Cu tandrețe și recunoștință despre cei ce au fost!

Cu duioșie și recunoștință, cu toții ne aducem aminte măcar la anumite momente din an de acele prezențe binefăcătoare din viețile noastre care au trecut în veșnicie. Părinți, bunici, străbunici, frați și surori, soți și soții, prieteni, vecini, cunoscuți, fiecare după numele lui... Cei care au marcat în vreun fel viețile noastre, cu care am relaționat la un moment dat și am mers pe același drum o bună bucată de vreme.

Izbucnește din adâncul sufletelor noastre nostalgia clipelor împreună, bunătatea, frumusețea, înțelepciunea lor, dar și momentele în care împreună am scris istoria noastră.

Chiar dacă au trecut poarta veșniciei, prezența lor puternică în viețile noastre nu poate fi uitată. Amintirea faptelor lor, amintirea lor, bucuria prezenței lor...toate au rămas dăltuite pe peretele de bazalt al istoriei noastre de neșters. Chipuri, fapte, sentimente, încercări, opinteli, bucurii și câte și mai câte, le purtăm în sufletele noastre ca pe o comoară de mare preț, căci experiența vieții împreună cu ei este, fiecare, câte un mare dar pe care Tatăl cel ceresc ni l-a oferit.

De la cei mai apropiați și mai recent trecuți la Casa tatălui ceresc, până la cei mai de departe, bunici și străbunici, care s-au jertfit pentru România și credința strămoșească, de la Plevna și Rahova, până la Mărăști, Mărășești sau Oarba de Mureș și Carei, ori până în Munții Tatra. Ne aducem aminte de ei, de măreția unor momente, de delicatețea cu care timpul a sculptat amintirea lor pe pereții inimilor noastre.

Cum să uiți prezența fabuloasă a bunicilor sau a părinților, tandrețea și iubirea lor, ori prietenia, generozitatea și bunăvoința prietenilor sau a cunoscuților? Adesea, când privești cerul înstelat al nopții, admirând strălucirea nenumăratelor stele de pe el, te gândești că cei ce au fost în viața noastră ne luminează cu frumusețea strălucirii amintirii lor, călăuzindu-ne existența cu statornicia prieteniei și a iubirii lor, mai ales în noaptea întunecată a vieții.

I-am pomenit astăzi și ne gândim la cele multe ce ne leagă de ei, aducând înaintea Bunului Dumnezeu ca o jertfă iubirea, admirația, recunoștința, mulțumirea și comuniunea noastră cu ei.

Aducem înaintea Tatălui ceresc bucuria prezenței celor care au fost, pentru că știm că nimic din ceea ce iubim niciodată nu piere și tot ceea ce este din iubire învinge moartea, dar mai ales că El, Dumnezeul Cel minunat, nu a creat nimic spre distrugere și moarte, ci spre viață nesfârșită. În prezența Lui, pomenindu-i pe ei, reunindu-ne ca la masa de sărbătoare, avem certitudinea aprofundării acelor legături pe care, în timpul vieții, cu ei le-am sculptat în destinul lumii și al istoriei.

Iar, El, Cel ce este numai și numai iubire, ne va oferi iar și iar acele efluvii de har care înmulțesc iubirea, sporesc amintirea și dăruiesc pacea și bucuria pentru sufletele noastre , ca și pentru ale lor, cei mai vii decât noi, plecați întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice întru Hristos, pământul celor vii.

La ceas de sărbătoare, de reuniune întru rugăciunea și întru comuniunea Bisericii cu cei plecați dintre noi, dar nu fără nădejdea regăsirii, să oferim bucuriei Vieții, ca jertfă de mulțumire și de recunoștință, tandrețea iubirii și delicatețea sufletelor noastre întru sporirea comuniunii dintre noi și ei, întru slava Tatălui ceresc!