27 MAI! ATENȚI LA SEMNELE VREMURILOR!

Acum, aproape 200 ani, mai precis 198, pe 27 mai, Tudor Vladimirescu murea de mâna unor, până la un moment dat, prieteni, luptători pentru o cauză comună.
O moarte care ne arată că, în viața publică, nu întotdeauna dușmanii îți vor pieirea iar prietenii binele!
Desigur, a fost apărătorul celor mulți, a exprimat vocea poporului care a cerut dreptate națională și care, prin martiriul său, ne dă peste veacuri un exemplu că iubirea de neam și de țară trebuie să nu fie o retorică lejeră, ci un program de viață liber asumat.
A sluji poporul este riscant, fiindcă sabia lui Damocles nu iți garantează o viață liniștită și nici măcar lungă, dar reprezintă cea mai nobilă slujire a omului, după cea a lui Dumnezeu.
Tot pe 27 mai, istoria recentă  marchează căderea abruptă, rapidă și istorică a unui mare lider. O cronică anunțată, predictibilă și de mulți dorită!
Pentru o scurtă perioadă de timp el a fost simbolul nemulțumirilor populare, a tuturor neajunsurilor și a dorinței de schimbare.
Poporul a considerat că el reprezintă ceea ce trebuie schimbat, țapul ispășitor care trebuie alungat din viața politică în pustiul recluziunii. Mulți văd în el cauza tuturor relelor sociale și personale și cred că eliminarea sa din viața publică reprezintă un act de însănătoșire națională.
Tinerii, mai ales, au văzut în el un obstacol în calea parcursului firesc european al țării noastre, care le-a capturat viitorul. La fel și unii din colegii săi din partid, sau foștii colegi, au văzut în el un autocrat insensibil la dialog și comunicare. Unii chiar uitând că au avut și au același comportament.
Opoziția a avut în el cea mai bună muniție, modelându-și discursul pe alungarea lui de pe scaunul puterii, bineînțeles, sancționându-i greșelile. Până și referendumul pentru familie de anul trecut a fost un eșec pentru că el și-a manifestat, inițial, susținerea, fiind asociat cu el, în mod eronat, dar, nu numai pentru aceasta  nu a trecut...
Două morți, la două secole distanță, două destine diferite, în aceeași zi, dar cu un lucru comun, ambii au avut puterea la un moment dat, dar au ales, în opinia unora și altora, să o folosească greșit.
Tudor nu înțeles că interesele Eteriei nu sunt și ale neamului românesc, ci sunt cuplate la obiective și spații diferite, iar el nu a înțeles că este un timp pentru toate, chiar și pentru a lăsa lucrurile să meargă fără el!
Poporul este răbdător și tolerant până în momentul în care simte că așa nu se mai poate, iar revoltele apar ca tornadele, din senin și mătură ceea ce-i zăgăzuiește năzuințele.
Zilele acestea, agitate, tulburi, victorioase sau festiviste, ar trebui să ne gândim mai mult că forța unui popor constă în a-și alege liderii de care are nevoie la momentul oportun, dar și că pacea, unitatea, colaborarea și solidaritatea națională sunt cele mai importante, pentru că, în fiecare din noi, sălășluiește un Tudor din  Vladimiri, gata să moară pentru neamul său!
Poporul este suveran întotdeauna pe destinul său, iar alegerile sale sunt sacre, demne și respectabile. Admirația pentru simțul istoric al poporului reprezintă o atitudine ce îndeamnă la respect și la hotărârea de a continua ceea ce trebuie, de a schimba ceea ce nu mai merge și de a depăși ceea ce te oprește să înaintezi!
În toate, trebuie să vedem spiritul providențial al lui Dumnezeu care călăuzește neamurile spre împlinirea rostului lor, căci a ști să citești semnele vremurilor este o mărturie a înțelegerii realității vieții, de aici și de dincolo!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!