SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE –BIRUITORUL ÎNTUNERICULUI ȘI BIRUITOR CU HRISTOS!

23 aprilie este în întreg Răsăritul ortodox ziua cinstirii  Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unul din sfinții militari, un învingător al timpului său, unul din cele mai importante modele ale mărturisirii creștine.

A mărturisi este esența practică a vieții creștinului, deoarece credința se trăiește, se aprofundează și se propovăduiește, prin cuvânt și faptă, după principiul L-ai găsit pe Dumnezeu, Singurul Adevăr, ai datoria de a-i ajuta și pe ceilalți să-L întâlnească.
De fapt, la fel au făcut și apostolii. Ei au mărturisit, nu o ideologie, nu o fantezie a minții lor, ci întâlnirea practică, viața cu Dumnezeu Întrupat, ceea ce ei au văzut, au auzit și ceea ce li s-a întâmplat. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a făcut la fel. L-a mărturisit pe Hristos!

General roman, ofițer al gărzii imperiale a lui Dioclețian, cum s-ar spune, un om cu viitor mare în logica materialistă a oricărui timp, Sfântul Gheorghe a știut că singura comoară și singurul viitor este numai Dumnezeu, iar restul sunt iluzii și nesemnificative tentații care nu merită viața noastră! Din acest motiv, nu a pregetat să-și afirme, cu tărie, apartenența creștină și să mărturisească pe Hristos Dumnezeu. Aceasta i-a adus persecuții inimaginabile în cruzime și, în cele din urmă, moartea.
A murit, continuând să fie mai viu decât noi, fiindcă rațiunea și sursa vieții sale a devenit Dumnezeu și atât! A omorât ceea ce-l omora din această viață, adică păcatul, alegând calea Învierii și a vieții fără de sfârșit.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în icoana sa, este înfățișat ca militar imperial roman călare pe un cal majestuos, cu o suliță în mână, omorând un balaur.
Desigur este imaginea tânărului creștin cutezător și neînfricat care omoară păcatul, moartea și întunericul și învinge provocările răului  timpului său. Este o imagine a măreției și curajului, a credinței și a mărturisirii, care, cred că ar trebui să fie icoana fiecărei generații, imaginea forte pentru fiecare tânăr care are datoria de a mărturisi generației sale pe Domnul Cel Înviat, dar și de a lupta cu răul, nedreptatea, ipocrizia și înșelătoria epocii sale!
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este imaginea speranței, deoarece el învinge răul, biruie cu puterea lui Dumnezeu obstacolele vremii sale și se constituie în ajutor pe drumul vieții pentru fiecare dintre noi.

Avem datoria de a  lupta cu răul și de a nu ne lăsa învinși de el,  trebuie să ne batem cu  balaurul vremii noastre și să-l biruim!
Vremea noastră este plină de tot felul de balauri, unii mai ideologici decât alții , gata în a ne răpi libertatea și de a pune stavilă credinței!
Asemenea biruitorului Mare Mucenic Gheorghe și noi, cu Dumnezeu alături, cu gloria înaintașilor în minte și cu tăria inimilor lor, avem datoria de a nu lăsa să piară credința, libertatea și țara!
La mulți ani, tuturor celor ce poartă numele Sfântului Gheorghe!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!