PUTEREA ABSOLUTĂ CORUPE ÎN MOD ABSOLUT!

Când privim la cum trece, adesea, gloria acestei lumi și cum cele aparent slabe rușinează ceea ce pare puternic, ori cum ceea ce ieri părea a fi mare, tare și de neatins, iar astăzi e de nerecunoscut, vedem că PUTEREA ESTE CU ANEVOIE DE STĂPÂNIT!
A fi puternic îți dă strălucire, te face adulat și respectat, creează și fără să vrei relații de tot felul, te duce într-un Olimp ce-ți dă impresia că este destinația finală, iar tu te înalți deasupra oricărui muritor.
Dar, deși iluziorie, PUTEREA FASCINEAZĂ ASEMENEA EVEI CARE-L SEDUCE PE ADAM, hipnotizează, ca apoi să te prindă și să te strângă, storcându-ți și ultima picătură de viață.
PUTEREA E PUTERNICĂ CU EA ÎNSĂȘI ȘI SLĂBEȘTE  PE TOT CEL CE SE ATAȘEAZĂ CU DISPERARE DE EA.
Magistră inexpugnabilă și aproape infailibilă a vieții, istoria ne arată destinul celor ce, devenind puternici, au sfârșit în tragedia unei abrupte și irevocabile căderi în firescul vieții și nefirescul propriilor așteptări.
PUTEREA ABSOLUTĂ CORUPE ÎN MOD ABSOLUT, pentru că puterea întotdeauna corupe!
Și, corupe cel mai rapid pe cei nepregătiți de exercițiul puterii, pe cei ce cred că le știu pe toate, pe cei ce uită că GOANA DUPĂ GLORII ȘI MĂREȚIE E ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI, iar puterea se cucerește prin normalitate, firesc, dreaptă măsură, smerenie îmbelșugată și, cel mai important, prin fundamentele spirituale bine aprofundate.
Experiența recentă ne arată că cei ce vor toată puterea sfârșesc striviți cu toată puterea, iar dacă nu înțeleg la timp că puterea, mai ales cea absolută, nu poate fi stăpânită niciodată de unul singur, se afundă în uitare și nebăgare în nicio seamă.
Uitând de tot, de toți și de toate, în ascensiunea spre putere, VEI FI UITAT DE TOȚI ȘI MAI ALES DE TOATE, în căderea ce te cuprinde, căci, dacă vrei să stăpânești totul de unul singur fără a înțelege resorturile ascunse ale puterii și faptul că ea SE ȚINE SAU SE DEȚINE CU UMILINȚĂ ȘI COMUNIUNE, ceea ce părea a-ți fi palat, îți devine mormânt.
Nu întâmplător PUTEREA COLEGIALĂ SALVEAZĂ și democrația și omenia și adevărul și dreptatea și mai cu seamă necesitatea.
Călcând pe cei ce odată au dorit puterea și de ea doborâți au fost, NU AI CUM SĂ AJUNGI SĂ O POSEZI, căci ea pe cei slabi și neînțelepțiți îi seduce spre a-i decima, nu spre a li se oferi.
PUTEREA E O FIARĂ DE NESTĂPÂNIT, fără autentice valori și fără simplitatea umilinței, dar DEVINE SLUGĂ CREDINCIOASĂ PENTRU CEL CE ȘTIE SĂ O ÎMPARTĂ cu responsabilitate, demnitate și colegialitate.
ABSOLUTUL ȘI PUTEREA NU SE ALĂTURĂ FERICIT, ci unul cu cele sufletești și personale, iar cealaltă cu cele comunitare și prietenesc colegiale.
CINE ARE URECHI DE AUZIT SĂ AUDĂ! Cei ce au fost striviți de piatra pe care nu au băgat-o la timp în seamă să ia aminte, iar cei ce urcă pe scara puterii să fie pregătiți să înțeleagă, pentru ca să nu cadă!
PUTERE ȘI SLUJIRE, CONDUCERE ȘI COLEGIALITATE,  SMERENIE ȘI RESPONSABILITATE! Numai aceasta-i calea spre mai bine, mai stabil, mai pașnic și mai normal!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!