SĂ AVEM ÎNCREDERE ÎN TINERELE GENERAȚII!

Vârstă a exuberanței și a căutărilor, a fascinației și a acumulării spirituale, tinerețea este imaginea însăși a speranței și a entuziasmului. Gata de a urca munții vieții și de a merge pe cărările propriului destin, tânărul este cel prin care civilizația noastră avansează în istorie. Adesea, însă, pe aceste cărări, întunericul și răul celor de dinainte cuprind în cursele lor frumusețea și hotărârea tinerilor angajați întru împlinirea destinului lor.

Obiceiuri mortale ale celor vechi sunt deprinse și de cei tineri și în loc să spargă munții drumurilor vieții, sunt răniți de răul celor care nu s-au vindecat la timp și alunecă pe panta morții. Și ar fi pierit de tot, dacă El, Domnul Cel mare și puternic nu ar fi intervenit mereu la timp, cu mână tare și cu braț înalt, să recupereze tot ceea ce se poate, să vindece tot ceea ce trebuie și chiar mai mult, să învie din morți. Pe cei afectați puțin de păcat, pe cei cuceriți de el și pe cei omorâți de acesta. Așa cum a făcut-o de fapt cu fiul văduvei din Nain, cu fiica lui Iair și cu Lazăr. Trei învieri din morți sau readuceri la viață mai corect teologic, de fapt, trei metafore ce ne descoperă tot atâtea feluri de moarte spirituală.

Păcatul și răul ce afectează, mai întâi mintea și conștiința noastră, apoi cele care își fac loc din interiorul nostru spre lume și, în sfârșit, cele ce se stăpânesc cu maturitatea iminentă a împietririi.

Cel Veșnic Tânăr intervine mereu cu putere și răpește răului și morții prada, îi scoate pe tinerii noștri din orice moarte, redându-i comunității lor înțelepțiți întru lumina credinței.

Nu tinerii sunt răi, ci noi cei ce nu am știut să le oferim exemple bune! Și mai mult, nu sunt ei cei pierduți, ci noi atunci când nu suntem în stare să le dăm viața noastră drept exemplu! Pe Sinai sau pe Tabor, ei, tinerii, au făcut istorie, căci lor li se adresa Cel plin mereu de forța tinereții și lor le-a încredințat visele și tăria Sa. Și cel dintâi și cel din urmă Legământ îi are ca protagoniști. Și, apoi nu au cum să piară niciodată copiii unor mame cu ochii plini de lacrimile rugăciunilor!

Lumea aceasta încă nu este a lor, dar cea de mâine va fi și vor duce cu ei atâta iubire și credință, rugăciune și bunătate cât noi le-am oferit. Iar, atunci când îi vedem pe unii cuceriți de umbrele întunericului să ne gândim ce am făcut noi cu ei, cât exemplu spre Înviere le-am oferit și mai mult cât de mult i-am iubit! De aici, se sfârșește orice discuție și începe rugăciunea și Învierea.

Așa cum spunea un tânăr acum mai bine de jumătate de mileniu, să punem la începutul tuturor lucrurilor pe Dumnezeu! Să urmăm acest îndemn și să-i învățăm aceasta pe tinerii noștri, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru Sf. Voievod Neagoe Basarab, cel ce ne-a oferit aceste cuvinte frumoase și care a urcat cu mult curaj pe treptele Învierii!