ÎNAINTE SĂ PORNEȘTI PE CALEA RĂZBUNĂRII, SAPĂ DOUA MORMINTE!

Plină de înțelepciune, această butadă a lui Confucius, este o paradigmă mentală și existențială pentru unii din semenii noștri, al cărei rezultat îl putem vedea cu ușurință în contextul, subtextul și diferitele pretexte ale vieții social-politice contemporane, dominate de DORINȚA DE RĂZBUNARE ȘI REVANȘĂ, de parcă lentilele lui Monte Cristo ar fi singurele prin care putem vedea lumea!
Răzbunarea descoperă celui ce se lasă prins în teribila-i captivitate, suferința de a nu putea ieși din cercul propriilor dorințe de mărire, de a nu accepta dinamismul și surprinzătoarele momente ale vieții, de a crede că inepuizabilul vieții poate fi înghețat în mărirea unei clipe trecute!
Apoi, nu face decât să crească acea neagră escaladare a răului, care duce la distrugerea, atât a celui ce urăște, cât și a celui ce este urât.
Tu, dacă te crezi bun și nedreptățit, urându-l pe celălalt, cel rău și nedrept, nu faci atunci decât să devii ca cel pe care-l urăști, deci, ca cel pe care vrei să-l distrugi!
Și atunci, nu piere doar unul, ci amândoi, de aceea, VREI SĂ SAPI O GROAPĂ, DAR, DE FAPT, SAPI DOUA. ADICĂ, NU DOAR PE A LUI, CI ȘI PE A TA.
Atâta energie, doribilă a fi dăruită pentru cauze nobile, se scurge nuclear și toxic în viețile noastre, în lumea comună multora și cad colaterale victime nevinovate, al căror sânge va striga din pământul pe care l-am slujit ca o cauză utilă, cândva, împreună!
E de luat în calcul apoi și proverbul nostru românesc, că sapi groapa altuia, dar chiar tu poți pica în ea, căci dorința de răzbunare îți întunecă privirea, îți fură perspectiva și îți demolează direcția.
Cursul vieții proprii, al istoriei mici și mari, ne duce uneori în niște situații, aparent fără ieșire, în care singura soluție la îndemână pare a fi numai și numai răzbunarea, uitând de perspectiva creștină.
Ură, tensiune, conflict, vorbe nespuse, dorința de a ne distruge adversarii și câte și mai câte izvorâsc din interiorul nostru, adesea, uimindu-ne prin ferocitate, intensitate și amplitudine, transformându-ne în ceea ce de obicei nu suntem și nu am crezut vreodată că putem deveni!
Uitând că cel de lângă tine este reflectare, mai clară sau mai opacă a chipului lui Dumnezeu, ori că împreună ai mâncat și ai băut la aceeași masă și uneori făceai planuri, ce nu erau tot timpul guverne de parc, ci rodul înțelept al unor nevoi concrete comunitare, ori efervescența entuziastă a prieteniei ce părea atunci de nezdruncinat.
Fratele de mai ieri al tuturor trâmbițatelor mari proiecte ale comunității noastre, prieten al civilizației și progresului, omul vremii lui, cu perseverența proverbială-i, mergând pe urmele bravului soldat Svek, pare că a ajuns sub vremi, ca să fiu, măcar eu, politicos!
Dar, dacă privim cu obiectivitate, dincolo de ură și răzbunare, de neputință, spaime și teamă, peisajul personaj poate că nu arată a ceva între Bacovia, Hiroshima și Nagasaki, deși s-ar fi dorit Mărăști, Mărășești și Oituz!
Mai e ceva bun în el, chiar dacă nu e el nici Darth, nici Vader și nici eu nu sunt nici Skywalker, ori nici măcar Regele Lear, ci, numai povestitorul...!
Apropierea, rapidă și sigură a sărbătorii Nașterii Domnului ne arată că cel mai important dar pe care ni L-a făcut Stăpânul tuturor este tocmai iubirea, pacea și buna înțelegere, adică ne-a redescoperit umanitatea profundă din noi.
Așadar nici noi fără El, nici noi unul fără altul, ci împreună, devenind protagoniști ai propriei noastre vieți, contributori la binele comun, oameni între oameni!
Pace, speranță, lumină și, pe cât se poate, bucurie!
ÎNTOTDEAUNA CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!