la concretul vieții noastre, CÂTE DIN PRIETENIILE DE ASTĂZI SUNT SINCERE, fără a avea vreun interes ascuns, vreo dorință de câștig, vreo asigurare contra a ceva sau a cuiva, ori dorința de afirmare, promovare sau apărare? Uneori, ne aducem aminte de prietenii noștri, chiar des, din cauza intereselor nestinse ce ne bânt

Această toamnă ne încântă nu doar privirea cu frumosele jocuri cromatice pe care le inspiră în natură, dar ne bucură și sufletul cu tăcuta muzică a  rememorărilor, a nostalgiei și a CEEA CE A FOST SAU NU A PUTUT FI, dacă astăzi nu ar fi ceea ce cu toții știm fără a mai povesti. Cursul vieții ne ia uneori prin surprindere, căci, nu-i așa, viața este ceea ce ni se întâmplă când noi ne facem PLANURI sau suntem ocupați cu altceva…ȘI ELE NU IES! Nici lui John Lennon nu i-a prea ieșit, sau unor împărați! Când graba și lipsa de echilibru ne duc către alegeri nu tocmai bune, am putea înțelege că amarul cel mai mare și mâhnirea nu vin din toate cele întâmplate, rodnice și bune, ci din CÂTE AR FI PUTUT FI dacă s-ar fi întâmplat și nu ar mai fi fost de povestit acum ceva din ceea ce e și nu avem ce să-i mai facem. NU SUNTEM NOI LA CÂRMA ISTORIEI, CI DUMNEZEU ESTE!Nefericirea este aceea că multe bune și frumoase, mărețe și strălucitoare s-ar fi putut întâmpla, dacă NEBUNIA UNEI CLIPE DE PLACERE

Pe albastrul cer al existenței noastre, în această cetate voievodală și mitropolitană, aparent ferită de transformări bruște, apar și FURTUNI ȘI URAGANE CE VIN ȘI TREC,  pentru a marca debutul de noi epoci, unele mai prospere, altele mai însingurate, unele mai bune, altele, posibil, mai proaste. Nu o dată, spectacolul la care asistăm surprinde prin întorsături, schimbări, poziționări, veniri, plecări sau reveniri, toate în nuanțe diferite de gri. Evenimentele din ultima perioadă, din perspectiva vieții noastre publice, ne tulbură enorm, deoarece nu putem să nu ne întrebăm: ACEST JUDEȚ VA MAI CUNOAȘTE O DEZVOLTARE RAPIDĂ? Din acest motiv, foști, actuali, viitori, plecați, reveniți sau viitori reveniți, cu toții avem o singură datorie: SĂ PĂSTRĂM ARMONIA ȘI DRAGOSTEA DE ACEST NEAM FRUMOS ȘI MARE! Iar, în acest An Centenar al Marii Unirii, nu trebuie să uităm că EȘTI MARE CHIAR ȘI ATUNCI CÂND MULȚI TE VOR MIC, ești tare numai când poți să dăruiești, ești de neuitat când faci și ești ce

Când privim la cum trece, adesea, gloria acestei lumi și cum cele aparent slabe rușinează ceea ce pare puternic, ori cum ceea ce ieri părea a fi mare, tare și de neatins, iar astăzi e de nerecunoscut, vedem că PUTEREA ESTE CU ANEVOIE DE STĂPÂNIT! A fi puternic îți dă strălucire, te face adulat și respectat, creează și fără să vrei relații de tot felul, te duce într-un Olimp ce-ți dă impresia că este destinația finală, iar tu te înalți deasupra oricărui muritor. Dar, deși iluziorie, PUTEREA FASCINEAZĂ ASEMENEA EVEI CARE-L SEDUCE PE ADAM, hipnotizează, ca apoi să te prindă și să te strângă, storcându-ți și ultima picătură de viață. PUTEREA E PUTERNICĂ CU EA ÎNSĂȘI ȘI SLĂBEȘTE  PE TOT CEL CE SE ATAȘEAZĂ CU DISPERARE DE EA. Magistră inexpugnabilă și aproape infailibilă a vieții, istoria ne arată destinul celor ce, devenind puternici, au sfârșit în tragedia unei abrupte și irevocabile căderi în firescul vieții și nefirescul propriilor așteptări. PUTEREA ABSOLUTĂ CORUPE ÎN MOD ABSOLUT,

Regie, scenarii, vorbe,  zvonuri și vânt din belșug. La noi, la români, a duce vorba și știrile paralele, că tot e la modă cuvântul, sunt o obișnuință veche, poate o formă de rezistență istorică, cine știe. Aflăm înaintea protagoniștilor ce se întâmplă, facem planuri și născocim scenarii de film în care jucăm noi, mai curând decât cei pe care-i dorim a fi în rolurile principale. Ne jucăm, jucăm, ascultăm, inventăm, colportăm informații și trăim intens, cu patimă, cu siguranța stabilă a nisipului mișcător! Unii își fac deja planuri de zici că analiștii bursei de la New York au scăpat în vacanță la noi! Cine știe să citească, chiar și peste, dacă nu printre rânduri, ar trebui să se fi convins că MĂ INTERESEAZĂ SIGURANȚA, NU PUTEREA! Siguranța unui proiect, a unei echipe, a unui viitor mai bun, căci nu întâmplător mă întrebam de curand: Oare se va mai putea dezvolta județul acesta? În concluzie, apa vine, apa trece, pietrele rămân! Acum, cine e apa, cine-s pietrele, rămâne de văzut!

Î n zbor îngeresc, cu delicatețea tandră a iubirii dumnezeiești, avem datoria de a păși spre ușa sufletului aproapelui nostru, neumbrind cu nimic frumusețea și gingășia tainei sădită acolo de Creator. De-a lungul vieții creăm, stricăm, atenuăm sau dezvoltăm relații și perspective cu aproapele nostru. Îl transformăm în scară spre cer uitând, pe bună dreptate, că el nu trebuie să fie ancoră spre infern. Ne ridicăm împreună pe verticala sensului bine rostuit sau alunecăm cu lipsă de grație pe funia care, în loc să ne scape, ne prinde pentru întuneric. Între înger și demon, între sunet de harfă și trepidații de mers de  tanc, se desfășoară perspectiva relaționării noastre cu sufletul aproapelui. În fața sufletului său trebuie să avem acea admirație sfântă pentru o desăvârșită capodoperă dumnezeiască, de o forță, putere, frumusețe, dar și gingășie teribilă! Orice greșită apreciere, arogant calcul, ori perfid interes distruge, rănește sau pietrifică ceea ce înțelepciunea, bunătatea și iu