TIMPUL AMINTIRILOR – VREMEA POMENIRII ÎNTRU BUCURIA REGĂSIRII!
În apropierea începutului Postului Învierii Domnului, cu multă evlavie și nostalgie, cu speranță și iubire, pomenim pe toți cei adormiți, așa cum mărturisim, întru nădejdea vieții veșnice.
Ce este omul să-ți amintești de el, se întreba oarecând psalmistul? Și, la fel, ne întrebăm și noi adesea, oare ce face așa de prețioasă ființa umană? De ce moartea nu este decât un capăt al acestei vieți și ce ne leagă așa de mult de cei plecați din istoria noastră, dar nu din povestea vieții noastre?
La fel cum femeile mironosițe au alergat în dimineața Învierii Domnului la sfântul mormânt căutând Trupul Domnului Iisus și noi, pomenindu-i pe cei adormiți, mergem spre cimitire cu speranța iubirii care nu se stinge niciodată, cu acea dorință de a regăsi cumva ceva din prezența acelora care ne-au bucurat și ne-au luminat viața, creând legături de nedistrus și amintiri de neșters. Cu aceeași nerăbdare, neliniște și dorință a întâlnirii, ca și sfintele femei, ne amintim de toți cei adormiți ai noștri, pe care nu încetăm să-i iubim și care și-au adus contribuția la povestea noastră de viață. Îi pomenim, cu speranță, cu evlavie și cu neostoit dor! Îi pomenim, rememorând tot ceea ce ne leagă de ei! Îi pomenim, fiindcă viețile noastre se află în strânsă relație, ca rădăcinile ascunse în pământ ale copacilor! Și, da, nu putem să facem abstracție de ei, nu putem să mergem niciodată înainte fără ei, pentru că suntem poporul Învierii, noi cei vii, alături de cei încă și mai vii, luminați de Celălat Soare, pururi neapus, veșnic dăruitor de pace, bucurie, lumină și iubire!
Scenă cu scenă, cadru după cadru, filmul amintirilor ne îndeamnă să ne aducem aminte de ei. Amintirea lor nu ne dă pace. Îi căutăm în clipa de azi, în amintirile de ieri, în ceea ce a fost și-i regăsim în speranța ce nu ne părăsește, în credința ce ni-l face mereu evident pe Domnul Vieții și care ne readuce timpul reîntâlnirii. Îi reîntâlnim în rugăciune și-n mijlocire, în îngenunchierea umilă și în lacrimile ce ne-nmoaie împietrirea sufletului.
Astăzi, este ziua lor și ziua noastră cu ei. Este ziua în care-i mulțumim Domnului pentru viețile lor și pentru viața noastră. Este ziua în care ne reunim în duh și-n adevăr cu ei, cu toți, pentru a fi mai mult decât până acum în strânsă comuniune și pentru a ne aduce amitne că viața aceasta este trecătoare. Repede fuge și avem datoria să o trăim frumos, cât mai frumos și să împlinim tot ceea ce putem din visele și speranțele noastre, pentru că în ele sunt și ei cei de care ne amintim. Așezați în rostul lor, fiecare în ordinea sa și ei sunt martori ai amintirii noastre, ai pomenirii în prezența sigură a Dumnezeului Celui Viu.
Dincolo de toate greutățile istoriei, astăzi este o zi frumoasă, o zi împlinită, o zi specială, pentru că ne reunim cu toți cei plecați ai noștri, în rugăciune, în bucuria de a dărui și de a ajuta, în frumusețea pomenirii.
Să strălucească pururi lumina feței Domnului peste ei, iar nesecata Lui bucurie să ne dăruiască puterea de merge mereu înainte, mai departe, noi și ai noștri, cu toții, în adâncul istoriei lui Dumnezeu, cu Dumnezeu!
Comentarii
Trimiteți un comentariu