ILUZIA STRĂLUCITOARE A PUTERII ȘI A TRĂDĂRII. CREȘTEREA, MĂRIREA ȘI DECĂDEREA ÎN AN CENTENAR

Nu știu în alte județe cum este, dar, fără să merg pe urmele lui Creangă, la noi, se țese parcă o poveste a unei întâmplări reale.
Aflat la întretăierea unor puternice și bogate zone de interese, în special politice și  mereu economice, Dâmbovița încântă, nu doar cu istoria ei prea rodnică, dar și cu poveștile ce apar, mai cu seamă în această perioadă.
Trecutul recent ne arată o poveste care pare a fi un Watergate dâmbovițean, o pistă de lansare pentru glorii mereu în devenire, ori combustibil pentru unii ce parcă nu-și dau seama că repetă, ca într-o buclă temporală, succesul navetei Columbia.
Ca la târgul iluziilor garnisit cu îmbelșugată deșertăciune vedem pe unii, ce cu prietenie "smerită", aplaudă cu acea plăcere a trădării, căci trădarea lor și pofta de a fi demni urmași ai lui Brutus se măsoară în vocalizele declarative ale atașamentului, preteniei și credincioșiei mereu țipată și gata de a fi demonstrată cu câte încă o lovitură de cuțit, întotdeauna bine țintită pe la spate.
Care mai de care, aburiți de iluziile propriilor minți afumate, la figurat sau chiar la propriu, de ambiții fade, își manifestă atașamentul și bucuria de a fi în slujba câte unui lider.
Valuta forte a acestor zile este folosirea tehnicii moderne ca formă de progres și civilizație ori ca sport caracteristic dâmbovițean căruia si eu i-am căzut victimă.
Așa că, dorința de putere este direct proporțională cu rezistența la durere și aduce mereu, cu sau fără anestezia specializată a câte unei mari ședințe, suferință și cădere.
Totuși, dacă privim prin lentila Cărții Sfinte, ar trebui să avertizăm prietenește, iubind apocatastatic și natural, mai întâi pe cei gata de a fi prietenii oricui și oricând, trădând pe toți și pe toate, pe mult sau pe mai nimic, că tot ceea ce fac își are la un anumit moment decontul firesc, ori aici, ori dincolo. Așa că, mai ușor cu delațiunea și trădarea!
Preacinstiți frați (măcar în viitor sau în gândurile mele bune), nu mai coborâți istoria voievodală a acestor locuri la nimicnicia necredibilității și a etichitării pentru mult timp a noastră ca cei cu vocație de turnători! Pentru multă vreme, nimeni nu va mai avea curajul propriilor opinii, chiar și în superficialele ședințe cu colegii. Pentru libertatea de exprimare acum trei decenii s-a suferit și s-a murit, după ce jumătate de secol s-a luptat.
Apoi, nu trebuie uitat că sindromul "lidero maximo" actual sau în devenire este periculos, căci "maximo" de moment îți poate lua oricând capul și, de la stele strălucitoare treci la meteori în prăbușire și e păcat și de muncă și de bunele intenții, măcar de cele declarate în prispa Bisericii!
Desigur, aveam în vedere și pilda Sfântului Mucenic Adrian din Nicomidia - mare conducător de oști, a Sfântului Ierarh Alexandru, ori a generalului roman Livius Titus care a dărâmat zidurile Ierusalimului!
Sub omoforul, paza și protecția Bisericii, se poate întotdeauna scăpa de necaz și neputință, de  cădere, schismă și umilință. Ușa ei e deschisă și pentru unii și pentru alții, astfel putem oferi un dar de Centenar nouă, județului și trecutului, la propriu, acum, când încă nu e prea târziu.
Imparțială, echilibrată, cu cei ce trebuie recunoscătoare, străbuna credință cheamă la unitate, împreună lucrare și mai ales, dincolo de mari idealuri și vise, la prietenie și bunătate!
Ușa e deschisă, cei ce au curaj să intre!