COVID-19 ne-a făcut să uităm că azi e Ziua fericirii!

Oare în astfel de zile, mai este posibil să fii fericit?

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii!

Cu atâta frică și groază în jur, printre atâtea spaime și suferințe, se ridică din străfunduri această întrebare, firească și apăsătoare: dar ce e oare fericirea?

Purtăm discuții lungi și interminabile de la a avea la a fi, prea complicate și nelămuritoare. Multe cuvinte frumoase ar putea fi spuse despre fericire și cu siguranță mulți cred că ea este produsă de posesie, de a avea, de lipsa de griji și câte altele pe asemenea logică!

Acest timp dominat de COVID-19, copleșit de multe știri, de agitație și îngrijorare, ne arată că fericirea se leagă de lucruri simple, prea simple și aparent mărunte, dar fundamentale. Vedem că cel mai important lucru în viață este să nu te știi singur, să fie măcar cineva căreia să-i pese că exiști, să se intereseze de tine, să te iubească și să o facă întotdeauna, nu pentru ce ai, nu pentru ce ai putea aduce, nu pentru ce dai, ci doar pentru ceea ce nu ai! Da, așa am scris, pentru ceea ce nu ai, adică pentru a împărtăși viața ca dăruire, de a fi fericit doar pentru că exiști și doar pentru că poți iubi! Cam greu, așa e, nu?

Prizonierii unui materialism feroce legăm până și iubirea, singura noastră posibilitate de înveșnicire, de logica schimbului, dau ca să primesc, dau ca să cumpăr…

Unul dorea odată să găsească un punct de sprijin și toți s-au grăbit să-l citeze în cheie filozofică sau fizică, iar el, săracul vorbea despre singura forță autentică și reală – iubirea! Lipsa ei este teribilul terorist al lumii noastre, creează spaimă, groază și suferință, aduce cea mai gravă pandemie a tuturor secolelor, aproape că distruge creația lui Dumnezeu, care numai în iubire se află în mediul unic de viață.

Vedem, mai ales în aceste zile că iubirea ca solidaritate, iubirea ca milostivire, iubirea ca dăruire și ca prezență  este singura care poate salva lumea. În lipsa ei, totul piere, se ofilește și se află aruncat la limita dintre viață și moarte, acolo până unde Fiul Cel trimis de Tatăl a ajuns, după ce, batjocorit și pătimind, a murit, înviind în și din iubirea Cerescului Părinte. Așa am aflat că poți muri de multe ori, dar numai din și în iubire poți învia!

Aceasta-i singura și adevărata fericire, acesta-i rostul vieții noastre și al lumii pe care o împărtășim împreună de prezența noastră! Fericirea constă, așadar,  în a iubi și a fi iubit, în a fi prezent în viața celui de lângă tine, a fi solidar în suferință, boală, bucurie și moarte, pentru ca apoi să ne regăsim în înviere prin aceeași iubire, mai tare decât orice provocare!

Să iubim, ca să nu murim!

Să iubim, ca să fim umani!

Să iubim, fiindcă noi credem în Cel ce este iubire!

Să fim iubire, să oferim lumii balsamul iubirii noastre!

Să nu uităm să iubim pentru a fi fericiți!