Ceea ce contează cu adevărat!

Trăim, ne bucurăm , ne temem, ne înfiorăm, ne minunăm, mergem pe drumurile vieții, făcând alegeri la tot pasul, înaintând zi de zi în aventura fabuloasă a existenței noastre. Probabil, toți avem în vedere binele, adevărul, dreptatea și frumosul, chiar dacă nu reușim mereu să le atingem, să le realizăm sau le găsim.

Cu toate acestea, ne punem întrebări, mai ales dacă facem un exercițiu de detașare din imediat și ne evaluăm existența prin lentila finalului către un nou început, așa cum ne provoacă Evanghelia cu imaginea Înfricoșătoarei Judecăți. Dacă ne-am autoevalua viața, oare ce-am schimba la ea sau oare ce am găsi a fi cel mai important, cheia de acces spre veșnicie?

Desigur, imaginea evanghelică a Judecății este o provocare pentru a ne concentra mai mult pe lucrurile cu adevărat importante, pentru a vedea fundamentul faptelor noastre, pentru a vedea esențialul. Care este oare acela? Dincolo de crezuri și ideologii, de bogăție sau sărăcie, de putere sau neputință, de alegerile și provocările vieții noastre, ceea ce este cu adevărat important este constituit din capacitatea noastră de a fi alături de ceilalți, de a ajuta, de a dărui și de a iubi.

Unii căutau piatra filozofală alergând la munți vrăjiți, încercând să transforme tot ce ating în aur și nu greșeau decât puțin, dar fundamental. Așa este, tot ceea ce atingem trebuie să transformăm în aur, trebuie să găsim posibilitatea de a vedea peste tot aur, dar nu aurul acela la care vă gândiți! Nu, ci la aurul iubirii de aproapele, la solidaritate, comuniune, unitate și într-ajutorare. Întotdeauna, trebuie să lăsăm ca aurul iubirii noastre să meargă către cei de lângă noi și să aducă bucurie, bunătate, bunăvoință, dărnicie, generozitate, să ușureze, să ajute, să lumineze, să bucure și să facă viața noastră un spațiu al bucuriei comuniunii prin iubire. Cei ce au căutat diferite căi magice de îmbogățire și de înveșnicire nu făceau rău, direcția însă era greșită, căci nu pe cele materiale trebuiau să le vâneze, ci pe cele spirituale. Să se îmbogățească cu frumusețea bunei relaționări și a ajutorării aproapelui, să facă binele și să-l urmeze, să împărtășească cele bune și să alerge după sfânta înțelepciune a credinței.

Criteriul Judecății finale, de Apoi sau Înfricoșătoare este numai și numai unul singur – iubirea. Domnul ne va întreba, nu cât ne-a fost de greu, nu cât am suferit, nu ce am făcut, ci numai cât am iubit. Iubirea este criteriul fericirii, al bucuriei și al binelui, este piatra filozofală, este formula magică ce transformă totul în aurul comuniunii, este ceea ce trebuie cu adevărat vieții noastre.

Dincolo de ideologii și alegeri, de idei, putere, faimă, bogăție și orice altceva ce ține de sfera umanului, numai iubirea este lentila autentică a vieții noastre, criteriul judecății noastre și fundamentul veșniciei noastre.

De aceea, ieri i-am pomenit pe cei care au trecut în cealaltă viață, pentru că încă-i iubim, pentru că moartea nu este niciodată mai tare decât iubirea. De aceea, avem mereu în viața noastră speranță, pentru că avem certitudinea că Cel de Sus întotdeauna ne iubește și găsește El căile de a ne călăuzi spre ceea ce este cu adevărat necesar vieților noastre.

Să nu uităm să iubim, să dăruim și să fim oameni pentru a merge tot înainte, spre cerul frumos al solidarității și al bucuriei de a fi!