Moralitatea - forța și noblețea lumii
Lumea merge mereu înainte cu vigoare prin intermediul acelora care, cu înțelepciune, și-au asumat demnitatea de a fi responsabili față de ei și față de semenii lor! Atașați de fundamentele morale ale lumii noastre, aceștia ne încântă cu fidelitatea respectării principiilor morale. Sunt exemple vii, călăuze pe drumurile vieții, ce luminează întunericul imoralității cu rectitudinea vieții lor. Moralitatea reprezintă forța motrice și noblețea strălucitoare a lumii, ceea ce Creatorul a înscris în esența firii create ca fiind bun, drept și adevărat, fără de care viața umană se prăbușește în abisul pierderii rostului si restului vieții și al neputinței de a-i trăi frumusețea cu amprenta ei indelebilă, strălucitoare și dinamică. Observăm astăzi o teribilă foame de dreptate și sens, de adevăr și de bine, de moralitate, căci limitele rezistenței la impostură, înșelăciune, prostie și răutate sunt deja atinse. Din acest motiv, cu toții suntem convinși că, fără o "minima moralia", viaț