SFÂNTA CRUCE - SEMN AL ÎNVIERII ȘI AL BIRUINȚEI!
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în care cinstim pe Domnul și pătimirea Lui pentru mântuirea noastră, ține să ne aducă înainte faptul că, dincolo de orice provocare, greutate și necaz, noi creștinii, următori ai Domnului Cel Răstignit, putem învinge întotdeauna. Istoria ne aduce aminte de Sfântul Împărat Constantin cel Mare care, cu puterea credinței și cu semnul Crucii purtat de soldații săi, a învins păgânătatea vremii lui. Astăzi, cei care răspândesc și practică ura, răutatea, dezbinarea și întunericul, în lumea și societatea noastră, sunt destui. Îi vedem, îi auzim și mai ales îi simțim! Ei vor să se întoarcă pentru a se răzbuna! Lor, în special, trebuie să le aducem aminte că împotriva Crucii nu poți lupta niciodată și să ieși biruitor. Nu! Toți care s-au situat contra ei, au pierit și chiar cumplit! Dar, nu cu ură, nu cu răzbunare și nu cu dispreț trebuie să-i privim pe aceștia, ci cu milă, cu adâncă milă, ca pe niște frați bolnavi, grav afectați de cumplite boli ale sufletul