ÎNTRE TIMP ȘI ETERNITATE!

Vremea și vremurile sunt prilej de meditație, teamă, speranță sau bucurie, după cum ne raportăm la ele, căci inima noastră este cheia de înțelegere și trăire a timpului - glorioasă creație dumnezeiască.
De la Sfântul Ioan Evanghelistul, ori  Antoine de Saint Exupery încoace, cu toții suntem convinși că nu vremurile sunt mari sau mici, rele sau bune, ci noi trecând prin timp, suntem când instrumente de binecuvântare când pietre de poticnire.
Sunt unii care așteaptă măriri sau decăderi,  alții privesc cu deșarte speranțe spre astfel de stări, crezând în ocazii picate din cer, uitând că omul propune și Dumnezeu dispune.
Când aștepți, încărcat de speranță, timpul curge prea încet, când inima-ți cântă sub coarda suferinței, timpul este prea lung și intens, când, plin de bucurie, cunoști profunzimea vieții, același timp e mult prea scurt și totuși numai atunci când iubești și-ți dăruiești totul spre acest nobil scop, timpul devine eternitate.
Înțelepciunea timpului, acest predicator teribil de adevărat, fără cuvinte, ne spune că bucuriile mari vin din lucruri aparent simple, astfel că important este astăzi.
Acum ești dator să faci totul pentru a fi fericit, orice întâlnire sau eveniment putând fi o scară spre fericire.
Orice lucru sau ființă cu care interacționezi are un scop în destinul tău istoric, de aceea, nimic nu e inutil, nimic nu e degeaba, ci totul poate fi scară spre bucurie sau sursă de lamentație deșartă.
Bucură-te de tot și de toate, mâine poți să nu mai fi ca astăzi, ceea ce azi pare greu, mâine poate fi imposibil sau ceea ce astăzi este fericire și bucurie, mâine, un vânt a trecut și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște!
Bucurie, iubire, pace, speranță și încredere, toate clădesc astăziul vieții noastre.