Limbajul vremurilor noastre

A venit primăvara, anotimp al înnoirii, al transformării și al speranțelor!
Odată cu natura ce revine la viață, ar trebui ca și sufletele noastre să se reînnoiască, să scuture praful aruncat de superficialitatea cotidiană și să-și reînnoiască speranța, pentru a merge înainte pe drumurile vieții!
Mai întâi de toate, limbajul – magnificul instrument de comunicare al sufletelor noastre, ar trebui să se purifice, să se schimbe, să se transforme și să revină în matca firească a trăirilor,  a așteptărilor și a nevoilor noastre spirituale.
Cuvântul are o fantastică putere de a pătrunde până în adâncul sufletului uman, acolo unde nimic altceva nu poate intra.
Ceea ce rostim constituie gloria sau ruina noastră, ceea ce ne înalță sau ne coboară, ceea ce ne deosebește întru bine sau ceea ce ne aruncă în grămada răului!
Ceea ce vorbim este expresia trăirii, a gândirii și a intențiilor noastre, de aceea, nu trebuie să reflectăm niciodată ipocrizie, rău sau conflict, nimic din ceea ce ar face rău aproapelui sau ar nărui relațiile dintre noi!
Cuvântul este marele dar oferit nouă de Creator, care ne aseamănă cu El și este, în același timp, scară spre cer sau cale spre infern! Cuvintele noastre sunt proiecția noastră, ceea ce împărtășim celor de lângă noi, adică energie și lumină sau întuneric și ură.
Societatea românească cunoaște, din nefericire, o perioadă extrem de agitată, tensionată și conflictuală, cuvintele fiind muniția de bază în acest război fără rost și utilitate.
Critica, ură, răutatea, întunericul și dezonoarea, toate ne dezumanizează fără acel cuvânt, expresie a iubirii noastre, care ar trebui să lumineze, să zidească, să încălzească și să aducă speranță!
Oglindă a ceea ce suntem la un moment dat, cuvântul este partea din noi exteriorizată și ar trebui să fie imbold spre comuniune, solidaritate și iubire!
Sigur, nu întotdeauna este așa, poate în cele mai multe cazuri! O vedem în viața cotidiană. Ne întâlnim unii cu alții, socializăm pe rețelele virtuale și nu facem decât să ne lăudăm, să ne văităm sau să ne criticăm, de cele mai multe ori, uitând rostul primordial al cuvântului, acela de a crea, de a ne aduce în comuniune și de a fi cale de comunicare între oameni.
Așadar, cuvântul nostru să fie ziditor întru iubire, însoțit de faptele noastre.
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!