Vreme și vremuri, istorie și istorii ...cu Sfântul Ioan Botezătorul!

Unul din cele mai puternice simboluri ale dârzeniei și credinței, care nu a pregetat să pună mai presus decât orice credința, este Sfântul Ioan Botezătorul.

Viața și activitatea lui sunt ele însele o paradigmă existențială și de credință impresionante, care ne conferă certitudinea că dincolo de orice, singura care ne oferă profunzime, dinamism și amplitudine este numai și numai credința în Dumnezeu.

Chiar Nașterea Sf. Ioan pe care astăzi o sărbătorim, reprezintă o minune și o predică fără cuvinte, căci părinții săi aveau o vârstă la care, deși își doreau, nu se mai așteptau să aibă vreun urmaș. Totuși, așa cum face atunci când dorește să ne ofere semne puternice de speranță, de iubire și de credință, Dumnezeu a făcut ca din bătrânii Zaharia și Elisabeta să se nască cel ce este simbol al credinței și al slujirii neînfricate a lui Dumnezeu, cel care a vestit speranța mântuirii care vine cu putere, fiind ultimul profet al Vechiului Testament și prima mare personalitate a Noului Testament. Un profet cât o epocă, cu o voință până la cer și o credință neînfricată.

Pentru istoria mântuirii, Sf. Ioan Botezătorul este cel ce pregătește calea venirii Mântuitorului, dar și criticul intransigent și drept al unei societăți corupte de păcat. Fără nici-o frică, cu acel curaj al martiriului iminent, Sf. Ioan a arătat goliciunea și falsitatea unei societăți ce alunecase spre asuprirea omului, spre desconsiderarea și dezumanizarea lui, înrobită de păcate și de pofte, de nevoile imediatului și de materialitatea dominantă a unei mentalități căreia îi lipsea verticala istoriei.

Acelei lumi, pe de o parte însetate de sacru, dar care-l căuta în superficial și în praful spulberabil al istoriei, iar pe de altă parte rămasă blocată în adorarea nimicului și al imediatului vieții, Sf. Ioan îi vestea veșnicia, salvarea și prezența Fiului lui Dumnezeu, care schimbă din temelii, întru întâlnire, totul. Acelei lumi întunecate de rău și înrobită multor păcate, Sf. Ioan îi va fi vesti eliberarea. Și pentru că Dumnezeu este un perfect Geometru, căruia îi plac proporțiile și similaritățile, parcă acea vreme se potrivește și cu altele, cu a noastră, cu acest timp în care profeții nimicului și adoratorii superficialului, luptători contra sacrului și sclavi ai tenebrelor, ne spun cu putere că nu există decât aici și acum. 

Desigur, epicureici, utilitariști, marxiști, neomarxiști, hedoniști și alți materialiști, cu toții se pot recunoaște în această sumară caracterizare. Și lor, astăzi, Biserica, ca și atunci Sf. Ioan, le predică salvarea, mântuirea, eliberarea, într-un cuvânt pe Același Hristos.

Dar, ca și atunci puțini sunt în stare să se elibereze din această teribilă sclavie și să rupă lațurile întunecate ale răului ce-i bântuie. Unii nu vor să jure cu mâna pe Sfânta Scriptură, chiar dacă așa este legea, așa este normal și așa își pot arăta respectul față de cultura noastră românească eminamente creștină, alții critică Biserica și pe slujitorii ei, pentru false, deformate sau mărunte realități, ori sunt și din cei ce se trezesc atei și cred că nimicul este totul și încearcă să ni-l impună uitând că sunt micro minoritari, agresivi și grabnic îndepărtabili din spațiul public, cu prima ocazie, iar câte unii se cred ei înșiși împărțitori ai adevărului și ai dreptății dumnezeiești, de parcă au primit vreun mandat sau vreo chemare de sus, chiar dacă le dă când cu plus, când cu minus.

Să nu uitați, dragilor, bolnavi de diferite neputințe mai ales spirituale, că au mai încercat și alții și au văzut că atunci când Dumnezeu judecă, voința Lui este zdrobitoare! Pe cât de mult iubește omul, Dumnezeu pe atât de mult zdrobește răul și nedreptatea, falsitatea și ipocrizia. Cu toții, acești perdanți fără să o știe la timp, prea târziu mărturisesc cu disperare cât de înfricoșător este să pici în mâinile Dumnezeului Celui Viu, nici Marx, nicio ideologie a morții, căci nimic altceva nu te mai scapă. Te duci la lada de gunoi a istoriei. Credeți că sunt prea optimist? Vă înșelați! Sunt foarte realist! Nici nu știu aceștia cât de mici au început să fie...dar mai ales cât de caraghioși și de hilari! Gata, s-au făcut de râs, căci Dumnezeu nu doarme și vorba populară, nu dă cu parul, te lasă să-și arăți prostia și nepriceperea.

Gloria lumii nu e slava lui Dumnezeu, iar ceea ce la om pare înțelepciune, este nebunie înaintea Tatălui ceresc, de aceea, să medităm puțin la vremuri și la istorie, la similitudini și mai ales la Sf. Ioan Botezătorul, căci Domnul vine, e aproape și este întotdeauna cu noi!