TOAMNA, CĂDEREA FRUNZELOR, IUBIREA ȘI AMINTIRILE!

Orice lucru rău care ți se întâmplă te pregătește pentru un moment care urmează să vină.
Este normal să ai căderi, dar nu trebuie să te prefaci sau să demonstrezi mereu că ești puternic. Nu trebuie să te preocupe ce cred ceilalți – plângi, dacă simți nevoia – este sănătos să îți verși lacrimile. Cu cât mai curând vei face asta, cu atât mai repede vei fi pregătit să zâmbești din nou.
Asta se întâmplă TOAMNA, când copacii plâng pentru că le CAD FRUNZELE,  însă se pregătesc pentru a zâmbi, știind că le vor avea din nou.
Anotimp al roadelor pământului, cu miros aromat și atrăgător, toamna este și timpul AMINTIRILOR, al nostalgiei și al intensei meditații.
AMINTIRILE sunt secretul unei inimi pline de IUBIRE despre cele ce au fost și cândva vor fi iar, precum copacul care își pierde frunzele TOAMNA, dar le recapătă primăvara.
Asemenea lui și viața noastră, toamna, pare mai săracă. Dar, știm că tot ce se jertfește cu IUBIRE și în tăcere, ca frunza, deși piere, se înveșnicește.
La fel, oamenii pecum copacii își pierd frunzele, dar ei rămân în inimile noastre, în acea iubire care învie orice și-n față căreia moartea este neputincioasă.
Copaci, frunze, toamnă, oameni, amintiri, totul înveșmântat  în iubirea care nu piere.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!