Solidaritatea și onoarea – stâlpii societății noastre

Pline de sens și semnificații înalte, solidaritatea și onoarea sunt două virtuți sociale ce stau la fundamentul lumii noastre, oferind glorie și strălucire, prin secole,  tuturor acelora care au contribuit la zidirea civilizației noastre.
Solidaritatea este o formă de recunoaștere și de mulțumire față de faptul că am fost creați cu scopul de a exersa tot ceea ce este bun, frumos și luminos. Foarte important în viața noastră este să știm să fim solidari cu semenii noștri, să traversăm împreună provocările vieții și să facem să nu fie rănită sau învinsă în noi umanitatea, prin lipsă de interes sau disipare.
La bine și la rău, la necaz sau la bucurie, solidaritatea este o formă de a spune că, indiferent de cursul vieții noastre, suntem împreună chiar dacă nu suntem simpatici tuturor!
Onoarea este un al doilea stâlp social, nu ibsenian, ci spiritual, deoarece este vorba, până la urmă, de acea demnitate majestuoasă oferită nouă de Creator, prin aducerea la viață și trăirea ei cu responsabilitatea de demni fii ai Creatorului.
Onoarea este o necesitate a zilelor noastre, ce este cerută, atât de nevoile concrete de viață, cât și de aspirațiile intime ale sufletului nostru. Este onorabil să respecți pe fiecare semen, să-i oferi cinstirea cuvenită, este onorabil să respecți legile comunității, să nu lezezi în niciun fel demnitatea aproapelui tău cu ceva, dar nici să negi cumva identitatea sa proprie, familială, comunitară, națională sau religioasă!
Supremul gest de solidaritate și de onoare îl manifestăm atunci când ne implicăm în viața publică și luptăm pentru demnitatea și mai binele aproapelui nostru și al comunității noastre, când facem totul pentru a coagula solidaritate, pentru a depăși orice specificitate sau dezacord, în favoarea marilor proiecte comunitare și naționale, care reprezintă parte a moștenirii ce o lăsăm urmașilor noștri.
Un om solidar cu semenii săi și onorabil în comunitatea sa știe că trebuie să fie, în permanență, un ziditor de mai bine, un dăruitor de speranță, un făcător de lucruri mari, unul din aceia care știu să împărtășească încredere, pentru că este demn și responsabil față de sufletul său și față de vocația divină ce a fost sădită în el.
Semn de solidaritate și de onoare pentru semenii săi, cel cu adevărat demn și responsabil față de comunitatea sa, este, de asemenea, cel ce nu pune nimic mai presus de principiile sale, de nevoia binelui comun și de obligația de a-și sprijini semeni pentru a merge pe drumul ce duce de la nepăsare la implicare, de la micime la glorie morală și de la vechi la nou.
Solidaritatea și onoarea sunt șanse de mai bine, sunt nevoi comunitare și expresii ale adâncului umanității divine din noi, sunt scări spre idealurile frumoase în care credem și care i-au animat pe înaintașii noștri!
Avem nevoie de o comunitate solidară și responsabilă, de oameni puternici ancorați în bine pentru a duce cu onoare toate sarcinile și nevoile comunității la acel liman al speranțelor  și așteptărilor noastre!
Vremea cernerii și a discerenerii ce adesea vine și ne cere opțiunea, este de fapt timpul în care recunoaștem pe cei ce știu să fie solidari și apropiați față de așteptările semenilor lor și s-au implicat, cu onoare, în sprijinirea și reușita marilor proiecte comunitare și naționale!
Fiecare poate fi om de onoare, cu demnitate și responsabilitate implicat în viața aproapelui nostru sau, dimpotrivă, putem să fim doar umbra a ceea ce ar trebui, oameni asmenea celor de care ați auzit, încă îi mai vedeți, căci au crescut și s-au ofilit și iară și iară vin să înșele așteptările și speranțele noastre!
Lumina responsabilității, a demnității, a onoarei și a solidarității  să strălucească în sufletele nostre, ori de câte ori cineva ne promite ceva și, în lentila acestor principii, să-i vedem și să-i apreciem, nu de alta, ci pentru a ne ruga pentru ajutorul celor care nu pot sau nu vor să poată, pentru grabnica lor vindecare și pentru reușita celor de care avem reală nevoie!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!