Clasa politică – între evidența stagnării și nevoia de înnoire

Fiecare om de bună credință, preocupat de prezentul și viitorul său, al copiilor săi, al comunității și al țării noastre se simte responsabil de cursul pe care îl are viața cetății, fiindcă politica nu este un lux și nici un moft, ci o nevoie pentru ca existența noastră să curgă cât mai sigur și mai lin spre împlinirea rostului ei.
A face politică este o necesitate pentru orice cetățean responsabil, căci, până la urmă, înseamnă a fi interesat de deciziile ce modelează prezentul și viitorul vieții și al comunității noastre.
Nu trebuie să ai ochi ager de vultur și nici proverbiala înțelepciune a bufniței pentru a vedea că lumina bunelor alegeri și decizii nu se reflectă întotdeauna clar și strălucitor, pentru că sunt unii care nu și-au înțeles nici rostul, nici posibilitățile și nu au puterea de a vedea că eșecul lor personal lasă o perdea pustiitoare pe unde au trecut, punând stavile greu de înlăturat acolo unde viteza dezvoltării și a progresului ar trebui să fie o constantă!
Pe bună dreptate, unii își pun întrebări cu privire la moralitatea, eficacitatea, capacitatea  și bunele intenții ale unor reprezentanți ai clasei noastre politice, pentru că sunt destui aceia care și-au făcut drept singur țel politic alimentarea orgoliului personal, îmbătați de tot felul de iluzii legate de putere.
Cu siguranță că nu ați uitat astfel de apariții, ce se doresc atotstăpânitoare și atotcunoscătoare, care au uitat că politica este o slujire, slujirea cu pasiune și modestie a comunității unde activezi, nu moșia proprie sau moștenire de la părinți, căci nimeni nu i-a pus ayatollah sau altfel de șefi atoatepurtători de grijă!
Mergând pe înțelepciunea Părinților deșertului și a marilor duhovnici, constați că după ce șeful a picat din cerul luminos, nu ca luceafărul de dimineață, a întunecat cu gânduri de mărire a la Monte Cristo și pe alții, care cred că trebuie să fie fideli aceluia prin care a intrat dezbinarea.
Totuși, să nu uităm că iertarea, reconcilierea sau împăcarea cum o cunoaștem cu toții, nu este altceva decât o necesitate concretă de viață, iar, adesea, poate stopa căderea, decăderea sau întunecarea unor destine, căci, să ne gândim, ce s-ar fi întâmplat cu unii sau cu alții dintre cei cândva mari și tari, care s-au crezut prea tari, dar i-au spart ca niște ouă pascale cei cu adevărat tari, care nu la Capitoliu au căutat în zadar sprijin, ci la Muntele Sionului, de unde, întotdeauna, vine izbăvirea!
De s-ar fi împăcat, chiar cu unul din capete tăiat, tot ar mai fi cântat acolo unde au trâmbițat Marseilleza propriilor ghilotine!
Poate ar fi urmat o penitență, chiar a la Canossa, dar nu strica, nici lor, nici nouă, nici județului! Sau poate ar fi coborât de pe Muntele Măslinilor și ar fi mers pe Via Dolorosa, căci numai așa conștiința reînvie. Și alții au mai căzut de pe cai mari și au revenit!

Dintru adâncul inimii lor își strigă acum disperarea și dreptatea, iar unii crezând poate în atâta neprihănire ar zice că retrăiesc răpirea din Serai! Și acum, ca Iov, unii își ling rănile și strigă că multe din proiecte sunt nefinalizate, de parcă nu ei le-ar fi inițiat și le-au lăsat așa.
E mai ușor să critici, să ataci persoane și nu idei! Și să arunci cu piatra precum odinioară în Sfântul Arhidiacon Ștefan, ca și cum nu ai avea vreo vină.
Cine știe, poate gândul cel din urmă îi va birui pe cei de acum și ceea ce părea de neschimbat se îndreaptă și cei învechiți în rele își vor recunoaște greșeala și se vor retrage spre pocăință și îndreptare!
Nu e rău să fii om al vremii tale sau măcar să dorești acest lucru, dar aceasta înseamnă să îndrepți ceea ce e rău, să pui umărul spre a fi mai bine celor mulți, căci trăim un timp în care județul nostru are nevoie de unitate, coeziune, dezvoltare și creștere economică.
De aceea, avem nevoie de oameni politici noi, morali, fideli cuvântului dat, iubitori de neam, țară și credință, în mod real și faptic, pentru a îndrepta, pe cât se poate, relele acestor vremuri și a aduce bucurie, lumină, speranță și prosperitate!

Oameni noi, la vremuri noi, pentru noi toți!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!