Izvorul Tămăduirii – un semn al milostivirii lui Dumnezeu și al speranței noastre în Săptămâna Luminată

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, ne reamintește, în prima zi de vineri după Sfintele Paști, în Săptămâna Luminată,  de marea iubire de oameni a Bunului Dumnezeu, Cel care  ne oferă, cu sporită generozitate, ajutorul și iubirea Sa.

Această sărbătoare pornește de la câteva evenimente istorice concrete, respectiv vindecările pe care Maica Domnului le-a săvârșit la o apă curgătoare, lângă Constantinopol, pentru a ne arăta felul în care Dumnezeu lucrează în viețile noastre și, în special, rolul pe care Maica Domnului îl are în istoria mântuirii.

Sărbătoarea de astăzi, aflată în vinerea Săptămânii luminate, face o legătură între Maica Domnului și Înviere, între puterea ei de mijlocire și faptul că ea, cea ce a născut pe Mântuitorul lumii este cu adevărat Izvorul tămăduirii, cea prin care  Mântuitorul a intrat în istoria umană devenind om, întru totul la fel ca noi.

După ce prin sărbătoarea Învierii Domnului am înțeles sensul vieții noastre, prin cea a Izvorului Tămăduirii înțelegem rostul bolii și al vindecării precum și care trebuie să fie atitudinea noastră față de acestea. Atunci când trecem prin boală și suferință înțelegem fragilitatea existenței noastre, ne vedem limitele, înțelegem puterea comuniunii și a solidarității, sensul vieții, dar și faptul că important este întotdeauna cum ne poziționăm față de ceea ce se întâmplă în viața noastră, cum putem deveni protagoniști ai vieților noastre și nu spectatori indiferenți.

În bisericile noastre, astăzi se sfințește apa, iar aghiazma este folosită pentru a fi băută și pentru a se stropi casele. Mai puțin anul acesta, preotul pleca prin parohie pentru a binecuvânta casele credincioșilor și a împărtăși, odată cu aghiazma și binecuvântarea sa și un semn văzut al prezenței lui Dumnezeu în viețile noastre.

La noi, în Arhiepiscopia Târgoviștei, exista obiceiul participării, a foarte numeroși credincioși, la mânăstirea Nucet, la hramul bisericii complexului monahal și la sfințirea apei la locul numit Izvorul de leac.

Deși, anul acesta, frumoasa tradiție nu s-a putut continua, totuși să nu uităm că preoții se roagă în sfintele locașe, iar credincioșii la casele lor, privind numai la televizor  sfintele slujbe. Este poate și un mijloc de a ne face să tânjim cu mult dor după slujbele tradiționale ale Bisericii, să umplem atunci când se va putea bisericile noastre și să ne asumăm mărturisitor identitatea nostră creștină, pentru a fi apostoli ai vremurilor noastre cu adevărat.

Astăzi, ne rugăm cu mai multă dorință și intensitate ca Dumnezeu să ne ajute să scăpăm cât mai curând de această pandemie care bântuie contemporaneitatea noastră, să ne ofere ajutorul să traversăm cu bine perioada de după eradicarea ei și să apreciem mai bine sănătatea, viața și Biserica noastră!

HRISTOS A ÎNVIAT!