Ionut Ghibanu

Multe frământări brăzdează viața omului, căutându-și calea spre inima lui. Griji de tot felul vin și pleacă, insistă și revin. Unele sufocă speranța și bucuria noastră, altele oferă iluzorii plăceri și pace de o clipă, dar toate ne fură profunzimea vieții. Griji care mai de care mai importante și mai fermecătoare sufocă dorința noastră de simplitate, de frumusețe și de pace. Unul e preocupat de cariera sa fulminantă și mereu promițătoare, altul de bogăția sa, unii de lipsurile lor ce nu le dau pace, iar alții de neputințele ce-i chinuie.  Mai sunt și unii preocupați de pleava nimicului, strigând pe la răscruci de vânturi după genuri noi și ideologii abia picate, dar clar nu din cer. Unii sunt sclavii a ceea ce au, alții a ceea ce nu au și destui a ceea ce cred că au sau că au pierdut. Ca într-un bâlci planetar al deșertăciunilor, parcurgem potecile dintre tarabele celor ce vând nimicul ambalat în forma esenței, gata de a-ți fura atenția și a-ți răpi dorința de a fi. Ca leul lui Dorothy

Istoria este suma poveștilor noastre, ale celor ce mergem pe calea ce duce de la ceea ce suntem la ceea ce trebuie să fim. Poveștile frumoase sunt într-adevăr cele scrise cu degetul lui Dumnezeu, cele care răspândesc frumusețea strălucitoare a luminii celei neapuse și care dăltuiesc în carnea istoriei amprenta admirabilă a spiritului. O astfel de poveste se scrie la Târgovişte, în mod cert cu mâna lui Dumnezeu, gravând întru nemurire efervescența unei inimi ce bate în ritmul muzicii înveșnicirii, prin strădania Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon. Acestă poveste are în ea ceva din măreția glorioșilor voievozi munteni care au biruit potrivniciile veacurilor lor și ne oferă până astăzi pilde de curaj și de eroism, apoi raze ale sacralității captivante și încărcate de mister ale marilor noștri sfinți, printre care pilda Sf.Ier.Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, este cea mai edificatoare, și, nu în ultimul rând, înțelepciunea și e

A fi chemat  reprezintă de regulă, în primul rând, un act de încredere și un mare privilegiu, fiindcă te cheamă numai cel ce are încredere în tine, spre a împlini în mod cert ceva ce poți face. Există chemări  ferme, ori seducătoare, repetate sau unice, iar de-a lungul timpului, fiecare dintre noi suntem chemați spre a ne împlini destinul sau altfel spus spre a deveni ceea ce trebuie să fim. Acum aproape două milenii în urmă, pe malul Mării Galileii, doi frați, pescari, Petru și Andrei au fost chemați de Cel ce pe toți cheamă la împlinire, spre a deveni pescari de oameni. Și știm că au fost chemați să devină apostoli ai lui Hristos în lume, cei ce au dus cuvântul Evangheliei alături de ceilalți apostoli până la marginile lumii cunoscute atunci, iar Sf. Ap. Andrei a ajuns chiar până la noi. Dar care a fost până la urmă chemarea lor? Domnul i-a chemat spre cele ce sigur și singure contează, spre împlinirea sensului vieții lor, spre a trăi cu Dumnezeu și oamenii în comuniune de credință ș