ZIUA FEMEII CREȘTINE!

Dacă prima duminică după Învierea Domnului a fost dedicată Sfântului Apostol Toma și mărturiei lui, cea de a doua aparține femeilor mironosițe, adică acelora care L-au urmat pe Mântuitorul în propovăduirea Lui, dar care au fost și cele dintâi care s-au încredințat de Învierea Domnului din morți.
Înaintea apostolilor care stăteau cuprinși de frica iudeilor în Ierusalim, femeile mironosițe au venit la mormântul Domnului, pentru a împlini cele prescrise de ritualul iudaic de îngropare, ungerea cu diferite uleiuri aromate. Pline de curaj, ele au mers spre locul de îngropare, deși cine știe cu câtă durere, suferință și lacrimi, deoarece Acela care le dădea sens vieții, fusese omorât. Dar, ajungând înaintea mormântului Domnului și văzând că piatra care era foarte mare fusese răsturnată, uimirea și neliniștea le-a cuprins deodată. Intrând, nu au găsit Trupul Domnului pe care doreau să-L ungă, ci au văzut numai un înger care le-a întrebat de ce caută pe Cel viu printre cei morți? Dintr-o dată, totul s-a luminat și au înțeles ceea ce Domnul le-a zis încă înainte de pătimirea Sa.
Ele, femei slujitoare și credincioase, desconsiderate adesea de cei din lumea lor, ele care-L urmaseră pe Domnul au fost cele ce s-au încredințat primele de Înviere și au vestit-o apostolilor. Ele sunt primele misionare ale Bisericii, cele dintâi vestitoare ale Învierii și primele credincioase  ale epocii creștine.
Din acest motiv, Duminica mironosițelor, zi care cinstește credința, viața, activitatea și mărturia credinței femeilor mironosițe este de ziua femeii creștine, a tuturor acelor femei din viața noastră care mărturisesc despre credință, speranță și iubire!
Cinstind pe femeile mironosițe, cinstim femeia ca dar special în viețile noastre și apreciem curajul, credința, hotărârea, statornicia și nădejdea sufletelor lor, precum și întreaga activitate a femeii credincioase în lumea și viața noastră. Din credință jertfelnică bunicile și mamele noastre ne-au călăuzit pașii la biserică, ne-au învățat rugăciunile, ne-au citit din Sfânta Scriptură, ne-au povestit despre Domnul Cel Înviat și ne-au vegheat, cu bucurie, cu dăruire și cu hotărâre, copilăria și viața !
Femeia este partenera bărbatului în frumosul și pilduitorul itinerar al vieții cu Dumnezeu, descoperindu-ne generozitatea, puterea slujirii, iubirea, sacrificiul, frumusețea și bucuria vieții ca daruri ale lui Dumnezeu. Chiar și astăzi ele sunt misionare ale Învierii și ale lui Dumnezeu pentru că ele plămădesc credința în inimile copiilor și ale nepoților, ele călăuzesc copiii spre Biserică, ele, în majoritate, umplu bisericile noastre și ele fac totul ca strălucirea și căldura credinței să nu se piardă și să nu se atenueze!
Cinstindu-le astăzi, odată cu femeile mironosițe, mărturisim că noi vedem în ele, mai întâi credința, mărturisirea, sacrificiul și tăria iubirii lor, adică acele daruri sufletești pe care ele le oferă vieților noastre, căci se consumă cu dăruire asemenea unei lumănări aprinse, împărtășindu-ne lumină și căldură, dar și călăuzire pe drumurile vieții.
În Biserica Ortodoxă Română, anul 2020 este dedicat pastorației părinților și copiilor și apreciem dăruirea cu care femeile, ca mame, bunici, dar și în sistemul educațional și medical, împărtășesc și dăruiesc tinerelor generații valorile lumii creștine.
De-a lungul timpului, multe femei s-au învrednicit de cununa muceniciei și de lumina sfințeniei, oferindu-ne modele de curaj și de credință statornică și rodnică. 
Nu uităm niciodată  de rolul important și absolut necesar pe care Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului îl are în istoria mântuirii, de exemplul ei desăvârșit de iubire, credință tare și jertfelnică iubire!
Ei ne rugăm și pe ea o luăm mijlocitoare, alergând sub preaputernicul ei acoperământ, în necazurile și grijile vieții, în nevoi și suferințe, dar și întru bucuria credinței, încredințându-le protecției sale pe toate femeile din viața noastră!
La mulți ani, femei creștine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!