Nu putem rămâne orbi și muți la chemarea prezentului! Să avem grijă pe cine apreciem și alegem!
Vălul istoriei desfășoară adesea vremuri și evenimente în care descoperim tăria de caracter și simțul prezentului al unora dintre contemporanii noștri, așa cum, tot la fel, observăm și lașitatea și ipocrizia altora! Nu mă mai miră de mult că unii concetățeni ai noștri sunt orbi în fața realității și muți la nedreptate și impostură, de parcă un duh al orbirii și al muțeniei îi ține în sclavie! Îi vedem și chiar îi auzim!
Vremurile noastre cer un răspuns puternic și oameni care să pună pumnul în furtună, să oprească viforul și să lumineze poporul. Dar, cu tristețe văd că cel mai adesea nu este așa. Poate am așteptări prea mari, poate văd că nu toți sunt vrednici urmași ai neamului de voievozi, ori poate ar dori, dar nu sunt în stare.
Mă gândesc la cei ce au fost pavăză aici Europei creștine contra otomanilor, la cei ce au construit frumoasele noastre biserici și mânăstiri, la cei ce au creat o înțelepciune izvorâtă din Evanghelia lui Hristos, la cei ce au pus stavilă uraganului de neoprit al invadatorilor la Mărăști, Mărășești și Oituz, ori la Oarba de Mureș și în Munții Tatra, la cei ce au construit cândva o țară! Oare, nu ard sufletele în noi? Oare nu ne rușinează umbrele lor, nu doar la Cozia, dar și la Dealu, Putna sau Stelea? Oare de ce încă ochii celor ce trebuie să vadă și gurile celor ce trebuie să vorbească sunt pecetluite?
Evanghelia din duminica trecută ni-L descoperă pe Mântuitorul Hristos ca pe Cel ce eliberează din orbire și din muțenie, Cel care ne scoate din sclavia celui rău și ne redă demnitatea de ființe create după chipul lui Dumnezeu, nouă, celor care avem responsabilitatea de a vesti lumii noastre marele bine pe care Domnul ni-l face permanent.
Avem această misiune a generației noastre de a mărturisi adevărul și de a risipi minciuna, de a face dreptate pentru a alunga înșelăciunea și de a lumina întunericul sclaviei celor mulți!
Înainte de toate, avem nevoie de lideri eliberați de neputință, care să iubească acest neam, cu valorile, credința și istoria lui, pentru că numai așa vom putea reînnoda firul rodnic al trecutului și vom avea ochi să vedem și urechi să auzim faptele și vorbele Duhului care i-a călăuzit pe cei dinainte!
De aceea, înainte de a aprecia, a alege și a urma pe oricine, vedeți-i prin lentila credinței și a iubirii față de neamul nostru!
Prin urmare, cu inima la Dumnezeu, vom putea vedea și auzi ceea ce trebuie și astfel să alegem ceea ce ne este cu adevărat necesar!
Comentarii
Trimiteți un comentariu