Grijile vieții - între bucuria certudinii de a fi și iluzia neputinței lui a avea

Multe frământări brăzdează viața omului, căutându-și calea spre inima lui. Griji de tot felul vin și pleacă, insistă și revin. Unele sufocă speranța și bucuria noastră, altele oferă iluzorii plăceri și pace de o clipă, dar toate ne fură profunzimea vieții.
Griji care mai de care mai importante și mai fermecătoare sufocă dorința noastră de simplitate, de frumusețe și de pace. Unul e preocupat de cariera sa fulminantă și mereu promițătoare, altul de bogăția sa, unii de lipsurile lor ce nu le dau pace, iar alții de neputințele ce-i chinuie. Mai sunt și unii preocupați de pleava nimicului, strigând pe la răscruci de vânturi după genuri noi și ideologii abia picate, dar clar nu din cer. Unii sunt sclavii a ceea ce au, alții a ceea ce nu au și destui a ceea ce cred că au sau că au pierdut.
Ca într-un bâlci planetar al deșertăciunilor, parcurgem potecile dintre tarabele celor ce vând nimicul ambalat în forma esenței, gata de a-ți fura atenția și a-ți răpi dorința de a fi.
Ca leul lui Dorothy, urcând pe cărările muntelui vrăjit al neputințelor noastre, ne facem griji după griji, părăsind naturalețea vieții și fugind de spectacolul real al istoriei noastre. Uităm că Tatăl ceresc nu lasă nimic la voia întâmplării și nu-i scapă niciodată viețile noastre din năvodul iubirii Sale. Florile câmpului cu frumusețea lor și păsările cerului cu marea lor măiestrie ne predică fără cuvinte că osteneala noastră e în zadar când nu țintim cele importante ale vieții.
În spațiul public, cel mai adesea, deșertăciunea cuvintelor și goliciunea faptelor ne arată cel mai bine unde duc grijile deșarte ale vieții - în cimitirul cuvintelor, în infernul imaginilor devoalate și-n paradisul nepăsării.
Avem o responsabilitate clară dată de Creator și anume aceea de a ne preocupa de bucuria sufletelor noastre, de pacea inimilor și de iubirea aproapelui, pasională sau nu.
În rest, grijile vieții trebuie să le facem hrană pentru certitudinile minții și rațiunile inimii!
Rămân, întotdeauna, cu gândul la Dumnezeu!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!