DEZINFORMARE, DIVERSIUNE, FOLOSIREA BISERICII ȘI LIPSA DE ARMONIE

Cu tristețe, constat că, în aceste zile ce au urmat după Referendumul recent, sunt unii care și-au făcut un obicei din a dezinforma, folosind Biserica în diferite conflicte, aparente sau adevărate sau încercând să stârnească unele.
Se creează scenarii, se fac presupuneri, se încearcă învrăjbirea unora împotriva altora, fără vreun suport real. Se fac speculații cu privire la diverse înregistrări sau cu privire la susținerea unora în diverse poziții publice.
Sunt diversiuni create să abată atenția de la problemele reale ale societății in care trăim  și de la misiunea pastorală a Bisericii mai cu seamă pe tărâm social-filantropic și educational. Ar fi de preferat ca toată această energie să fie investită în creșterea solidarității și a unității, a comuniunii, armoniei și a prosperității comunității noastre locale, de care avem atâta nevoie.
Reiterez apelul meu la bună înțelegere, adevăr și coalizare spre bine, spre mai bine și frumos!
Să dăm speranței de unitate, armonie, bună înțelegere și pace o șansă!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

INIMA, RAȚIUNEA ȘI RAȚIUNEA INIMII!

PETRECE-ȚI TIMPUL CU OAMENI CARE TE OBLIGĂ SĂ EVOLUEZI!