Mărțișoare – semne de primăvară și speranță!

Luna martie debutează cu ziua mărțișorului în care, de ceva vreme, se obișnuiește să se ofere mărțișoare, ca simboluri ale aprecierii, ale primăverii și mai cu seamă ale speranței. Pentru că martie reprezintă debutul primăverii calendaristice, iar femeia este considerată a reprezenta rodnicia, speranța și cea prin care vine viața, adică un simbol minunat al primăverii.
De astăzi, viața începe să renască, așa cum vedem în tot felul de plante ce renasc și apar pregătindu-ne de marea sărbătoare a Învierii, ea însăși fiind simbolul vieții ce izbucnește din moarte și al vieții ce nu poate fi învinsă. 
Oferind mărțișoare găsim un prilej de a aprecia toate domnișoarele și doamnele cu care, în decursul existenței, relaționăm. Prin intermediul acestui dar simbolic le reamintim de aprecierea noastră, de importanța lor și de faptul că martie este luna în care celebrăm sacralitatea vieții umane, faptul că viața este darul absolut al lui Dumnezeu și de aceea, mai ales ele, au datoria de a ne readuce aminte acest lucru.
Cred cu tărie că bărbatul și femeia sunt complementari fiindcă nu este unul superior și unul inferior, nici unul mai mare și altul mai mic, ci ambii împreună slujitori, prin darurile lor specifice, ai Dumnezeului Celui Viu și mărturii ale măreției vieții create.
De 1 martie ne amintim de fragilitatea vieții umane, de nevoia protejării ei, de faptul că avem de ce, în fiecare zi, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ea.
Oferim astăzi mărțișoare în dar, dimpreună cu aprecierea, iubirea și solidaritatea noastră, pentru a ne reaminti că numai împreună, femei și bărbați, putem face din viețile noastre o primăvară perpetuă, o lume mai frumoasă și o viață mai aproape de rostul ei și anume acela de a fi reflectări cât mai fidele ale iubirii lui Dumnezeu.
Să ne dăruiască Bunul Dumnezeu la toți o primăvară frumoasă, plină de speranțe și bucurii, pentru a nu uita niciodată cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!