POSTUL-UN NOU ÎNCEPUT PENTRU TOȚI?

Iubit și mult așteptat de către unii, contestat de către alții, ori neglijat, postul Învierii Domnului reprezintă o perioadă liturgică importantă pentru credincioșii din întreaga lume.
Postul pune un nou început vieții noastre, căci hotărâm să ștergem totul cu buretele, păcatele prin taina Sfintei Spovedanii, greutatea trupului prin abținere de la mâncare multă, renunțarea la produsele de origine animală și pentru a direcționa foamea spre căutarea lui Dumnezeu și fapte bune.
De fapt, în post trebuie să conștientizăm mai bine cele două comori ale noastre, pe Dumnezeu și pe aproapele, și pe ambele să le împărtășim unii altora. Pe Dumnezeu, prin cunoaștere și reflectarea iubirii, a bunătății și a milostivirii Sale, pe aproapele, împlinindu-i singurătatea și, pe cât se poate, lipsurile, dar, mai ales împărtășind cu el bucuriile, tristețile, nevoile și povara vieții cotidiene.
Această perioadă este propice chiar și mapamondului politic românesc și dâmbovițean, pentru că  ne gândim ce ar înseamna ca protagoniștii vieții noastre publice să renunțe la atacurile la persoană, să se bată elegant numai pentru idei, concepte, ori proiecte, să renunțe la a se mânca unii pe alții, spre propriul mare beneficiu de imagine.
Alții, ar putea renunța la sclavia acelei imagini paternaliste, extrem orientale, de stăpâni de oameni și de vorbe, de atoateștiutori și atoatevăzători, devenind, așa cum le stă bine, firești, smeriți și demni!
Am mai vedea și pe unii, care au obiceiul de a-și uita greșelile și păcatele, că se pocăiesc și renunță la a se împăuna cu nefăcute multe, la a mai acuza, tot ei cei vechi pe cei noi sau care se doresc a se înnoi, de vrute și mai ales de multe nefăcute!
Cu toții ne-am bucura nespus să vedem un duh de pace, grabnic așezător în sufletele atâtor războinici ai puterii, care în această perioadă își îndreaptă gândul și fapta spre Sfânta Biserică și se poartă cu cucernicie și evlavie, ca fii buni ai credinței și neamului nostru!
Multe s-ar schimba, s-ar înnoi și ne-ar încânta speranțele și nevoile!
Așa robii lui Dumnezeu, fie ei A..., C..., R..., L..., S..., ca să luăm după literele alfabetului, poate așa ipotetic, ar da bine și în cer și pe pământ, ori  ar da, că e mai fericit decât a lua!
Să credem că dincolo de vise și așteptări, totul este posibil!
Post ușor, cu pace, bucurie și folos!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!