BIRUITORI PRINTRE ANI, MEREU CU SPERANȚĂ ȘI CREDINȚĂ TARE!

Am încheiat un an, încă un dar al vieții oferit nouă de Domnul, Atoatefăcătorul, care cu frumos și cu bucurii, cu provocări și cu încercări, cu biruințe ori cumpene, se adaugă timpului existenței noastre ca o comoară de mare preț. Pentru că da, fiecare clipă în plus a vieții noastre este, iar și iar, un mare dar pe care-l primim pentru a învăța, pentru a iubi, pentru a ne bucura de Domnul și de semenii noștri! De fiecare dată, cu fiecare experiență, devenim mai bogați, mai cunoscători și mai reali, ceea ce trebuie să ne ducă pe cărările binelui și ale adevărului, ale frumosului și ale umanității noastre dumnezeiești.
Am trecut cu toții printr-un an cu multe încercări, dintre care noua pandemie și-a pus amprenta apăsător asupra lui și a noastră, dar care, cu toate efectele ei negative ne-a arătat cât de fragilă este viața noastră, iar noi, așa cum zice psalmistul suntem „ca florile câmpului„ , „căci vânt a trecut... și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său”.
În această fragilitate a vieții suntem chemați să descoperim iubirea, solidaritatea și comuniunea. Și mulți dintre semenii noștri s-au îmbogățit în aceste virtuți, neobosind în a ajuta, a dărui și a ști să fie aproape față de cei aflați în necaz și suferință. Iar, aici, Biserica noastră străbună s-a remarcat, cu mare vizibilitate și cu putere, ca una dintre instituțiile fundamentale ale neamului nostru, un catalizator al binelui și al dărniciei, al filantropiei și al unității.
A face binele este destinul nostru autentic, este o nevoie existențială esențială, dar și cale spre desăvârșire, căci de aceea biruim orice fragilitate și ne depășim condiția atunci când iubim, când suntem alături unii față de alții și ne manifestăm solidaritatea și bunăvoința.
Am învățat cu toții în acest an ce înseamnă recluziunea, că este un timp și de meditație și de rugăciune, că trebuie să ne oprim uneori din iureșul vieții pentru a-i aprecia frumusețea și simplitatea, precum și că ceea ce ne aduce fericire, ne oferă bucurie și pace nu este deloc costisitor, complicat ori greu, ci se concentrează în lucrurile simple ale vieții.
Pentru a fi fericiți nu avem nevoie de mult, ci numai de a coborî în adâncul sufletului nostru, de a ști să fim umani, așa cum Dumnezeu vrea, de a fi gata să sacrificăm binele nostru pentru al altora, de fapt pentru a-l recâștiga  și de a nu înceta să fim buni niciodată.
Chiar pasiv, această pandemie a devenit un fel de misionar al normalității vieții, căci avem nevoie de acea frumusețe simplă care ne umanizează, avem nevoie mai mult decât credem unii de alții și mai ales avem o uriașă nevoie de credință și de a ne împărtăși, prin comuniune, provocările, aspirațiile, bucuriile sau necazurile. Avem nevoie unii de alții!
Acest an, chiar greu, chiar dificil, căci mulți semeni ne-au părăsit mai repede decât ne așteptam sau decât era în ordinea firească a vieții, a fost încă un an al vieții noastre, încă un moment în care am trăit viața, un alt timp al desăvârșirii care ne-a îndemnat la iubire și apropiere. Deși, poate am fi vrut să facem cât mai multe, noul an și tot timpul pe care ni-l va dărui Domnul, atât cât va mai fi, se va constitui într-o serie de noi prilejuri de a ne manifesta plenitudinea adâcului de bine din noi, de a reflecta chipul lui Dumnezeu în societatea și comunitățile noastre și de a fi mereu mai buni, mai frumoși și autentici.
Părăsim cu pași repezi un timp al vieții noastre și intrăm în altul, cu speranțe multe, cu așteptări și cu reînoită putere de a crede și de a iubi, cu dorința de a face mai mult bine și de a evita pe cât se poate răul. Anii vin, clipe trec, dar aspirația bucuriei nestinse ne însoțește mereu și sunt convins că Dumnezeu ne va surprinde cu binele Său, revărsat neîncetat în istoria noastră și în poveștile noastre de viață, și în acest nou an, dăruindu-ne uriașe și noi oportunități de schimbare, de înălțare în bine și de maximă depășire a imperfecțiunilor ce ne coboară sau ne țin pe loc.
Suntem fii și fiice ale Luminii neînserate și avem datoria de a merge spre lumina iubirii, de a străluci în întuneric și de a alunga răul și suferința, durerea și nepăsarea. Aproapele nostru, fie timpul însuși, fie semenii, vor fi însoțitorii noștri pe mai departe, adevărate scări spre cer sau alunecușuri ale căderii, după cum știm să-i vedem și să colaborăm cu ei sau nu.
Anul ce a trecut ne-a adus la toți și dezamăgiri și umbre, pentru că am văzut oameni la care țineam cum au devenit neprieteni, ocazii favorabile, kairos al istoriei noastre, cum s-au spulberat în superificial, ori momente surpate de nepăsare și răutate.
E datoria noastră  ca în noul an să nu mai lăsăm mărgăritarele celor ce nu le merită și să fim mai atenți la oameni, relații, evenimente, momente sau locuri, pentru a realiza tot ceea ce trebuie, pentru a ne împlini destinul și a fi de folos la cât mai mulți.
Un Nou An se deschide înaintea noastră cu necunoscutul ș frumosul încă al nedescoperirii sale, dar cu uriașe posibilități de a fi mai buni, mai apropiați, mai aproape unii de alții și mai hotărâți de a ne manifesta iubirea și umanitatea noastră profundă.
Credința trebuie să fie acea coloană fundamentală pe care să continuăm să ne clădim viața, întărită de multă și neobosită speranță, alături de iubire neînfricată! Suntem parte a creației lui Dumnezeu, lucrători cu timpul și spațiul binecuvântării Sale și avem o uriașă forță nedescoperită niciodată în totalitate, în noi, aceea de a fi cât mai pure reflectări ale infinitului puterii iubirii Lui!
Să o facem, să devenim mai aproape de perfecțiunea propriilor noastre vieți, să fim ceea ce trebuie!
Mulțumesc tuturor acelora care m-au ajutat în toate cele bune și necesare în acest an, cu mare apreciere și prietenie!
La mulți și fericiți ani!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!