Ionut Ghibanu

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în care cinstim pe Domnul și pătimirea Lui pentru mântuirea noastră, ține să ne aducă înainte faptul că, dincolo de orice provocare, greutate și necaz, noi creștinii, următori ai Domnului Cel Răstignit, putem învinge întotdeauna. Istoria ne aduce aminte de Sfântul Împărat Constantin cel Mare care, cu puterea credinței și cu semnul Crucii purtat de soldații săi, a învins păgânătatea vremii lui. Astăzi, cei care răspândesc și practică ura, răutatea, dezbinarea și întunericul, în lumea și societatea noastră, sunt destui. Îi vedem, îi auzim și mai ales îi simțim! Ei vor să se întoarcă pentru a se răzbuna! Lor, în special, trebuie să le aducem aminte că împotriva Crucii nu poți lupta niciodată și să ieși biruitor. Nu! Toți care s-au situat contra ei, au pierit și chiar cumplit! Dar, nu cu ură, nu cu răzbunare și nu cu dispreț trebuie să-i privim pe aceștia, ci cu milă, cu adâncă milă, ca pe niște frați bolnavi, grav afectați de cumplite boli ale sufletul...

Ultima sărbătoare a anului bisericesc (căci da, începe la 1 septembrie noul an) este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, personalitate importantă a istoriei mântuirii, ce face legătura între lumea profeților și epoca Mântuitorului. Cinstim martiriul Sf. Ioan ca o sărbătoare a curajului și a mărturisirii, a eroismului  și a puterii credinței și nicidecum ca o înfrângere sau un eșec. Dacă privim în mod autentic, prin lentila realității credinței, vom constata că Sf. Ioan a fost un învingător al păcatului, al viciului, al răului și al întunericului. A biciuit cu strașnicul lui cuvânt decăderea lumii sale, pe mai marii vremii sale afundați în noroiul neputinței, al minciunii, al ipocriziei și al falsității, arătându-le adevăratul lor chip. De fapt, i-a fost tăiat capul pentru un moft, susținut de păcate, din partea celor care trebuiau să fie garantul dreptății, al legii și al ordinii. Vi se pare cunoscut nu? Desigur, parcă ne referim la contemporaneitate, căci vedem și astăzi p...

Vremurile sunt cum sunt, dar eu am decis să fiu deasupra lor, dincolo de orice maculare inutilă a mea și a instituției pe care o reprezint. Lupta politică de la noi din județ a căpătat o intensitate mult prea mare, depășind limitele unor confruntări cavalerești, etice și frumoase și, mai mult decât atât, am observat dorința unora de a introduce  Biserica , în mod nepermis, în această luptă neprincipială. Am constatat, analizând foarte serios situația actuală, că o eventuală candidatură a mea, acum, chiar ca independent, ar fi folosită de unii rău intenționați pentru a afecta credibilitatea și imparțialitatea Bisericii și, de aceea, nu le voi permite ca Arhiepiscopia Târgoviștei să fie atrasă în vreun partizanat politic. Așadar, în deplină responsabilitate, cu mare respect față de toți cei ce au încredere în mine și mă apreciază, am decis astăzi să nu candidez pentru un post de consilier județean independent.  Voi  rămâne același ca și până acum, deschis la colaborăr...

Am văzut cum un cunoscut politician de pe la noi se laudă că a realizat cele mai multe proiecte, dintotdeauna, în județul Dâmbovița. Totul a culminat cu cea mai recentă declarație a sa, pe Facebook, când a afirmat că i se datorează finanțarea lucrărilor de la Mănăstirile Nucet, Stelea, Dealu sau Peștera. Eu îi înțeleg lupta politică, însă îi cer să nu mai mintă și să nu mai folosească Biserica, considerând că și ea trebuie să i se supună. Pentru a afla adevărul, vă spun că la Mănăstirea Nucet, cele mai multe lucrări au fost realizate de Arhiepiscopia Târgoviștei cu sprijinul fostului deputat Ion Stan și a unor generoși sponsori, iar în anul 2004 a fost resfințită. Ulterior, am reușit să finalizăm Casa egumenească cu finanțare de la Compania Națională de Investiții. Lucrările de la Mănăstirea Stelea au început în anul 2003 și s-au finalizat în anul 2017, când biserica a fost resfințită, însă cele mai multe fonduri au fost alocate până în anul 2014. La Mănăstirea Dealu, lucrările de co...

Încă o dată, cei ce ar fi trebuit să ne readucă în memoria prezentului faptele nepieritoare ale trecutului, ne arată că au uitat, nu vor sau nu pot. Astăzi, este Ziua tanchiștilor ce aniversează înființarea primului batalion de tancuri, la 1 august  1919, iar pentru noi, la Târgoviște, faptele glorioase ale  Regimentului Care de Luptă ne umplu inima de mândrie. Trăim zilele unei pandemii dar, din nefericire, constatăm că parcă cineva dorește să ne șteargă memoria, să ne lase fără rădăcini, fără faptele memorabile ale celor de dinaintea noastră, poate pentru a fi numai consumatori de bunuri și nu propagatori de valori spirituale, ori creatori de istorie! În aceste momente mă gândesc la toți acei eroi tanchiști, care nu au pregetat să lupte, chiar de știau că pot muri, pentru că aveau demnitate, curaj și responsabilitate față  de trecut, prezent și viitor. În multe locuri ale lumii sunt câte unii care doresc ștergerea memoriei istorice, ar vrea să uităm cine suntem, de unde...

Pe 29 iulie, în fiecare an, ne bucuram de sărbătoarea Imnului Național , ce are ca menire readucerea în conștiința contemporaneității a importanței pe care acest simbol național îl are pentru fiecare dintre noi. Istoria neamului nostru consemnează cu noblețe prezența Bisericii strămoșești la toate marile noastre momente naționale. E firesc așa, deoarece numeroși clerici au avut o contribuție extraordinară la mai binele nostru. Anul acesta, am constatat cu mare nedumerire că Arhiepiscopia Târgoviștei nu a mai primit nicio invitație la vreo ceremonie pentru acest eveniment. Poate au uitat, poate autoritățile s-au hotărât să nu mai organizeze nimic! Pandemia acesta e de vină la toate! Probabil, afectează memoria unora sau cine știe, a sărăcit bugetul de stat așa de rău încât se taie de la orice! Ce o costa oare? Sau poate așa se înțelege să fii european! Ori, vreun onorabil politician al puterii s-a emancipat așa de rău și periculos încât crede că dacă lui nu-i mai place Biserica, ea chia...

Vălul istoriei desfășoară adesea vremuri și evenimente în care descoperim tăria de caracter și simțul prezentului al unora dintre contemporanii noștri, așa cum, tot la fel, observăm și lașitatea și ipocrizia altora ! Nu mă mai miră de mult că unii concetățeni ai noștri sunt orbi în fața realității și muți la nedreptate și impostură, de parcă un duh al orbirii și al muțeniei îi ține în sclavie! Îi vedem și chiar îi auzim! Vremurile noastre cer un răspuns puternic și oameni care să pună pumnul în furtună , să oprească viforul și să lumineze poporul. Dar, cu tristețe văd că cel mai adesea nu este așa. Poate am așteptări prea mari, poate văd că nu toți sunt vrednici urmași ai neamului de voievozi, ori poate ar dori, dar nu sunt în stare. Mă gândesc la cei ce au fost pavăză aici Europei creștine contra otomanilor, la cei ce au construit frumoasele noastre biserici și mânăstiri, la cei ce au creat o înțelepciune izvorâtă din Evanghelia lui Hristos, la cei ce au pus stavilă uraganului de neo...