Ionut Ghibanu

Cert și rapid, vântul schimbării aduce primăvara în viețile noastre, alungând povara frigului și a peisajelor împietrite. Iar, vestitorul cel mai dorit al primăverii este debutul lunii Mărțișor - martie, ce inaugurează cel mai frumos anotimp al anului, când totul revine la viață, renaște, înverzește și ne umple de speranță, lumină și de bucurie sufletele noastre. Nu întâmplător, prima zi a lui martie este un prilej special și inspirat de a omagia femeia, în general, ca cea prin care viața se manifestă în lume, ea având vocația unică de a naște și de a fi cea mai credibilă mesageră a vieții. Chiar dacă florile și mărțișoarele care se oferă în aceste zile au o încărcătură simbolică ce transcende cultura creștină, ele sunt astăzi simboluri ale omagierii pe care o aducem mamelor, soțiilor, fiicelor, femeii, căci începutul primăverii și femeia au în comun tocmai această putere vie și dinamică a vieții pe care, în Atotînțelepciunea Sa, Creatorul a legat-o de ele. Femeia și bărbatul nu sun

 Astăzi, am comemorat 1 an de la trecerea la Domnul a prietenului de suflet, Costel Preda. Cei care l-am cunoscut și l-am prețuit am fost în biserica Sfântul Voievod Neagoe Basarab, din Târgoviște, la orele 12, la parastasul săvârșit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon și, apoi, ne-am rugat pentru sufletul său la mormânt. Vă readuc în atenție textul pe care l-am scris în urmă cu 1 an, când prietenul nostru a trecut, prea devreme, Dincolo. Veșnică sa-i fie pomenirea! Adesea, sunt momente în viață când conștientizăm fragilitatea existenței noastre și că cel mai de preț lucru în viața noastră este constituit de prieteni, care cu prezența lor înfrumusețează și luminează întregul nostru univers. Viața și moartea, asemenea valurilor mării, vin și pleacă, aducând în existență pe unii, prin voia Domnului, ori luându-i pe alții din această viață. Cu mâhnire și tristețe, am aflat că a plecat dintre noi, după o fulgerătoare suferință, Costel Preda, unul din reperele

Dar ceresc și năzuință universal umană, SPERANȚA este cea care ne dăruiește puterea de a înainta pe drumurile vieții, oricâte încercări am cunoaște și oricât de greu ne-ar fi la un moment dat. Speranța luminează viața fiecărei ființe umane, din fragedă copilărie și până la ultima suflare. Trăim, iubim, iar iubim și sperăm, și, în situațiile cele mai dificile, când viața parcă se ofilește, ori iubirea pare că se stinge, speranța ne luminează cu și mai mare putere, deschizând noi drumuri acolo unde, cu puțin mai înainte, părea a fi un zid de netrecut. Cu siguranță, cu toții am experimentat astfel de situații și știm că SPERANȚA ESTE RESPIRAȚIA NATURALĂ ȘI NECESARĂ A SUFLETULUI UMAN. Puterea speranței este fabuloasă, teribilă și invincibilă! Adesea, omul poate pierde totul în viață, dar dacă speranța nu-l părăsește, orice este posibil să restabilească, să întreacă, să ajungă și să învingă! PUTERII SPERANȚEI, NIMIC NU-I ESTE IMPOSIBIL! Este forța divină ce călăuzește omul, ce schimbă des

Dorința de înnoire și de schimbare a ceea ce este perimat, desuet și depășit  este o necesitate firească de viață, ce traversează întreaga istorie umană. A schimba ceea ce nu funcționează bine, ceea ce nu merge conform scopului propus și care împiedică naturala, necesara și optima dezvoltare umană, reprezintă o urgență, nu doar socială și economică, ci și morală . Desigur, nu am în vedere aici valorile eterne ale înțelepciunii dumnezeiești, reflectate în spiritul principiilor evanghelice care sunt veșnic noi, ci  numai manifestarea umanului în planul lumii lui Dumnezeu. Înnoirea, schimbarea și transformarea sunt aspirații firești pe care le întâlnim în toate sferele sociale. Indiferent de ceea ce separă pe oameni, dorința de mai bine, de schimbare și de înnoire sunt nevoi ce transcend orice separare sau specificitate umană. Cu atât mai mult astăzi, constatăm că avem nevoie de oameni noi, corecți, responsabili, dinamici, gata să-și asume ceea ce este necesar și așteptat d

Iubirea autentică se celebrează în fiecare zi. Ani, zile și clipe…Trăim, sperăm, iubim și, cel mai adesea, nu renunțăm! Cu toții conștientizăm că sunt anumite ocazii în viața noastră când sărbătorile devin momente ce ne reamintesc de ceea ce contează cu adevărat în viață, de faptul că trebuie să ne oprim din iureșul aproape infernal al existenței și să mergem în adânc, pentru a ne regăsi pe noi și pe cei de lângă noi, pentru a găsi sensul autentic al vieții și motive temeinice pentru a merge mai departe. Sărbătoarea sau Ziua Sfântului Valentin reprezintă, mai cu seamă pentru adolescenți și tineri, o ocazie de celebrare a iubirii și a relației de iubire de la un moment dat, adică, până la urmă, de a aprecia, cu sacrii fiori de recunoștință și a valoriza pe cel sau pe cea pe care-l / o  iubești și lângă care te regăsești la un moment dat. Aceasta este perspectiva culturii noastre actuale, bineînțeles, foarte mult speculată, exagerată și disecată de mass-media. Desigur, nu din dorința s

Pentru cei pregătiți puterea e o vocație, pentru cei ce o doresc cu orice preț e un blestem! Între dorință și neputință, vocație sau blestem, puterea și voința de putere sunt la ordinea zilei, în discuții cotidiene, particulare sau publice, articole, studii sau spectacole de televiziune! Vedem acum mai mult ca oricând! Mulți au impresia că puterea este scopul suprem în viață, ce merită totul și îți asigură o viață liniștită, îmbelșugată și patriarhală! Din această nefastă logică izvorăște și convingerea unora că puterea corupe și nici un demnitar nu poate fi cinstit, sau, mă rog, sărac și cinstit! De aici și prăbușirea fantastică a încrederii în unele instituții sau demnitari ai statului. Experiența istorică, îndepărtată și recentă, ne arată că puterea nu este un mizilic, nu este o "pleașcă" picată din cer și nici o cale lejeră, sigură și îmbelșugată de a-ți trăi viața! Vedem, auzim, citim și cunoaștem mulți oameni puternici și observăm că unii sunt demni și strălucitori