OMUL ESTE LIBER SĂ ALEAGĂ. ȘI O FACE!

"Poți alege să cauți motivele pentru care ceva să funcționeze sau poți găsi toate motivele pentru care să nu...E o alegere. Iar noi suntem constructorii planurilor noastre..."

Perspectiva din care privim viața este foarte importantă pentru alegerile pe care le facem la fiecare pas, în orice moment, fie că este vorba despre alegeri mari sau mici.
Bogată sau săracă, profundă sau superficială, vizunea asupra vieții ne este dată de educație, cultură, experiențele prin care am trecut, ori de voința de a face sau de a nu face ceva. Înțelegem din lume, atât cât reușim să fim în comuniune, să relaționăm, să ne opintim, să facem ceva, să iubim și să fim în stare, adesea, să ne răstignim propriile idei, atunci când ele sunt depășite de cursul fabulos al vieții, ori de experiența cotidiană!
În fața adevărului nu rezistă, în timp, nimic din ceea ce este fals, perfid și ipocrit! În fața realității, pentru a o înțelege în modul autentic, contează disponibilitatea sinceră de a învăța, de a ne perfecționa viziunea, căci suntem, fiecare din noi, asemenea unei magnifice opere de artă.
Când privim un proiect, o viziune sau o creație, primele lucruri care ar trebui să ne impresioneze se cuvine să fie frumusețea, adecvarea la realitate, mesajul pe care-l transmite, ori utilitatea, în perspectiva unui timp îndelungat. Altfel spus, să vedem mai curând luminile, decât umbrele, binele și nu accidentalul, frumosul și nu inutilul!
Desigur, în funcție de obiective, trăiri și efort de voință, putem vedea ceea ce merge, funcționează, este necesar, firesc sau normal, ori, dimpotrivă, ceea ce este urât, inutil sau aparent fals.
Dacă admirăm o persoană sau o floare, de departe apare așa cum trebuie, dar dacă trecem, chiar și de micile detalii, la fragmente insignifiante, vom vedea imperfecțiuni, nuanțe de culoare ce par nepotrivite…și câte și mai câte! Dar, frumosul este destinat să fie admirat în integralitatea lui, ci nu în detalii insignifiante!
Noi suntem cei care ne poziționăm într-o perspectivă sau în alta, constructori ai propriilor planuri de viață, de relaționare, de apreciere sau de după viață!
Ochi, privire, iubire, perspectivă, bunătate, comuniune  și unitate!
Se apropie Aniversarea Marii Uniri, la un veac de la realizarea ei, care nu a fost, în nici un caz de singurătate, ci de luptă, de creație și de zbucium!
Împreună, constructori ai frumosului, zidind la temelia noului veac, întotdeauna cu gândul la Dumnezeu!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!