Curajul și eroismul sfințeniei

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, la fel ca Sfântul Cuvios Dumitru cel nou din Basarabi, pe care cu multă evlavie îi cinstesc credincioșii, reprezintă două fericite exemple de sfințenie ce ne arată că, indiferent de contextul vieții noastre, de diversitatea provocărilor  pe care le înfruntăm, drumul spre sfințenie poate fi parcurs, dacă avem credință, iubire, curaj și disponibilitate spre sfințenie.
Multă lume își închipuie sfințenia ca ceva de domeniul mitologicului, având impresia că sfântul este un supraom, uitând că, dacă privim cu atenție viețile sfinților, vom vedea că ceea ce-i diferențiază de ceilalți oameni este intensitatea credinței, angajamentul de a merge pe drumul sfințeniei și eroismul cu care au înfruntat provocările existenței.
A fi sfânt înseamnă în primul rând a ști să iubești și să te dedici, cu tot sufletul, lui Dumnezeu și celui de lângă tine! Înseamnă a merge pe propriul drum, dar a pune urmarea Stăpânului tuturor pe primul loc! Și, nu în ultimul rând, înseamnă a valorifica darurile oferite de Dumnezeu, încă de la intrarea în această viață, punându-le în slujba aproapelui și de a răspunde neîntârziat propriei vocații.  Multitudinea de sfinți ne arată că tot atâtea drumuri spre Dumnezeu sunt, câți oameni există și că viața fiecăruia dintre noi, indiferent de ridicările ori de scăderile ei, este un parcurs sacru cu Dumnezeu!
Dintre toate virtuțile umane, iubirea este desigur cea mai importantă, deoarece este singura rațiune serioasă a vieții, singura care nu pierde sau distruge, singura care motivează și dă curaj, singura care merită viața și moartea noastră! Așadar, să iubim ca să fim sfinți, să ascultăm mai întâi de Dumnezeu, pentru a nu ne înghiți marea acestei vieți și să nu uităm de aproapele, căci este o condiție, fără de care nu se poate, a mântuirii noastre!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!