IUBEȘTE MULT, IARTĂ MULT, SPERĂ MULT!

Timpul vieții noastre reprezintă tot universul lumii noastre, cu bune și rele, cu întuneric și umbre!
Trăim, sperăm, iubim, urâm, deznădăjduim, ne revoltăm, ori mergem mai departe, în pofida multor blocaje și căderi!
Viața este o poveste fabuloasă, impresionantă și foarte dinamică. Merită să trăiești, căci viața este pentru fiecare din noi ceva unic, irepetabil și impresionant. Este adevărat!
Depinde și cu ce lentilă privești viața, cu ce inimă trăiești, ori cum știi să luminezi întunericul ce tinde adesea să te cuprindă!
Trăim vremuri de încrâncenare, de ură și de răutate, în care întunericul este parcă în largul său!
Ura naște răutate care, la rândul ei, duce la disperare și uite așa, viața trece și, în loc să-i trăiești plenitudinea, îți fură frumusețea și rostul aceste patimi inutile!
De Crăciun și de Paște ne străduim sau ne prefacem că suntem mai buni, ori măcar încercăm să fim autentici sau să jucăm un teatru absurd! Unii, sper, că nu toți, ar fi trist și neadevărat!
Dar, astfel de perioade ale sărbătorilor ar trebui măcar să ne dea de gândit, cine suntem? De unde venim? Încotro mergem? Iar, mai presus de toate, în aceste zile, dacă Dumnezeu s-a făcut Om, să încercăm și noi să fim oameni. Oameni printre oameni și nu contra oameni. Nu! Niciodată!
Un Ierarh înțelept a rostit cândva o rețetă a vieții cu toate premisele de fericire. Iubește mult! Speră mult! Iartă mult! Și eu recomand! Dacă încerci, nu pierzi nimic! Dacă treci peste, în mod sigur ratezi o șansă! Una și tot e păcat!
Ce pățești oare dacă iubești, oferi, te consumi ca flacăra unei lumânări ce arde, luminează, încălzește și călăuzește? Dai, fără să mai aștepți ceva! Ești prezent lângă cel ce are nevoie de tine, discret, fără să știe și-l ajuți. Îi apreciezi, nu lipsurile și păcatele, nu căderile și neputința, ci ceea ce face ca nimeni altul! Ceea ce e bun și frumos, luminos și curat.
Apreciezi acel bine, cât de mic, ce radiază fără să fie sensibil și observabil!
Iubești, căci ești fiu al luminii și dăruiești, căci fratele tău poartă în el o sclipire de cer!
Iubești, căci vrei să fii ca Dumnezeu, comportându-te ca un om adevărat! Apoi, ierți mult, căci altfel viața ar fi un șir lung de inutile răzbunări, nepăsări sau conflicte! Ierți, căci ce este mai dumnezeiesc decât să ștergi cu buretele iubirii, păcatele întunecate și grele? Ierți, căci aceasta este calea spre cer, singura! Greutățile neiertării îți taie aripile și avântul! Ierți, căci Cel pe care - L slujești iartă mereu! Iar, noi visăm pe pământ la paradis, nu la a-l face un infern!
Speri și încă mult! Căci, fără speranță viața un mormânt ar fi, negru, rece și întunecat. Speranța îți dă aripile dimineții și răcoarea serii! Îți luminează viața și te trage înainte, ascunzând răul și luminându-ți binele! Speri, deci trăiești!
Prin orice por respiri speranță, prin orice clipă pășești cu încredere! Dacă nu iubești, nu ierți și nu speri, îți sapi un mormânt groaznic și, deși pari viu, ești mort în ținutul disperării, având parte numai de ură, răzbunare și război!
Cu toții avem nevoie de iubire, de iertare și de speranță, pentru a respira, pentru a trăi și pentru a lumina și a preface în paradis strălucitor cerul, adesea de plumb al epocii, născut din cele superficiale și rele!
Se apropie Crăciunul, că nu e altceva decât o biruință a iubirii, a iertării și a speranței! O victorie asupra întunericului, răului și urii!
Trăim, iubim, iertăm și sperăm, căci suntem oameni și toate acestea bune ale omului ne aparțin și nouă!
Să trăim deci iubind, iertând și sperând, măcar, dacă nu pentru noi, pentru Cel ce S-a născut în ieslea Betleemului, nesocotind a fi umilitor să devină Unul dintre noi, purtând toate ale noastre, numai și numai din iubire!
Eu rămân, ÎNTOTDEAUNA CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!