SFÂNTUL ȘI MARELE POST – ITINERAR SFÂNT ȘI TAINIC SPRE ÎNVIEREA DOMNULUI!
Pentru noi toți, credincioșii ortodocși, astăzi a început Sfântul și Marele Post ce ne pregătește pentru sărbătoarea centrală a credinței noastre creștine - Învierea Domnului.
Ca orice început, pentru fiecare dintre noi este un timp plin de speranță și curaj de la care așteptăm să ne apropiem mai mult de Dumnezeu prin aproapele nostru, să ne înțelegem mai bine rostul pe această lume și să ne purtăm mai frumos și mai adecvat chemării noastre spirituale.
Postul este o perioadă de abținere de la mâncare, atât cantitativ, cât și în ceea ce privește felul mâncării, pentru că trebuie să vedem, dincolo de foamea trupească, acea nobilă foame de Dumnezeu. Altfel spus, trebuie să transformăm foamea de mâncare în foame de rost, de sens, de Dumnezeu, de propria desăvârșire.
Postul are apoi și perspectiva sa spirituală, în care aprofundăm rugăciunea, meditația și faptele bune, ajutorarea aproapelui, mai cu seamă atunci când acesta se află în situații limită.
Dacă privim postul așa, cu siguranță, nu este ușor, dar este folositor și frumos, fiindcă este vorba despre o luptă spirituală cu propriile limitări, patimi și alunecări, este o încercare de autodepășire, de intrare pe făgașul normal al propriei vieți.
Mai presus de toate însă, postul ne ajută să înțelegem care este autentica noastră relație cu Dumnezeu și cu aproapele, care este sensul a tot ceea ce Domnul a făcut pentru noi și pentru mântuirea noastră, învățătura, minunile, exemplul, pătimirea, moartea și învierea Sa. Toate acestea nu le putem înțelege decât numai printr-un efort ascetic, în cadrul căruia postul este ajutorul necesar fără de care nu ne putem împlini acest obiectiv sfânt.
Fiecare zi de post poate deveni o zi în care suntem mai prezenți în realitate, suntem mai buni, mai aproape de noi, de cei de lângă noi și de Dumnezeu, mai aproape de chemarea noastră spirituală.
Sunt convins că mulți vor încerca să pornească cu bucurie și speranță, cu reînnoit curaj și multe așteptări acest itinerar al Postului Mare, împreună cu Dumnezeu, cu mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților Săi. Ca la orice plecare, este bine să oferim iertare celor ce ne-au greșit, pentru a nu duce în sufletele noastre această povară, pentru a ne elibera de orice limitare impusă și pentru că atunci când iertăm suntem la fel ca Domnul pe care-L urmăm.
Cu bucuria prezenței lui Dumnezeu, cu certitudinile credinței, cu încrederea speranței și cu puterea binelui, a luminii și a frumosului ce vin de la Dumnezeu, vom parcurge acest itinerar sacru și tainic, pentru a ne înțelege și a ne înnoi spiritual.
Cu Dumnezeu înainte, spre bucuria sărbătorii Învierii!
Comentarii
Trimiteți un comentariu