Ionut Ghibanu

Cu toții, alergând pe drumurile vieții, căutăm cu ardoare și pasiune când uităm de nevolnicele interese cotidiene, materiale și superficiale,  împlinirea sensului existenței noastre, să iubim și să fim iubiți! Aceasta este de fapt singura mare nevoie umană fără de care omul piere, se stinge încetul cu încetul și devine un mort înainte de vreme, o umbră a ceea ce ar trebui să fie. Pentru că în adâncul nostru se află fundamentul dumnezeiesc al Creatorului, care este iubire și numai iubire, și noi, la rândul nostru, suntem creați din iubire, pentru a iubi și a fi iubiți! Acesta este de altfel și marele deziderat al umanității, al existenței și al istoriei lumii! În definitiv, Lucifer  nu are altă deficiență decât aceea că nu poate iubi, iar iubirea este cel mai adânc chin pentru el! Astfel, infernul va fi o stare în care iubirea, ceea ce putea și trebuia să fie, ne va chinui, căci nu am exersat-o și nu ne-am pregătit să o primim! Din această perspectivă, o viață fără iubire este un eșe

Mica Unire sau Unirea Principatelor ne amintește tuturor, astăzi, la 160 de la realizarea ei, că puterea unei națiuni stă în solidaritate, colaborare și în disponibilitatea de a depăși ceea ce ne separă, pentru a accentua ceea ce ne unește. Căci, patria stă pe piedestalul clădit de numeroase jertfe, renunțări și hotărâte decizii de a merge împreună pe același drum al istoriei, de către înaintași ai noștri, cu simțul istoriei, al urgenței, responsabili și demni înaintea lui Dumenzeu și a conaționalilor noștri. Unirea Principatelor ne arată felul magistral în care lucrează Creatorul în istorie! Cum din istorii mici și neînsemnate, separate și contrare, poate crea  o istorie mare, bogată și glorioasă! La timpul potrivit, fii și fiice ale țării noastre au înțeles că țara, valorile ei și parcursul nostru istoric depind de modalitatea lor de înțelegere și de acțiune. Au înțeles și nu au fost cu nimic mai prejos decât înaintașii lor! Pentru că momentul Micii Uniri ca și cel al Marii Uniri,

Timpul este darul de mare preț pe care, în această viață, Creatorul ni l-a oferit și constă în perioada mai întinsă sau mai scurtă pe care o petrecem pe pământ, pentru a învăța și a dărui iubirea, lumina și frumusețea Sa! Este adevărat, nu toți își știu rostul și cunosc valoarea darului!Asemenea unor orbi, risipesc pietrele prețioase constituite din fiecare clipă a vieții noastre, pe drumul ce duce spre veșnicie, aiurea, fără sens și fără a ști chiar! Pe acest fabulos, mirific și extraordinar drum, ne însoțesc oameni, mai buni sau mai răi. Cu siguranță, dacă suntem încercați într-ale vieții nu putem spune niciodată că nu învățăm ceva de la oricine! Dar, există totuși o problemă: oare nu ar trebui să ne petrecem timpul mai degrabă cu acei oameni care ne ajută pe calea înțelegerii? Nu cumva ne risipim între pietre de moară și printre morminte vii? Uneori, viața este prea scurtă să ți-o risipești cu oameni care nu te ajută să evoluezi, să-ți aprofundezi scopul vieții! Pentru că sunt o

Auzim prea des vorbindu-se despre conștiință, caracter, principii și adevăr, încât am crede că majoritatea celor care și-au descoperit calitatea de moraliști, au studiat la școala Sfântului Ioan Botezătorul, ori măcar la cea a lui Platon sau cea a lui Aristotel! Citim și ne minunăm foarte des de lupii ce se vor a părea oi, de irozii ce se cred martiri, ori de inchizitorii de talie medie ce au visat urât și se cred Fecioara din Orleans! Bătrânii spun că s-a întors lumea cu susul în jos, iar Cartea Sfântă că trăim vremurile în care se spune răului, bine și adevăr, minciunii! Nu, nu urmăresc peripețiile istorice ale cezarului de la Roma, din al cărui mormânt papii au făcut palat, la Sant Angelo, desigur! Ci, sunt uimit cum minciuni flagrante și sincerități false sunt luate ca balsam pentru propriile răni, de unii, de colo sau de dincoace, că, pentru o clipă, am crezut că lecțiile acelea cu vectorii de la fizică au devenit perimate, știința modernă descoperind noi legi! Unii mai joacă

An de an, Ziua Culturii Naționale reprezintă pentru orice bun român un prilej deosebit de a ne aduce aminte, cu pietate și recunoștință, în primul rând, de Mihai Eminescu, scriitor, prozator, publicist și fin observator al realităților societății noastre, omul desăvârșit al culturii române, cel care și-a pus amprenta de neșters asupra expresiei și sensibilității poetice românești, constituind chintesența sufletului românesc. Tot astăzi este o ocazie de a ne aduce aminte și de a conștientiza că, în viața cotidiană, cultura este aceea care ne luminează căutările, neliniștile și aspirațiile, chiar și credința noastră. Pentru aceasta, avem obligația de a aprecia și de a susține actul de cultură, pornind de la simplul citit și ajungând până la redescoperirea bogăției tezaurului nostru de spiritualitate, cuprins în întreaga cultură românească. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu este Cel care a inspirat, nu doar Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, ci și tot ceea ce este frumos, bun, drept, a

Cea mai profundă nevoie umană, în lipsa căreia ființa umană se chinuie și în final se stinge, IUBIREA reprezintă o necesitate existențială absolută. Suntem creați din iubirea infinită a lui Dumnezeu și suntem destinați a împărtăși iubire, a trăi în iubire și a ne mișca în iubire! Iubirea reprezintă esența, scopul și misiunea vieții noastre, pentru acesta am putea spune că OMUL ESTE ATÂT CÂT IUBEȘTE, DAR ȘI CEEA CE IUBEȘTE! Iubirea ne modelează viața, a noastră și a aproapelui. Creați din iubire, trebuie să reflectăm iubire, altfel, asemenea unei plante fără apă, ne stingem, încetul cu încetul. Dar, în tumultul vieții, iubirea este adesea superficială, deficitară, măruntă sau umbrită de patimi, întuneric, răzbunare sau ură! Toate acestea nu sunt de fapt decât numai boli ale sufletului ce nu ne lasă să ne trăim deplin viața, ce ne împiedică să respirăm parfumul vieții, să ne trăim existența în mod integral și să ne bucurăm de darul minunat al vieții oferit nouă de Creator! IERTAREA

Unul din cei mai iubiți și cunoscuți profeți ai universului biblic, Sfântul Ioan Botezătorul, pe care-l sărbătorim astăzi, este un exemplu de rectitudine morală, exigență, curaj, dârzenie și loialitate. Semn călăuzitor către Soarele dreptății, Sfântul Ioan ne învață că existența umană este trăită la adevărata ei intensitate, numai atunci când devenim slujitori ai Adevărului, Binelui și Dreptății, când părăsim recuzita de măști și ne arătăm adevăratul chip, încetând să trăim în falsitate și să promovăm întunericul, minciuna și nedreptatea. Loialitatea față de Dumnezeu, aproapele și principiile fundamentale ale vieții, trebuie să ne fie crezul vieții, necedând în fața niciunei tentații, oricât de ispititoare ar fi ea, deoarece fidelitatea față de adevăr este întotdeauna cea mai importantă, iar dinaintea crezurilor noastre nimic nu trebuie să ne îndepărteze! Capul trebuie să ni-l pierdem numai pentru principii demne și niciodată pentru tentații sau false lumini, căci numai lumina adevă