Sub semnul victoriei - prin cruce și mărturisire!

Credința și tot ceea ce ține de ea face parte din perspectiva fundamentală a vieții omului, din nucleul a ceea e constituie o problemă de viață și de moarte, fără de care existența omului nu poate continua. Credința noastră este viața noastră și viața noastră este Dumnezeu! Aceasta a fost esența mărturisirii milioanelor de martiri creștini, de la început și până astăzi.

În primele secole ale erei creștine au fost numeroși cei ce au plătit cu prețul vieții alegerea de a fi creștini, orice gest în favoarea credinței fiind reprimat de cei ce aveau impresia că, dacă stăpânesc temporar în acea lume, au vreun drept și asupra sufletului omului.

Acea lume, greșit întocmită și urât funcțională, a început să se schimbe fundamental datorită înțelepciunii Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care, în anul 313, a dat Edictul de toleranță de la Mediolanum (Milano de astăzi), ce oferea libertate de manifestare creștinismului, dimpreună, de fapt, cu toate religiile.

Acesta a fost un moment de cumpănă în istoria civilizației umane, care a permis Creștinismului să devină religie permisă, îngăduită și să ducă, treptat, la creștinarea întregului Imperiu roman și a întregii lumi cunoscute atunci.

Edictul de toleranță de la Mediolanul a însemnat începutul schimbării din temelii a lumii vechi și actul de naștere a celei noi. Adică, de atunci s-a început în mod evident, vizibil și accelerat construirea civilizației creștine care a dat identitate spațiului geografic ce a devenit continentul Europa, matrice de cultură și civilizație a întregii lumii, spațiu în care până acum a rodit amplu, intens și imens Creștinismul, dar și cea mai prolifică paradigmă culturală a lumii.

De la marile catedrale ale Apusului, la frumoasele și luminoase biserici și mânăstiri ale Răsăritului creștin, până la operele artistice ale lui Rafael și Michelangelo, ori cultura icoanei sau de la impresionanta literatură și filozofie ce a încriptat valorile creștine în întreaga lume a lui Augustin, Anselm, Ekchart, Bacon, Kant, Kirkegaard, Dante, Morus, Shakespeare, Vega, Cervantes, Goethe, la Mozart, Bach, Beethowen până la Brâncuși, Enescu, Porumbescu  și  Eminescu, Sadoveanu, Creangă, Stănescu sau Arghezi, totul se datorează Creștinismului.

Sf. Împărați li se datorează convocarea Primului Sinod Ecumenic, de la Niceea, din anul 325, care a avut hotărâri fundamentale pentru bunul mers al credinței și misiunii creștine, a construit numeroase biserici în întreg Imperiu roman, inclusiv Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, a fondat Constantinopolul, noua capitală imperială, închinată Sf. Fecioare Maria, a oferit Bisericii posibilitatea de a se implica în activități filantropice și multe altele.

Împăratul Constantin a ajuns creștin după ce înaintea bătăliei de la Pons Milvius, de lângă Roma, din 312, cu Maxențiu, i-a apărut pe cer semnul Sfintei Cruci, cu cuvintele In hoc signes vinces- în acest semn vei învinge, Domnul Însuși arătându-i-se și cerându-i să pună semnul Crucii pe steagurile soldaților săi, pentru a deveni biruitor în lupte. Semnul Crucii a fost definitoriu pentru viața și importanța marelui și sfântului împărat, sfătuit și îndrumat mereu de către evlavioasa sa mamă, Sf. Elena.

Sub semnul biruinței  Sf. Constantin stă întreaga civilizație creștină, iar evenimentul de la Pons Milvius ne arată că numai sub semnul Crucii și noi putem fi biruitori și noi putem fi Constantinii și Elenele epocii noastre și noi trebuie să biruim pentru civilizația creștină și noi trebuie să ne asumăm misionar valorile Evangheliei lui Hristos. Numai sub semnul Crucii stă adevărata putere, numai prin ea găsim potrivita lentilă de a vedea lumea și viața noastră în mod autentic și numai prin Cruce devenim ceea ce trebuie să fim!

Tuturor celor ce poartă numele Sf.Împărat Constantin și a Sf. Sale mame Elena, vă doresc la mulți și fericiți ani, ca, de altfel, și tuturor celor angajați în mărturia culturală a frumuseții dumnezeiești!