LA MULȚI ANI, ÎNALTPREASFINȚIA VOASTRĂ!

MITROPOLITUL NIFON ANIVERSEAZĂ AZI 19 ANI DE SLUJIRE LA TÂRGOVIŞTE - DEMNITATE ȘI RESPONSABILITATE ÎN SLUJIREA BISERICII, COMUNITĂȚII NOASTRE LOCALE ȘI A NEAMULUI ROMÂNESC.
Am intrat în cel de al douăzecilea an de slujire a Mitropolitului Nifon, la Târgoviște, timp de slujire bisericească și națională, mare cât o epocă.
Impactul cultural, filantropic și pastoral-misionar  al acestei perioade este mare, deoarece s-a constituit într-o perioadă de schimbări și înnoiri fundamentale.
La astfel de momente te întrebi, ce are oare specific, special și deosebit slujirea Mitropolitului Nifon la Târgoviște?
În primul rând, a adus stabilitate, echilibru și înțelepciune, căci Înaltpreasfinția Sa este astăzi un reper al vieții noastre publice, fiind deopotrivă un interlocutor notabil, căutat, respectat și necesar pentru ambientul social-politic, economic, cultural-educațional și administrativ local.
De la președinți de Consiliu Județean, la primari, parlamentari, miniștri  sau șefi de partide și instituții publice, până la ambasadori, academicieni, lideri ai cultelor religioase sau oameni de cultură, toți i-au cerut sfatul, călcându-i adesea pragul.
În al doilea rând, darul și slujirea sa de mediator, de fin observator al realităților contemporane și de îndrumător, l-au făcut să fie un interlocutor dinamic, viabil și respectat, de la Casa Regală până la Consiliul Mondial al Bisericilor sau Vatican.
Nu întâmplător, Reședința mitropolitană a devenit o ambasadă a spiritualității și culturii românești, un prestigios reper eclezial, local și național.
Mitropolitul Nifon a impus standarde de competență, moralitate, cultură și administrație ce cu greu vor putea fi egalate, iar, an de an, are acest dumnezeiesc dar de a ne surprinde, fiindcă, după ce reușește să ne încânte, seducându-ne cu perspectiva sa elaborată cu privire la unul sau altul dintre aspectele de interes public, ne uimește, pentru că reușește să facă totul de la desăvârșit în sus, intuind nevoile vremurilor și oportunitățile timpului, astfel încât să fie de folos comunității, societății și Bisericii întrun mod neașteptat de eficace!
Cu eleganță, responsabilitate, competență și dăruire, Mitropolitul Nifon  îndrumă, luminează, călăuzeste, mustră, apreciază și mai ales își iubește poporul binecredincios, încredințat de Domnul!
Eleganță, rectitudine, competență și moralitate sunt pilonii fundamentali ai slujirii Mitropolitului Nifon, ce pe noi ne fac să spunem, pentru toate, Doamne îți mulțumim!
Sunt mândru să fiu unul din colaboratorii Mitropolitului Nifon!
Să ne trăiți întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!