Viața ca o iubire

Căutători la marginile infinitului, pescari de sens și vânători de rost, cu toții venim la viață din marea iubire a Tatălui ceresc și peregrinăm pe multe căi pentru a-L întâlni, scormonindu-I prezența în oameni, în încercări, în istorii și întâmplări, prin tot ceea ce existența ne pune înainte.
Ce este oare viața omului și în ce oare am putea-o rezuma Existență? Putere? Foame de sens? Înțelepciune? Sau iubire? Și câte multe altele! Toate adevărate dar niciodată singure, căci nu întâmplător psalmistul a spus demult "omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori. Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său". Fragilă și meteorică și totuși atât de dorită, de disputată și de agitată...! Pentru că, trebuie să recunoaștem, în pofida tuturor încercărilor viața este frumoasă, este darul lui Dumnezeu și reflectă magnific profunzimea Lui.
Între multele povești ale vieții, între istorii și întâmplări, iubirea este singura care oferă vieții noastre profunzime și intensitate, sens și hotărâre. Urmând-o nu vom greși niciodată! Dar, o căutăm adesea acolo unde nu e, acolo unde nu se merită, ori în oameni sau locuri, aspirații sau dorințe în mod cert nedemne de ea. A căutat-o cu multă vreme în urmă un personaj de istorie, da, de istorie, chiar dacă sacră –  Maria Egipteanca, cu o uriașă poftă de viață și de iubire, a căutat-o cu înverșunare, cu eroism până și-a dat seama că nu forța căutării ei era problema negăsirii, ci locul și persoanele unde o căuta.
A mers mai în adânc, așa cum le cerea Iisus apostolilor, dar de data aceasta nu în largul mării, ci al vieții, în deșert. S-a luptat cu tot ceea ce era de prisos în istoria vieții sale, și-a biruit patimile și viciile, păcatele și întunericul și a răzbit cu forța Învierii din sclavia marginalului în plenitudinea vieții. A înviat din viața trăită la marginea nimicului și a descoperit iubindu-L pe Cel ce-L căuta în iubiri de duzină, risipindu-se în praful de pe ulița istoriei sale.
A găsit pe Acela care merită totul, pe Domnul care iubește dumnezeiește, cu o iubire mai tare decât moartea și și-a împlinit rostul vieții sale. A mers până la capăt și a găsit, neoprindu-se din drum. Iubirea? Merită întotdeauna căutată și găsită!
A iubi este dumnezeiește, dar a găsi ceea ce merită cu adevărat iubit este dificil, nu imposibil, dar greu și complicat, pentru că cere maximă hotărâre, curaj și putere.
"Dau viața mea pentru o iubire" cânta nu demult cineva și nu greșea. Iubirea sau moartea, viața cu iubire sau nimic!
Se poate și altfel, dar nu merită!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!