Ionut Ghibanu

Trăim în această Săptămâna Mare a Postului Învierii Domnului cu acea evlavie sfântă că, participând la slujbele din bisericile noastre, retrăim, în timpul Duhului, ultima săptămână a vieții pământești  a Mântuitorului Hristos. Mergem alături de El, Îl însoțim și simțim miriabila Lui iubire cum ne cuprinde pe toți, cu tandrețe și gingășie, arătându-ne mereu că niciodată nu putem să copleșim tainica și mereu milostiva Sa generozitate și bunăvoință. Mergem pe această scară a înălțării interioare, într-un pelerinaj sufletesc, pentru a putea înțelege mai bine că, dincolo de gastronomie și igienă casnică, de nepăsare și automatism, efervescența, intensitatea și plinătatea sărbătorii nu poate fi trăită cu autenticitate decât pregătindu-ne sufletul, prin Spovedanie și Euharistie. Această săptămână este o ocazie de a fi mai buni, mai iubitori, mai umani, mai credincioși! Să lăsăm conflictele, neputințele, dezinteresul și patimile care ne încearcă tot restul anului pentru a ne putea bucura d

Sâmbăta lui Lazăr este un moment de celebrare, nu doar a celor plecați dincolo, dar și a prieteniei, deoarece Mântuitorul Hristos învie din morți pe prietenul său Lazăr, fratele Martei și al Mariei. Pornind de aici, trebuie să ne gândim că adevărata prietenie, dincolo de interese, obligații sau obiceiuri, trebuie să fie o relație care te scoate din moarte, care te fură din orice stricăciune și care-ți dăruiește profunzime vieții. Dacă am cerne prin sita profunzimii toate prieteniile noastre, oare câte din ele ar rezista? În fața unor alegeri esențiale, oare câți dintre prietenii noștri ne înțeleg, ne susțin și ne urmează? Viața este și un șir lung de încercări, iar prietenia, după Învierea lui Lazăr din morți, are ca limită nemurirea! În viață și în moarte, adevăratele prietenii sunt nestemate ale existenței ce strălucesc lumina de dincolo, cu căldura iubirii sincere pornite din inimă și rezistă cu tărie oricăror încercări. Prietenia lui Dumnezeu este, dovedit, cea mai mare, cea ma

Pline de sens și semnificații înalte, solidaritatea și onoarea sunt două virtuți sociale ce stau la fundamentul lumii noastre, oferind glorie și strălucire, prin secole,  tuturor acelora care au contribuit la zidirea civilizației noastre. Solidaritatea este o formă de recunoaștere și de mulțumire față de faptul că am fost creați cu scopul de a exersa tot ceea ce este bun, frumos și luminos. Foarte important în viața noastră este să știm să fim solidari cu semenii noștri, să traversăm împreună provocările vieții și să facem să nu fie rănită sau învinsă în noi umanitatea, prin lipsă de interes sau disipare. La bine și la rău, la necaz sau la bucurie, solidaritatea este o formă de a spune că, indiferent de cursul vieții noastre, suntem împreună chiar dacă nu suntem simpatici tuturor! Onoarea este un al doilea stâlp social, nu ibsenian, ci spiritual, deoarece este vorba, până la urmă, de acea demnitate majestuoasă oferită nouă de Creator, prin aducerea la viață și trăirea ei cu responsa

Fiecare om de bună credință, preocupat de prezentul și viitorul său, al copiilor săi, al comunității și al țării noastre se simte responsabil de cursul pe care îl are viața cetății, fiindcă politica nu este un lux și nici un moft, ci o nevoie pentru ca existența noastră să curgă cât mai sigur și mai lin spre împlinirea rostului ei. A face politică este o necesitate pentru orice cetățean responsabil, căci, până la urmă, înseamnă a fi interesat de deciziile ce modelează prezentul și viitorul vieții și al comunității noastre. Nu trebuie să ai ochi ager de vultur și nici proverbiala înțelepciune a bufniței pentru a vedea că lumina bunelor alegeri și decizii nu se reflectă întotdeauna clar și strălucitor, pentru că sunt unii care nu și-au înțeles nici rostul, nici posibilitățile și nu au puterea de a vedea că eșecul lor personal lasă o perdea pustiitoare pe unde au trecut, punând stavile greu de înlăturat acolo unde viteza dezvoltării și a progresului ar trebui să fie o constantă! Pe bu